(8 – 22.III.2006) CENTER-UL DIN CENTRU

          Bună seara, stimaţi telespectatori. Citeam deunăzi, într-un ziar central, o ştire. Îi vedeţi şi dv. acum subtitlul şi o parte din text.

          E vorba de un proiect numit Dîmboviţa... Center (fosta Casă Radio). Nu fondul chestiunii îl vom comenta aici, ci aspectul lingvistic.
          Ştiu că atac o problemă spinoasă, în care opiniile sunt împărţite. Asta nu mă împiedică să spun franc ce gîndesc, fără să-mi transform judecata în dogmă. E punctul meu de vedere şi-l supun discuţiei. (Opiniile specialiştilor ca şi cele ale altor telespectatori, în măsura în care sunt formulate foarte lapidar, ca să încapă în cele 4 minute şi jumătate ale emisiunii, vor fi prezentate în replică. Nu se poate ca tocmai în emisiunea "Doar o vorbă..." să nu funcţioneze principiul audiatur et altera pars - ascultă şi partea cealaltă). Dar pînă atunci, vă voi spune cu sinceritate cum văd lucrurile.
          Această denumire n-ar fi singulară. E plin Bucureştiul - sau sunt plini Bucureştii, dacă vreţi - de firme româneşti cu nume străine. Unele sunt şocante. Pe hotelul din centru, Intercontinental, pe care scria Bucureşti, după 1990 s-a scris Bucharest.

          Aveţi în imagine ambele variante şi judecaţi singuri progresul...
          Hotelul ca hotelul... Mai bizar e alt exemplu. Marele magazin din Piaţa Unirii din Bucureşti se numea Unirea. Acum se numeşte Unirea Shopping Center. Eh - aici e cuiul lui Pepelea.
          Eu nu pot pricepe în ruptul capului de ce un magazin românesc, care se adresează românilor şi care e frecventat în covîrşitoare majoritate de români, trebuie să poarte o denumire englezească. Normal mi s-ar fi părut (precizez încă o dată că discut din punct de vedere pur lingvistic - încolo, stăpînii acelui magazin sunt liberi să-l numească oricum doresc... fireşte, şi cu respectarea legii 500/2004) - spuneam că normal mi s-ar fi părut să se numească Centrul comercial Unirea şi dedesubt, dacă se găsea de cuviinţă, Unirea Shopping Center, ca să fie şi-ntr-o limbă de circulaţie internaţională. Dar numai în englezeşte, de ce?! Unde ar fi motivaţia, care ar fi raţionamentul?
          Magazinul nu are statut de extrateritorialitate, nu se află în spaţiul ambasadei Marii Britanii sau a Statelor Unite ale Americii. Colonie nu suntem. Dacă limba română s-ar scrie cu caractere chirilice sau ebraice sau arabe, aş mai înţelege; dar se scrie cu litere latine. Cuvîntul centru şi cuvîntul comercial nu pot fi un mister impenetrabil pentru niciun musafir, din indiferent ce ţară (franceză centre, italiană centro, germană Zentrum, rusă ţentr ş.a.m.d.). Intrăm atunci în zona explicaţiilor de natură vag psihologică: denumirea pe englezeşte pare unora mai „valoroasă”, mai „modernă” decît cea pe româneşte - ca şi cum, hm!, limba română ar fi demodată, desuetă, jenantă.
          Unii, mai radicali, vor spune că asta ţine de fenomenul larg al globalizării. Atunci, mă voi încorda şi eu şi le voi răspunde că ţine de snobism, de servilism, de coanachiriţism. Această fandoseală anglicizantă mi se pare un fel de provincialism-la-nivel-de-ţară, o formă de complex de inferioritate. Aşa cum Coanei Chiriţa i se părea mai „şic” (!mai cool, s-ar spune azi) să zică furculision în loc de furculiţă, aşa li se pare unora că Shopping Center e mai „al dracului”, mai „în Europa” decît Centru comercial.
          La fel în privinţa lui Dîmboviţa Center  - care, să fim sinceri, nu se va pronunţa în engleză (aprox. [sentă:], ci în romgleză [sentăr] ), combinaţie care (Dîmboviţa Center) mie unuia, iertat să-mi fie, dar îmi sună ca tambour d’instrucsion ( = tobă de carte) al Coanei Chiriţa sau ca numele de un dulce ridicol ale lui Caragiale, gen Agamemnon Dandanache.
          Stimabili teleurmăritori, aşa văd eu lucrurile. Sper că sunteţi de acord c-am zis... doar o vorbă, n-am dat cu parul. Oricum, vom mai reveni asupra chestiunii, din alte unghiuri. Aştept şi gîndurile dv. Seară bună.