|
|
|
(24
– 13.IV.2006) MÎNCĂM CIREȘI
?
Stimați telespectatori., bun găsit
Voi omite, deocamdată,
astăzi, obiecția mea principală, cea care privește legitimarea neavenită,
zic eu, a romglezei. Precizez că obiecțiile pe care le voi aduce nu doresc
să umbrească partea pozitivă, masiv pozitivă, a muncii autoarelor și mai
precizez că ele se întemeiază pe observații personale, dar și pe opinii pe
care le împărtășesc, din materiale semnate de
d-nii Pîrvu Boerescu sau Victor Iancu, în revista România literară.
Pentru persoana I
singular a verbului a continua, autoarele au apreciat că forma
corectă ar fi eu continui. Dar această soluție contrazice o întreagă
paradigmă, o lungă listă de autori prestigioși, precum și uzul multor oameni
instruiți. Verbe terminate în -a au, de regulă, la pers. I, -u:
a lua - iau, a sta - stau, a da - dau,
a vrea - vreau ș.a. Cînd spun eu continui am senzația că
spun eu stai, eu scrii. Iată cîteva lucrări care recomandă, la
unison, forma eu continuu, pentru care pledez și eu:
1.
Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), Ed. Acad. RSR, 1975,
p.190: "continua, (eu) continuu".
2. Îndreptar
ortografic, ortoepic și de punctuație, Ed. Acad. RSR, 1983, p. 116:
"continua, (eu) continuu, 2 sg. (tu) continui".
3. Vasile Breban,
Dicționar general al limbii române, Ed. Șt. și Enc., 1987, p.214:
"continua, (eu) continuu".
4.
Dicționarul ortografic,
ortoepic și morfologic al limbii române,
Ed. Acad. RSR, 1989, p.183: "continua , ind. prez. I sg. (eu)
continuu, 2 sg. (tu) continui...".
5. Ion Calotă,
Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic, Ed. Sibila, 1996, p.229:
"continua, vb. I, (eu) continuu, (tu) continui...".
6. Mioara Avram,
Gramatica pentru toți, Ed. Humanitas, 1997, p.220: "Forma literară de
1 sg. este continuu (nu continui), diferită de 2 sg. continui".
7. Valeria Guțu Romalo,
Corectitudine și greșeală - Limba română de azi, Ed. Humanitas, 2000,
p. 103: "Corectă
e deci forma eu continuu. Normele limbii literare acceptă numai
această formă...".
Cred, deci, alături de
autorii lucrărilor pe care le-am citat, că forma recomandabilă este eu
continuu, și nu eu continui.
O inconsecvență în
privința unor adverbe foarte uzuale. Este, în DOOM, la locul lui, adverbul
deoparte, din construcții ca dau deoparte molozul și
dedesubt găsesc o cutie; e evident că acest deoparte nu e totuna
cu de o parte: de o parte a rîului erau rușii, de cealaltă,
nemții. În schimb, lipsește nemotivat adverbul omolog și înrudit
laoparte. Ca și în exemplul anterior, e o diferență clară între un
enunț precum: copiii cu părinții plecați din țară n-o duc bine: la o
parte dintre ei se constată depresii și un enunț care sună: să
dăm laoparte neesențialul, să mergem la fond. De aceea cred că,
așa cum a fost inclus și deci recomandat deoparte, trebuia să existe
și laoparte, într-un cuvînt.
O altă categorie de
obiecții privește re-anglicizarea unor cuvinte.
E vorba de vocabule ca derbi, penalti. Dicționare
anterioare, le consemnau cu ani buni în urmă,
în 1975, în formă românească, cu i, ca semn că fuseseră asimilate,
fiind vorba de cuvinte foarte populare. Acum DOOM-ul le scrie din nou cu y,
ca și cum ar fi redevenit englezești. Nu înțeleg o asemenea regresie.
În fine, în secundele
emsiunii de azi mai încape să-mi manifest mirarea față de unele forme
regionale ridicate la rang de normă. DOOM admite ca pluralul pentru
cireașă, respectiv căpșună să fie cireși,
respectiv căpșuni, în loc de singurele forme
firești: cireșe, căpșune. Deci să
putem spune: mănînc cireși, mănînc căpșuni... !ca niște căpcăuni care
înfulecă arbori și arbuști! Eu știu că, în bună limbă românească, cireșele
cresc în cireși, căpșunele cresc în căpșuni:
Ea cultivă căpșuni și face tarte cu căpșune. El se suie în cireși și
culege cireșe. Dar DOOM e de altă
părere.
Mai vorbim. Seară bună.
|
POȘTĂ: Televiziunea Română,
Calea Dorobanților 191, București - G.P., Consiliul de Administrație |