(26 – 17.IV.2006) LUSTRAŢIE • MAJORITATE

          Bună seara, oameni buni, şi, mai ales, Florini şi Florici, să fiţi sănătoşi, să fiţi fericiţi. Stimaţi companioni, am intrat în Săptămîna Mare. Săptămîna e mare, dar timpul e mic. Patru minute şi jumătate se scurg iute, aşa că trebuie să fiu eliptic şi lapidar.
          Mai întîi, un anunţ important pentru ţară: veţi putea citi în saitul meu www.pruteanu.ro , în secţiunea DOVSMS, tot ce aţi auzit în emisiune şi veţi putea vedea tot ce am arătat. Dacă aţi luat notă de acest lucru, trec fuguţa la chestiuni curente. 
          Două sunt chestiunile curente: lustraţia şi majoritatea. Mulţi telespectatori mă întreabă ce e cu cuvîntul lustraţie, ce înseamnă şi de unde vine. Vine din latină, din verbul lustro, -are, care avea o sumedenie de sensuri, cel principal fiind totuşi acela de "purificare, curăţare" (purificarea unui loc, a unei armate, a unei cetăţi etc.), după cum ne-nvaţă excepţionalul dicţionar al lui Gh. Guţu . Legat de acest cuvînt este şi substantivul românesc lustru (un lustru, doi lustri), mai rar folosit, tot de sorginte latină (din lustrum), care însemna "ritual de purificare a cetăţii din 5 în cinci ani", dar s-a fixat în româneşte cu sensul de "perioadă de 5 ani", aşa cum deceniu e o perioadă de 10 ani. Inventiva limbă română a creat deja substantivul lustrat, -aţi, adică persoane care vor fi suferit efectele, consecinţele legii lustraţiei. Despre înţelesurile politice ale ideii de lustraţie v-au vorbit şi au să vă mai vorbească alte emisiuni ale TVR.

           O altă problemă de limbă română care frămîntă pe mulţi, în aceste vremuri necăjite, este chestiunea "marii majorităţi". Surprinzător de numeroase mesaje se arată intrigate de această formulă, considerînd-o fie pleonasm, fie eroare logică. Nu e nici una, nici alta. Majoritatea e o chestiune relativă şi variabilă, ca să spun aşa. Majoritatea înseamnă partea mai mare dintr-un întreg. Dar această parte poate fi cu mult mai mare sau doar cu un picuţ mai mare. În cazul unui vot, un rezultat de 49 de procente contra 48 înseamnă o majoritate mică, faţă de, să spunem, 90 contra 4, care e o mare majoritate. În parlamente, de pildă, se lucrează cu fel de fel de majorităţi. Majoritatea relativă (sau simplă) înseamnă jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi (cu condiţia îndeplinirii cvorumului de şedinţă, care e de 50 la sută din numărul total al  parlamentarilor). Aşadar, ca exemplu, într-o cameră legislativă cu 140 de membri, majoritatea relativă e de 36 (140:2=70:2=35+1=36). Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul total: în exemplul dat: 71. Pentru legi de importanţă deosebită, se cere majoritate specială, adică de doua treimi (66,66 la sută): în exemplul folosit, 94. Aşadar, nu e nicio eroare să vorbim despre o mare majoritate sau o mică majoritate. Putem spune, de pildă: marea majoritate a românilor sunt de credinţă creştin-ortodoxă.
          Cu aceasta, am atins a doua jumătate a problemei. Mulţi telespectatori şi forumişti s-au întrebat : care e acordul corect: majoritatea sunt sau majoritatea este? Răspunsul nu e chiar ţac-pac. E o chestiune de intenţie a enunţului. Regula e că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitatea grup (ansamblu), atunci acordul e la singular. Dacă accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e la plural. Să presupunem că avem un grup de 30 de băieţi, din care 25 au părul blond. E absurd să spunem că în acest grup, majoritatea băieţilor e blondă. Vom spune, fireşte, în acest grup, majoritatea băietilor sunt blonzi. Dacă însă, cum spuneam, accentul logic cade pe aspectul ansamblului, compact, ca o unitate, atunci acordul se face la singular; de pildă: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele>.
          Sper că am fost limpede, vă multumesc pentru atenţie şi vă invit - neapărat! - mîine în faţa micului ecran, să discutăm despre â din a şi î din i. Seară bună.