(24 – 13.IV.2006) MÎNCĂM CIREŞI ?

          Stimaţi telespectatori., bun găsit. Mă întreba cineva, pe forumul saitului meu www.pruteanu.ro, care e pluralul corect: monede sau monezi. Le ştiam de bune pe amîndouă, dar m-am dus la dicţionarele principale - la DOOM şi la DEX să mă verific. DEX-ul îmi dă dreptate: plural monede, dar şi monezi. DOOM-ul - nu : plural, doar monede. Nu e în ordine. Cele două dicţionare principale de azi ar trebui să fie concordante. Altminteri, îţi vine în minte proverbul acela: nu ştie stînga ce face dreapta. Plecînd de la această constatare, voi folosi minutele următoare, vreo patru, spre a vă aduce la cunoştinţă şi alte cîteva obiecţii - nu numai ale mele - faţă de unele prevederi ale DOOM-2.
          Voi omite, deocamdată, astăzi, obiecţia mea principală, cea care priveşte legitimarea neavenită, zic eu, a romglezei. Precizez că obiecţiile pe care le voi aduce nu doresc să umbrească partea pozitivă, masiv pozitivă, a muncii autoarelor şi mai precizez că ele se întemeiază pe observaţii personale, dar şi pe opinii pe care le împărtăşesc, din materiale semnate de d-nii Pîrvu Boerescu sau Victor Iancu, în revista România literară.
          Pentru persoana I singular a verbului a continua, autoarele au apreciat că forma corectă ar fi eu continui. Dar această soluţie contrazice o întreagă paradigmă, o lungă listă de autori prestigioşi, precum şi uzul multor oameni instruiţi. Verbe terminate în -a au, de regulă, la pers. I, -u: a lua - iau, a sta - stau, a da - dau, a vrea - vreau ş.a. Cînd spun eu continui am senzaţia că spun eu stai, eu scrii. Iată cîteva lucrări care recomandă, la unison, forma eu continuu, pentru care pledez şi eu:
          1. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ed. Acad. RSR, 1975, p.190: "continua, (eu) continuu".
          2. Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Ed. Acad. RSR, 1983, p. 116: "continua, (eu) continuu, 2 sg. (tu) continui".
          3. Vasile Breban, Dicţionar general al limbii române, Ed. Şt. şi Enc., 1987, p.214: "continua, (eu) continuu".
          4. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ed. Acad. RSR, 1989, p.183: "continua , ind. prez. I sg. (eu) continuu, 2 sg. (tu) continui...".
          5. Ion Calotă, Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic, Ed. Sibila, 1996, p.229: "continua, vb. I, (eu) continuu, (tu) continui...".
          6. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Ed. Humanitas, 1997, p.220: "Forma literară de 1 sg. este continuu (nu continui), diferită de 2 sg. continui".
          7. Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală - Limba română de azi, Ed. Humanitas, 2000, p. 103: "Corectă e deci forma eu continuu. Normele limbii literare acceptă numai această formă...".
          Cred, deci, alături de autorii lucrărilor pe care le-am citat, că forma recomandabilă este eu continuu, şi nu eu continui.
          O inconsecvenţă în privinţa unor adverbe foarte uzuale. Este, în DOOM, la locul lui, adverbul deoparte, din construcţii ca dau deoparte molozul şi dedesubt găsesc o cutie; e evident că acest deoparte nu e totuna cu de o parte: de o parte a rîului erau ruşii, de cealaltă, nemţii. În schimb, lipseşte nemotivat adverbul omolog şi înrudit laoparte. Ca şi în exemplul anterior, e o diferenţă clară între un enunţ precum: copiii cu părinţii plecaţi din ţară n-o duc bine: la o parte dintre ei se constată depresii şi un enunţ care sună: să dăm laoparte neesenţialul, să mergem la fond. De aceea cred că, aşa cum a fost inclus şi deci recomandat deoparte, trebuia să existe şi laoparte, într-un cuvînt.
          O altă categorie de obiecţii priveşte re-anglicizarea unor cuvinte. E vorba de vocabule ca derbi, penalti. Dicţionare anterioare, le consemnau cu ani buni în urmă, în 1975, în formă românească, cu i, ca semn că fuseseră asimilate, fiind vorba de cuvinte foarte populare. Acum DOOM-ul le scrie din nou cu y, ca şi cum ar fi redevenit englezeşti. Nu înţeleg o asemenea regresie.
          În fine, în secundele emsiunii de azi mai încape să-mi manifest mirarea faţă de unele forme regionale ridicate la rang de normă. DOOM admite ca pluralul pentru cireaşă, respectiv căpşună să fie cireşi, respectiv căpşuni, în loc de singurele forme fireşti: cireşe, căpşune. Deci să putem spune: mănînc cireşi, mănînc căpşuni... !ca nişte căpcăuni care înfulecă arbori şi arbuşti! Eu ştiu că, în bună limbă românească, cireşele cresc în cireşi, căpşunele cresc în căpşuni: Ea cultivă căpşuni şi face tarte cu căpşune. El se suie în cireşi şi culege cireşe. Dar DOOM e de altă părere.
          Mai vorbim. Seară bună.