|
|
|
(14 – 30.III.2006) DECÎT ȘI ALTELE
Vă salut, stimați privitori ascultărori. În seara asta, chiar „doar o vorbă”
aș vrea să vă spun. Dar am să vă iau nițel mai pe departe. Limba se schimbă
mereu, odată cu vremurile. În acești ani, schimbările au fost mai multe și
mai rapide decît în alte epoci, pentru
că, prin libera circulație internațională, prin libertatea presei, prin
mulțimea de televiziuni și prin Internet, informația a năvălit diluvial, ca
un potop. Meserii noi, practici noi, activități noi, instrumente noi ș.a.
ș.a., toate trebuiau, vorba lui Sorescu, să poarte cîte un nume. În ciuda
bombănelilor celor mai conservatori, mai îndărătnici, majoritatea
noutăților, anume cele care chiar își găsesc rostul, sfîrșesc prin a se
impune.
Fiți sinceri cu dv.
înșivă și amintiți-vă ce ironici eram cu toții prin anii ’90 față de verbul
a implementa (e adevărat că se și abuza, era o „modă”). Azi, după
10-15 ani, acest cuvînt este unul banal în gura unui om cît de cît instruit
și vă mărturisesc că m-aș descurca mai greu fără el: implementăm o
nouă structură într-o instituție (adică o introducem și o și aplicăm,
o facem să fie funcțională), implementăm un program într-un
dispozitiv (adică i-l livrăm, i-l instalăm și-l facem operațional, activ)
șamd.
Am mai spus-o și o voi
repeta de multe ori: nu cuvintele noi sunt problema nr.1, ci snobismul,
obscuritatea, alienarea. Pledez pentru cît mai multe cuvinte noi, pentru că
nu fac decît să ne ajute să ne exprimăm mai ușor, mai precis, mai nuanțat;
DAR cuvinte noi românești, cu pronunție românească și scriere
românească.
Acum, să privim și
reversul foii. Nu orice e nou e și bun. Trebuie să observăm aici unul din
defectele libertății: ea e și libertatea binelui, și libertatea răului. E
bine, e mană cerească pentru omul inteligent să poată gîndi liber și să
poată spune deschis ce gîndește. Dar, în același timp (uneori, !chiar la
propriu „în același timp”), e liber și nătărăul, grobianul, veleitarul,
paranoicul, mahalagiul să trăncănească vrute și nevrute. Și n-ar fi nicio
nenorocire, dacă această trăncăneală n-ar fi mediatizată. Aici e buba,
buboiul.
Concret, vreau să spun că
apar la televizor, uneori ore întregi, indivizi inculți, cu un limbaj
precar, cu o vorbire grosolană și, în
plus, plină de erori (de vocabular, de gramatică, de stil, de pronunție - de
toate!). Ecranul televizorului are o
forță enormă. El creează astăzi „omul nou” la care rîvnea Ceaușescu. Și, în
ordinea de idei în care suntem, ecranul televizorului legitimează, dă gir. Ceea
ce apare la televizor, se constituie, pe nesimțite, în model pe care sute de
mii de oameni îl preiau. Și așa se
împrăștie tot felul de prostii. Despre una dintre ele vreau să vă grăiesc
acum.
Ați auzit deseori la
serviciu, în stradă, în magazin și, vai!,
la televizor persoane, îndeobște cam sub 40 de ani, spunînd propoziții de
genul: Am
decît
un milion de lei. Exprimarea e total greșită și
inacceptabilă. Nu e o „noutate” față de care să fim toleranți. E alterarea,
din ignoranță și prin proliferarea unui model eronat, a unei structuri
solide, invariabile, a limbii române. Un asemenea enunț, de tip
restrictiv, poate fi realizat fie la modul
pozitiv :
Am numai un milion. sau Am doar un milion.,
fie la modul negativ :
N-am decît un milion.
Utilizarea restrictivă a
lui decît cere fără excepție construcția negativă :
Ei n-au decît
o singură preocupare. El n-are
decît o slujbă.
Nu vreau
decît să fiu lăsat în
pace.
Decît poate fi
folosit singur doar în propoziții eliptice, în care negația este
subînțeleasă, adică am spus-o și n-o mai repetăm, de genul
:
-Vrei să-i dai suma asta? -Nu. -Sigur?
-...Decît
dacă-mi oferă o garanție.
Aici, decît și
punctele de suspensie conțin subînțeleasă propoziția
(Nu-i dau suma)
decît dacă-mi oferă...
Așadar,
construcții de tipul Mai am
decît vreo 10 secunde sunt
totalmente stupide, evitați-le și ridiculizați-le cînd le auziți!
Nu vă
doresc decît izbînzi și dobînzi, sau, mai simplu, vă doresc doar izbînzi și
dobînzi!
|
POȘTĂ: Televiziunea Română, Calea Dorobanților 191, București -
G.P., Consiliul de Administrație |