(13 – 29.III.2006) AM APLICAT ŞI M-AU CHEMAT LA INTERVIU

          Seară bună, oameni buni. Una din principalele probleme de care se ciocnesc vorbitorii limbii române azi este marea cantitate de neologisme care au pătruns într-un timp scurt, din acestea cele mai multe fiind anglicisme. Asupra acestei probleme sunt convins - şi vă rog să fiţi şi dv. - că voi reveni de multe ori, din multiple unghiuri de vedere. Azi vreau să o atac într-o manieră blîndă şi binevoitoare, pentru că subiectul însuşi al acestei seri mă împinge la acest stil. Mă voi referi, acum, la anglicisme care au căpătat, putem spune, pe nesimţite, haină românească. E vorba, mai exact, de anglicisme care au intrat "în pielea" unor cuvinte româneşti, dîndu-le şi un alt sens în afara celui vechi.

          Aţi citit, deseori, în ziare, în reviste, fraze precum:
          Am aplicat la o grămadă de firme şi ONG-uri pentru o bursă, dar n-am reuşit nimic.
          Bănuiesc că mulţi aţi reacţionat cu iritare: cum adică “a aplicat”?! A aplica ştiam că înseamnă “a pune ceva pe”, “a aşeza, a fixa ceva pe” (pe acest perete voi aplica un panou de lemn) sau, în expresii ca “a aplica o pedeapsă” sau “a aplica în practică” - "a administra, a transpune, a folosi". Niciunul din aceste sensuri nu se potriveşte în fraza de pe ecran. Sensurile enumerate sunt ale unui verb tranzitiv (a aplica ceva), or, în fraza noastră el e intranzitiv.
          Noul sens al verbului a aplica vine, desigur, din limba engleză şi este acela de “a depune o cerere şi actele necesare la o instituţie în vederea unui anume scop”. Ceea ce vreau să-i rog pe telespectatorii cu vederi mai conservatoare este să observe că verbul are un sens foarte precis şi foarte util în zilele noastre, e exprimat cu un cuvînt simplu şi scurt, şi nu se regăseşte integral în alt cuvînt al limbii române, pentru că el nu înseamnă pur şi simplu “a depune o cerere”. Aşadar, riscînd să-i contrariez pe unii din cei care mă privesc, voi spune: e un cuvînt necesar şi binevenit.
          Nu trebuie să ne speriem de cuvinte noi, dacă sunt cuvinte româneşti, dacă au înfăţişare românească, trup românesc. Cu cît mai multe cuvinte, cu atît mai bine. Cuvintele sunt instrumente: {IMAG.}dacă ai pe masă un patent, un cleşte şi un vătrai, nu vei putea apuca un fir de păr. Îţi trebuie şi o pensetă.
          Într-o situaţie similară e cuvîntul interviu. El însemna, pînă acum cîţiva ani, doar “dialogul dintre un jurnalist şi o personalitate sau dintre o personalitate şi un om necunoscut-dar-interesant, dialog care devine public prin presă, carte, radio sau televiziune". Ei bine, acum interviu înseamnă şi: “dialogul angajatorului cu un candidat la angajare, în vederea testării, a evaluării lui”.
          De asemenea, un înţeles absolut nou şi folositor a căpătat cuvîntul  promoţie, care însemna doar “ totalitatea absolvenţilor unei serii de învăţămînt: promoţia 1995”. Azi, cuvîntul înseamnă şi “ofertă de mărfuri în condiţii speciale, avantajoase, pentru o perioadă limitată”.
          Admiţînd, fără grimasă, aceste noi sensuri nu avem decît de cîştigat, nimic de pierdut. Istoria limbii ne arată că e absurd, inutil să te opui cuvintelor noi care se impun şi au rost.
          Aş putea spune - zic: aş putea spune - aproximativ acelaşi lucru şi despre un cuvînt ca bord. Lăsînd deoparte sensul vechi şi cunoscute (bordul navei), bord ar putea însemna azi şi “echipa de conducere” a unei instituţii (Deşi e tînăr, el face parte din bordul acelei firme). Pe aproape, întrucîtva, e cuvîntul treining, cu sensul de “stagiu de pregătire, de instruire” (Vor face o lună treining cu un profesor japonez). Din păcate, aceste ultime două cuvinte au un statut încă tulbure, deoarece DOOM-2 le consemnează, Dumnezeu ştie de ce (probabil ca să încurajeze… romgleza!) , cu grafia engleză boArd şi trAining, cum un spune nimeni. Mi-e imposibil să înţeleg de ce, dacă le admitem ca necesare - şi sunt! -, nu le integrăm sistemului şi încărcăm limba română cu cuvinte care se citesc altfel decît se scriu, după reguli misterioase, care nu sunt consemnate de Dicţionarul ortografic, ORTOEPIC şi morfologic.
          Dar acesta este alt subiect, despre care vom vorbi pe larg în alte emisiuni. Ştiu că sunteţi nemulţumiţi că nu am spus nimic despre locaţie, topic... dar n-au intrat zilele-n sac. Vă salut cu voioşie.