(39 – 2.V.2006) ANGLICISME, NEOLOGISME, XENISME (2)

          Stimaţi companioni de seară şi de dimineaţă, bun găsit. Continuăm discuţia despre anglicisme şi neologisme. Cît mai sunt încă în capul locului, vreau să fac nişte precizări mai puţin apăsate, apăsate şi  foarte apăsate.
          Cea care e mai puţin apăsată e să vă reamintesc că puteţi citi ceea ce spun şi voi spune aici în saitul meu www.pruteanu.ro.
          Cea apăsată e că de la acest microfonuţ nu dau lecţii şi nu emit dogme. E o emisiune de cultură, nu o gazetă de perete oficială. Gîndesc cu voce tare şi vă invit să gîndim împreună. Accept replicile civilizate şi le fac publice, desigur, în măsura  timpului de care dispun.
          Şi am ajuns la precizarea APĂSATĂ: vă rog să nu mă confundaţi. Eu nu sunt un adversar al neologismelor, indiferent de originea lor. Spuneam cîndva, parafrazînd, respectuos, cuvinte celebre şi potrivite în acest zile, spuneam: Lăsaţi cuvintele să vină la mine! Cu cît mai multe cuvinte noi, cu atît mai bine. Numai că "anglicism" e un cuvînt echivoc. Sunt numite anglicisme cuvintele de  provenienţă anglo-americană indiferent dacă ele au fost asimilate sau nu. Or, aici e problema. Şi tramvai şi science fiction sunt numite anglicisme, dar unul e cuvînt românesc, celălalt nu. Trebuie să le tratăm în mod diferit şi e bine să precizăm termenii cu care operăm. Cuvintele străine care nu devin româneşti, ci continuă să fie folosite cu scriere şi pronunţie străine se numesc xenisme (li s-a spus şi idiotisme sau barbarisme, dar prefer termenul xenisme din grecescul xenos = străin).
          Să revenim la anglicisme. Aşadar, anglicisme sunt cuvinte care, plecate de la Washington sau de la Londra, circulă acum prin România, în două modalităţi diferite: fie că s-au "naturalizat", s-a naturalizat aici, au căpătat "cetăţenie română", adică aspect şi pronunţie perfect româneşti, fie nu, adică şi-au păstrat forma şi pronunţia englezeşti, rămînind xenisme. În ambele cazuri, însă, ele sunt incluse în dicţionarele româneşti.
          Aici fac o paranteză şi spun ceva care poate părea unora chiar şocant. Eu cred că în această epocă de puternică interferenţă a limbilor, xenismele – adică, repet, acele cuvinte străine care continuă să circule cu aspect şi pronunţie străine într-o anumită limbă, cum e, de pildă, fiancé ("logodnic")  în engleză sau salată de boeuf  în română – ei bine, eu cred că, în vremurile noastre, xenismele ar trebui introduse demarcat în dicţionare: fie  s e p a r a t , ca dictoanele în clasicele "pagini roz" ale dicţionarelor Larousse (!e aproape un pleonasm să spui "dicţionare Larousse"), fie în rînd cu celelalte, alfabetic, dar ori cu o  c u l o a r e  diferită, ori cu un  f o n t  diferit. Pentru că, oricît am fi de moderni, postmoderni sau răspostmoderni, un cuvînt ca acquis (acquis-ul comunitar) nu poate avea acelaşi statut ca şi cuvîntul acadea. Trebuie să-l putem găsi pe acquis în dicţionare? Trebuie, pentru că e intens folosit. (Vă reamintesc că acquis-ul comunitar înseamnă "totalitatea elementelor standardizante, normative, legislative, asupra cărora ţările UE s-au pus completamente de acord".)  Dar este el un cuvînt românesc? Nu e şi nu sunt semne că ar deveni, şi pentru că forma lui nu prea permite şi pentru că, prin însuşi conţinutul lui, e un cuvînt internaţional. Închid aici lunga paranteză despre dicţionare.
          Recapitulez: xenisme – cuvinte care, din felurite motive, legate şi de forma şi de conţinutul lor, rămîn cu statutul de cuvinte străine; ideal e ca numărul acestora e să fie cît mai mic. Anglicisme – cuvinte care provin din engleza britanică sau americană şi care fie au devenit, în formă şi pronunţie, româneşti, fie nu. Insist asupra acestor precizări terminologice şi pentru că multă lume le mai spune acestora, pur şi simplu, neologisme. Nu e bine, e mult prea vag. Neologism e şi cuvîntul inseparabil, sau neologisme sunt şi exotic, ponderat, locuţiune, drastic, inexorabil, cuvinte care se scriu şi se pronunţă româneşte. Nu le putem pune în aceeaşi oală cu week-end, de exemplu.
          Ceasul mă obligă să mă opresc aici. Voi relua chestiunea săptămîna viitoare. Mîine: Inscripţia pe piatra de hotar promisă ieri. La revedere.