(1-4 – 13.III.-16.III.2006) PREFAŢĂ (I-IV)

          (I) Stimaţi telespectatornici, bună seara şi bună să vă fie inima. De unii dintre dv. m-am despărţit (nu din voia mea) acum vreo 7 ani, alţii mă văd pentru prima oară, alţii nici nu mă văd, fiindcă s-or fi uitînd la Postul Cutare sau nici nu sunt acasă - în fine, TUTUROR, o respectuoasă plecăciune din partea omului de la ora 7 fără un sfert care, în fiecare seară, de luni pînă vineri inclusiv, c-o să ningă, c-o să plouă, c-om fi sau că n-om fi în UE, o să vă îm-păr-tă-şească, o să vă transmită, o să vă comunice (nu ştiu cum să spun că să nu sune nici scrobit, dar nici plebeu?), o să vă rostesc, o să vă spun cîte un set, un setuleţ de gînduri, de observaţii, uneori treze, alteori mai adormite (cu orgolioasa scuză, pe care aţi ghicit-o, că mai aţipea el şi Bădiţa Homer¹ cîteodată... Păi, în cazul ăsta, noi cei de rînd, cei ne-geniali, dormim tun!, dormim pe noi!: mi-amintesc de o remarcă dintr-o carte mai de demult a lui Mircea Maliţa² : el cita concluziile unor cercetători care afirmau că suntem încă în zorii inteligenţei umane, că, deocamdată, creierul omenesc e folosit doar la cîteva procente din întreaga să capacitate: geniile abia ajung la 5-7 la sută din cît poate da mintea umană! Optimistă idee! Dar cred că n-am fost prea inspirat să vă vorbesc de procente, fiindcă v-am împins gîndul spre PIB, spre indexări, spre sondaje şi alte asemenea nenorociri. Mai bine închid paranteza şi mă întorc la ideea pe care mă chinuiam s-o dezvolt, dar ea, săraca, nu voia să se lase dezvoltată).
          Mulţi, foarte mulţi dintre dv., mă văd pentru prima oară şi nu pot şti ce am de gînd. Ce să fac eu cu acest serios cuantum de auditoriu nou-nouţ? Să-l las să se urce din mers? Sau să vă rog pe dv., mai vechii mei companioni în aceste micro-cozerii de seară, să acceptaţi să frînez niţel, adică să le elucidez şi celorlalţi, în două vorbe, ce şi cum? Eu zic că-i mai bine aşa.
          “Bine”! Hm, să vedem cît de bine poate să fie. Fiind o prefaţă, e clar ca lumina zilei că vă fi plicticoasă: ar trebui să fac şi niţel protocol, să privesc şi în urmă şi să mulţumesc şi celor care... şi celor care... - dar, bag seamă, cu temeneli din astea vă sastisesc la maximum. Asa că mă repliez rapid şi revin la tema vertebrală a acestei prefeţe. Daca-i prefaţă, vă cuprinde prevederi... Prevederi, da? NU prevederi! Ce putem prevedea? Vreau să v-o spun pe şleau, din acest nou cap al locului (les bons comptes font les bons amis - între prieteni buni, socoteli cinstite): eu sunt din toată inima pentru televiziune şi calculator şi din toata mintea pentru carte. O fi televiziunea lucru mare, e şi Internetul o minune, cartea este şi rămîne sfîntă. Zică McLuhan³ ce-o vrea, facă Bill Gates⁴ ce-o şti, Gutenberg⁵ îşi vede de treaba lui şi ne umple minţile, pe care micul ecran, cel puţin pîn-acum, mai mult ni le chercheleşte.
          Aşadar, care ar fi pohta ce-am pohtit? Care e ţelul meu cutezător? Ţelul meu cutezător e să vă transmit cîte-un grupşor de gînduri, observaţii, explicaţii, uneori ghiduşe, alteori solemne, cîteodata duioase, altădată ţepoase, din cînd în cînd contondente, niciodată indecente, despre limbă, dar si, mai ales, despre ce spune ea. Vi le voi transmite prin viu grai, dar şi în scris, de aceea vă rog să urmăriţi ceea ce apare scris în josul ecranului - aici, în josul paginii. Tot acolo veţi găsi şi adresa poştală a emisiunii şi adresa de e-mail unde puteţi trimite gînduri, sugestii, idei, întrebări, precum şi adresa saitului TVR şi a saitului meu. [Cade pe masă DOOM-2] Trebuie să-i avertizez pe noii privitori ai emisiunii “Doar o vorbă...”, să nu-şi facă iluzii, să nu vină la pomul lăudat cu sacul, să nu s-aştepte la cine ştie ce dizertaţii, fiindcă eu nu sunt nici...
          Veţi afla mîine ce nu sunt. Bună seara.

          (II) Stimaţi telespectatori, vă salut cu drag şi spor pe al patriei ogor. Aseară eram în plin elan al modestiei mele pansive şi expansive, tocmai voiam să vă spun ce mic sunt, cînd m-au întrerupt ştirile Rodicăi Culcer. Nu-i nimic, stimaţi telespectatornici, încălzim ciorba de unde am lăsat-o.
          Trebuie să vă previn, mai ales că sunteţi, poate, cîteva milioane de oameni care n-aţi văzut niciodată această emisiune: vă previn: sunt mic, sunt pricăjit. Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce. Eu n-am retorica gravă şi rezonantă a lui Octavian Paler, n-am aplombul şerpuitor şi zîmbetul panoramic ale lui Ion Iliescu, nici privirea cîşă şi rîsul de gradul 7 pe scara Richter ale lui Traian Băsescu, n-am subţirimea de minte şi stilul rasat pe care le avea regretatul Alexandru Paleologu, n-am verva băieţos-drăcească a lui Mircea Dinescu, n-am bonomia ţepoasă a lui Ion Cristoiu (sau a lui Hurezeanu!), n-am uşurinţele diabolic-angelice ale lui Andrei Pleşu, eu n-am vocea bubuitoare a lui Adrian Păunescu, n-am intransigenţa elegant-cerebralizată a lui Gabriel Liiceanu sau ghhraseierhhea rhhavisantă a lui Rhhăzvan Theodohrhhescu, n-am implacabilitatea severă a lui Robert Turcescu, nu am surîsul producător de ravagii şi de moţiuni al lui Tăriceanu, eu n-am hazul lui Toni Grecu şi cu atît mai puţin pe-al lui Mălăele, n-am degetele lui Dan Grigore sau pe ale lui Valentin Gheorghiu, n-am vînjoşenia strămoşească a lui Funar, nici tinereţea erudită a lui Horia Patapievici, mohoreala contondentă a lui Cristian Tudor Popescu sau biciul şfichiuitor al lui Mircea Mihăieş, dar nici grosolănia de mahalagiu şmecher a lui...ăla, na!, zi-i pe nume, c-am uitat cum îi zice, în fine!; eu nu ştiu franceza ca Irina Mavrodin (chiar dac-am mai tradus cîte ceva din Nerval şi Baudelaire), nu ştiu nici italiana ca Mihaela Cîrstea, dar am mers pe urmele paşilor lui Dante prin bolgiile ticăloşiei omeneşti şi le-am dat formă românească, nu ştiu muzică atîta cîtă ştia Iosif Sava, dar mă-ncumet să ilustrez cîte-o tabletă cu ce trebuie; eu, stimaţi şi nevinovaţi telespectatori, nu am graţia Rodicăi Zafiu şi nici cunoştinţele pe care le avea acad. Ion Coteanu, ca să nu zic că faţă de cele ale NE-academicianului Ion Ianoşi sunt un nichipercea, un buburuz, o amoebă.
          Cu această monstruoasă colecţie de trăsături negative, eu îndrăznesc să mă prezint seară de seară în faţa domniilor-voastre, de nesăbuit ce sunt, ca să ce? ca să vă întreţin 270 de secunde pe cîte un subiect care pleacă de la o chestiune de limbă, rostire, spunere... tot aşa cum pleacă fluturele din crisalidă. Mă veţi întreba: cum adică pleacă? şi unde se duce, unde ajunge? De ce nu doar limbă, pur şi simplu? De ce? Deoarece corectitudinea exprimării, în sine, e foarte-, e ultra-, e arhi- utilă, e începutul, dar nu e şi sfîrşitul. E necesară, dar departe de a fi suficientă. Şi Goebbels şi Jdanov şi Leonte Răutu, ideologi ai nazismului sau ai bolşevismului, scriau şi vorbeau foarte “corect”. Ei, şi? Cu această corectitudine, au răspîndit doar otravă. Limba bună fără gîndire bună nu e nimic, e zbatere de vînt, gîdilarea urechilor, vorbe-vorbe-vorbe, cum zicea melancolicul prinţ al tărîmurilor unde e ceva putred, vorbe ce din coadă au să sune, cum zicea celălalt prinţ, al  florii albastre.
          Dar nici gîndirea bună, singură, nu e de ajuns, fără informaţie, fără instrucţie, deci, ca să spun totul: fara cultură: nu are rost, nu are noimă, nu are Dumnezeu, funcţionează în gol şi sterp.
     Deci, pîn-aici: limbă- gindire- cultură. Şi scara nu se termină încă.
     Dar şi mîine e o zi (15 martie... !Sper să fie una liniştită…) La revedere şi reauzire.

          (III) Bună seara. Voi continua de unde m-am întrerupt ieri. Pot să continuu? (Să “continuu” sau să “continui”? Vom discuta.) Acum reiau ideea.
          Poţi să vorbeşti cum se cade, să gîndeşti logic şi să fii şi învăţat - şi totuşi să fii o canalie (fie şi parţial). Nu stia Knut Hamsun⁶ carte, nu se exprima el frumos? Haida-de! Asta nu l-a împiedicat să se pună în slujba ocupantului ţării sale. La fel a facut un alt scriitor, la fel de bun şi la minte şi la condei, Robert Brasillach⁷ şi, după război, în ciuda intervenţiilor lui François Mauriac sau André Maurois, generalul De Gaulle a fost inflexibil şi vinovatul a fost executat. Cu aceleaşi calităţi (imense calităţi!), un munte ca Sadoveanu a fătat un şobolan precum Mitrea Cocor. Un intelectual de cel mai înalt rang, de Heidegger⁸ e vorba, a acceptat să meargă o vreme (nu foarte lungă, ce-i drept) în plasa nazismului. Minţi strălucite, ca Eliade, Cioran, Noica, au traversat o perioadă, între cele două războaie mondiale, în care parcă natura lor adîncă se tulburase, luînd-o razna pe panta extremei drepte. Un romancier de cea mai fină clasă, ca Louis Ferdinand Céline⁹ şi-a terfelit numele în mizeriile colaboraţionismului cu Hitler. Petru Dumitriu, om cultivat, care gîndea şi scria excelent, a aşternut totusi infamul roman Drum fără pulbere, în care era glorificat Canalul de exterminare, canalul lui Dej şi Stalin; cu cîţiva ani în urmă, scriitorul îmi spunea că-i vine să-şi taie mîna cu care a scris acele pagini. Ş.a.m.d.
          Deci, deasupra limbii, gîndirii şi culturii mai e ceva care, iertare de vorbă mare, se numeşte Morala, adică Binele. Pe Kant, cu cerul său înstelat şi legea morală înlăuntru, îl ştiţi bine şi vi-l amintesc pe Rabelais: “Ştiinţa fără conştiinţă nu e decît ruina sufletului”.
          Scara nu se opreste, însă, nici aici. Mai urcă. Peste cele de pînă acum e Frumosul. La ce bun gramatical, la ce bun logic, la ce bun învăţat şi cumsecade - dacă ce spui e plicticos şi inexpresiv?
          Şi, în fine, mai presus de toate aceste trepte şi de oricare altele, pentru mulţi, este Sacrul, este Transcendenţa, este Dumnezeirea, acolo unde puterea gîndului se opreşte şi trebuie o alta.
          Sper să mă ajute bunul Dumnezeu să nu spun prostii prea mari şi nici prea adormitoare. Aşadar, prezumţioasele mele ţeluri sunt ceea ce grecii numeau kalokagathia¹⁰, cuvintele ca globule roşii ale culturii, iar cultura ca sînge al Binelui, al Adevărului şi al Frumosului. Probabil ca unii mă cred nebun că-mi propun aşa ceva. Dar cine ţinteşte jos, jos rămîne.
          Mai e de adăugat ceva, tot aici, în capătul acestei lungi prefeţe şi la începutul drumului nostru împreună, ca să ştim cum stăm.
          A) Această emisiune nu este o emisiune politică. Politicul (în sensul de ceea ce ţine de actualitatea politică românească a zilei) nu se va strecura în componenţa ei mai mult decît piperul într-o mîncare pentru oameni normali - şi respectivul “piper” va fi complet lipsit de partizanat, pentru că nu înţeleg să folosesc acest spaţiu pe canalul naţional de televiziune ca să plasez propagandă politică.
          B) Nu vorbesc despre ce nu ştiu bine, dar nu mă socotesc infailibil. Sunt de o ignoranţă imensă şi multilaterală. Cred că dv. aveţi multe idei mai bune decît ale mele. Le aştept. Adresele sunt pe ecran - aici, în josul paginii.
          C) Nu pot să nu pomenesc numele marilor lingvişti care m-au nutrit: Sextil Puşcariu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Graur, Mioara Avram; am mereu în preajmă cărţile Valeriei Guţu-Romalo, ale Matildei Caragiu-Marioţeanu, ale Tatianei Slama-Cazacu, ale Floricăi Dimitrescu, ale lui Theodor Hristea şi ale altora pe care involuntar îi omit, din excelenta echipă a lingvisticii româneşti de ieri şi de azi; vă recomand, de asemenea, şi rubricile de specialitate din România literară şi de la Radio.
          Acuma, staţi să vedeţi ce se-ntîmplă. Eu, principii mai am, dar timp nu mai am, că vine dna Culcer cu ştirile ei extraordinare! Măcar de-ar fi “de bine”. Pe mîine!

          (IV) Bun găsit, români, oriunde v-aţi afla şi-n orice grai sau dialect veţi fi vorbind: bănăţean, maramureşan, basarabean, moldovean, crişan, oltean, dobrogean, muntean - şi bună să vă fie inima, că muuultă îngăduinţă vă mai cer. Stimaţi telespectatori, trebuie să vă spun că tot n-am terminat prefaţa. Trebuie s-o isprăvesc într-un fel, că UE a zis că nu ne primeşte cu prefeţele neîncheiate.
          Aşa că-i dau zor. Vasăzică, isprăvisem aseară punctul 3.
          4) Principiul 4 e foarte important pentru mine: Voltaire zicea: toate genurile-s bune, afară de genul plicticos. Venea peste 200 de ani G. Călinescu şi completa (citez): “A fi prea serios e neserios”. Fără umor şi fără puţin joc, existenţa n-ar fi decît vieţuire, vă rog să mă credeţi. Se poate face ştiinţă şi fără a fi scrobit, ţapăn, morgat. În această lume cam gri şi cam necăjită în care ne ducem veacul, o doză rezonabilă de bună dispoziţie e trebuincioasă, e chiar sine qua non. Există o vorbă, de prin Renaştere încoace (am să revin la ea), anume gaya scienza: ştiinţa făcută cu voioşie şi chiar, cînd se potriveşte, cu o ţîră de ghiduşie, că oameni suntem, nu roboţi. Această adiere de zîmbet e ca aerul pentru avion: geaba motor, geaba elice, geaba aripi: fără aer, huruie şi pică.
          La punctul 5, e musai a vă informa de la bun început că unii specialişti ar putea să strîmbe din nas pe motivul că nu voi folosi decît in extremis, în cazuri de forţă majoră, cînd n-am altă soluţie, terminologia strict ştiinţifică. O fac deliberat, pentru că eu, de la această grozav de înaltă mescioară (n-am zis “tribună”, nici “catedră”!) nu mă adresez unui public de lingvişti sau de filologi (pentru care ceea ce voi spune eu este îndeobşte cunoscut), şi scopul meu nu e să arăt ce savant pot eu să grăiesc, ci să fiu înţeles de cît mai mulţi, să îndrept ce se poate îndrepta şi, dacă se poate, să nu fiu dezagreabil. Se ştia şi dinainte de Boileau¹¹... cum care Boileau? Legislatorul Parnasului, autorul Artei poetice, codul normativ al esteticii clasice! Se ştia şi dinainte de Boileau, dar el a gravat-o memorabil: Ceea ce gîndeşti clar, poţi spune clar! Cind va fi totuşi nevoie de un cuvînt mai radical, mai de specialitate, mai rar - să mă ierte cei docţi - îl voi explica pe înţelesul dumitale, stimată matuşă Mărie, stimate bade Gheorghe. Acum, “mă uit în ochii dvs.” (cum zicea un cunoscut om politic) şi, tot ca d-lui, vă zic: să fie clar: vreau să fiu limpede şi accesibil, dar nu să cad în pospăială, în prosteală sau în populism. Dacă reuşesc, înseamnă că nu vă mănînc minutele degeaba.
          6) Punctul 6 e o precizare necesară pentru cei care au văzut anteriorul ciclu al emisiunii, dintre 1997 şi 1999. Fireşte că voi relua unele teme şi unele texte. Multe probleme atinse atunci nu numai că nu s-au rezolvat, dar chiar s-au agravat. Ar fi cam bizar să le ignor şi tocmai pe canalul naţional să evit esenţialul şi să mă ocup numai de subtilităţi. Şi apoi, n-am cum să omit faptul că o mare parte din publicul care mă urmăreşte e altul.
          În fine, punctul 7 şi slavă Domnului, ultimul. Dacă subiectul chiar vă interesează, e binişor, e chiar bine spre foarte bine să aveţi în casă un bun dicţionar de limbă română, alături de care nu strică să fie şi unul de neologisme şi, dacă nu vă e greu (dar eu zic vorbă goală, pentru că ştiu că vă e greu, cărţile sunt scumpe pentru cei mai mulţi!) şi un dicţionar etimologic de termeni ştiinţifici. Pe lîngă asta, vă sugerez respectuos şi dezinteresat să-i urmăriţi cu atenţie pe cîţiva contemporani, foarte în viaţă, care mînuiesc bine, unii chiar excelent, limba română, o limbă vie, bogată, suculentă. Voi cita numele unora dintre ei în emisiunile viitoare.
          Acum, dragă telespectatorule, i pak dau ştire domnietale za lucrul meu că se termină pe azi. Să te păzeşti cum ştii mai bine de rele. I Bogu te veselit, amin.¹²

______________
          1) “Adoarme şi bunul Homer cîteodată” (dicton) = şi geniile mai au cîte un moment de neatenţie.
          2) Mircea Maliţa: om de cultură, eseist român; fost ministru al Învăţămîntului.
          3) Marshall McLuhan: eseist canadian; contribuţii deosebite în legătură cu problematica mass-media (el a inventat cuvîntul!)
          4) Bill Gates: preşedintele firmei Microsoft, ctitor al sistemului de operare “Windows”.
          5) Johannes Gutenberg: inventatorul tiparului (1456).
          6) Knut Hamsun, romancier norvegian. Premiul Nobel. A colaborat cu naziştii.
          7) Robert Brasillach, romancier francez. Condamnat la moarte pentru colaborarea cu ocupantul.
          8) Martin Heidegger, filosof german.
          9) Louis Ferdinand Céline, romancier francez (Voiaj la capătul nopţii).
        10) kalokagathia (gr.) = Binele, Adevărul şi Frumosul
        11) Boileau, scriitor francez, autor al unui cod de norme ale literaturii clasice
        12) Propoziţiile finale sunt o pastişă după “scrisoarea lui Neacşu”, primul text în limba română.