(38 – 1.V.2006) ANGLICISME, NEOLOGISME, XENISME (1)

          Bun găsit, stimaţi companioni. Nu ştiu care mai e situaţia prin Danemarca, dar în România e clar că e ceva putred în materie de anglicisme şi de neologisme. Vreau să vă cer permisiunea de a vorbi despre acest subiect vreo 23 de minute. 23 de minute. V-aţi speriat, desigur. Nu toate deodată. Le împărţim în 4 sau 5. N-am să iau chestiunea chiar de la "patusopt", dar nici n-o putem trata ca la cafenea. Din 10 mesaje pe care le primesc (scrisori, mail-uri), 5 ating şi această problemă. Care nu e nouă, durează de ani de zile şi, prin unele reglementări ale noului Dicţionar ortografic, a atins apogeul.
          În 2004 a fost promulgată Legea 500/2004, pe care am elaborat-o şi pentru care a trebuit să mă zbat vreo 6 ani, lege care obligă la completarea cu traducerea în româneşte a textelor în limbi străine cu caracter publicitar-promoţional (deci: NU înlocuirea cuvintelor străine, ci ADĂUGAREA unei traduceri, a unei explicitări). Nu era o noutate pe plan european. În Polonia, problema se pusese din 1993; iată o ştire din Adevărul din 19 oct. 1993:

          În Franţa, o astfel de lege s-a promulgat în 1994.
          În Polonia, în 1999 (nici acolo n-a mers uşor!).
          În Ungaria, în 2001.
          Cei interesaţi, pot găsi textele acestor legi pe saitul meu, www.pruteanu.ro, în secţiunea "Legea limbii".
          Influenţa rău gestionată a limbii engleze asupra limbii române i-a preocupat şi-i preocupă atît pe specialişti, cît şi pe scriitori sau cetăţeni cu alte preocupări. Iată ce scria, în 1992, excepţionalul poet care a fost Geo Dumitrescu (autorul Inscripţiei pe piatra de hotar, pe care o să v-o citesc într-o seară):

Cîţiva ani mai tîrziu, în 1997, scriitorul Octavian Paler se întreba: -Mai vorbim noi astăzi româneşte? şi răspundea:

          Eu, o să vi se pară paradoxal, sunt mai puţin pesimist. Eu cred că vorbim încă româneşte, dar o românească stricată şi prin, vai!, şi prin măsuri oficiale.  Eu socot azi, în 2006, că limba engleză e mult mai utilă în lumea în care trăim decît era limba sovietică în anii proletcultului. Dar NU în amestec cu româna şi nu ca o modă de un ridicol neegalat decît de Franţuzitele lui Facca şi de Chiriţoaia lui Alecsandri. Încă de la începutul anilor '90 am spus că furculisionul acesteia a fost înlocuit, în gura multor semidocţi, de furculişn. Şi tot de atunci am început să vorbesc de romgleză. Problema are şi o extinere internaţională: mari nume, ca academicianul francez Etiemble sau laureatul premiului Nobel Alexandr Soljeniţîn, au ridicat vocea împotriva acestei epidemii de caraghioslîc şi imitaţie.
          Am folosit, pentru cele ce voi spune, observaţiile şi scrierile personale, acumulate în ani, dar şi două lucrări pe care e obligatoriu să le citez: conferinţa regretatei lingviste Mioara Avram Anglicismele în limba română actuală, publicată în 1997 de Ed. Academiei, şi studiul conferenţiarului universitar Adriana Stoichiţoiu Ichim, Aspecte ale influenţei engleze în româna actuală, publicat în 2001 în volumul Vocabularul limbii române actuale, de la Ed. All. De asemenea, unele texte publicate în Comunicările Universităţii Hyperion (Filologie), din care voi cita la momentul potrivit.
          Voi continua mîine, la bună vedere şi bună auzire.