-
Să FII sau să nu FII? La conjunctiv
sunt amîndouă, n-am nicio-ndoială!
Să fii - se scrie, clar, cu doi de i !
Dar să nu fii? E tot cu doi de i, mai mult ca sigur !
Dar cînd se scrie doar cu unul singur?
Există o asemenea situație,
în foc aș fi capabil să pun mîna,
dar din păcate biata mea memorie
în stare nu-i să-mi spună cînd și unde !
Atît îmi amintesc, parcă prin ceață
că-n legătură-i cu imperativul.
Dar ce se-aude oare în văzduhuri ?
O stranie umbră-mi tulbură vederea...
- Ascultă-mă atent și ia aminte,
căci nu am timp, se-apropie iute ora
cînd Prelipceanu-aduce știri și-atuncea
eu trebuie să fug de lîngă tine
și să mă-ntorc în flăcări de pucioasă !
- Te-ascult, dar o-ntrebare mă încearcă:
fii bun și-alungă-mi negura din minte !
- Exprimă-te, da-n vorbe condensate
fin'că scurtimea-i sufletul gîndirii !
- Să-mi spui, te rog, de verbul fii! sau nu fi! :
cînd e cu-n singur i și cînd cu doi? Răspunde-mi !
- O, doamne, ce-mi mai torni și tu-n ureche !
Astfél de bagatele te frămîntă ?
Credeam că-ți pui probleme mai înalte:
e
simplu, dragul meu: imperativul
la pozitiv, pretinde doi de i,
la negativ, se scrie doar cu unul !
-O, sufletu-mi profetic! Bănuiam eu !
Mai poți să-mi spulberi o
nedumerire ?
- Desigur, dar fii scurt, căci timpul zboară !
- Pe scurt: să spun "doi i" sau "doi de i" e bine ?
- Tu spune "doi de i", căci scopul limbii
e să ne-ajute să vedem mai
clar
ideea ce ne stăruie în minte
și-așa ne spun lingviștii că-i mai
bine !
- Îți mulțumesc. Dar tu ? Ce vînt te-aduce ?
De ce-ai ajuns să bîntui
prin cetate ?
- Îți voi răspunde fără ocolișuri:
eu am venit să mă răzbuni, căci
tonții
îmi toarnă tembelisme cu duiumul
în biata mea ureche chinuită
(cum bine știi, nu-ți mai repet istoria)...
|
- Ce-ți toarnă? Fii concret, și-a mea
floretă
va pedepsi pe loc necuviința !
- Păi, iată, dragul meu: o profesoară,
nu la catedră ! la televiziune !
(un post privat, ghicește-l tu anume)
spunea de Craii cei de Curtea Veche
cum c-ar fi scriși de unul zis Mateiu !
- Mateiu?! Ce cuvînt bizar? Ce-i asta ?
Nu-i vorba de Matei Caragiale ?
- Fără-ndoială că de el e vorba,
și numai nătăfleții dau citire
acelui u tradițional din coadă !
Ascultă-acum: pe alt post, o fătucă
pronunță zi și noapte numai plovăr,
în loc să spună-așa cum se cuvine
pulover, precum de la briți se trage.
- Am reținut, și ascuțișul armei
spre-mpricinați e îndreptat de-acuma.
Mai ai și-alte veninuri în ureche
turnate de zăluzii fără carte ?
- Mai am, iubite prinț, căci ignoranța
nu numai în urechi, ci și-n
privire
mi-a picurat venin: iată-un exemplu:
chiar la Televiziunea cea
mai mare,
în miez de nopți, cînd liste dau, cu banii,
ei, leul, euro,
lira sau dolarul
fără motiv, le tot majusculează,
le scriu cu inițiale
mari, de parcă
ar fi-mpărați, sau regi, sau nume proprii !
Învață-i tu că
banu-i doar o slugă,
și nu se scrie,-n cap, cu capitale !
- Am înțeles, nefericită umbră !
Voința ta e lege pentru mine
și cum
mi-ai spus, așa voi și transmite!
- Să-i spui, atuncea, și lui Tudor Giurgiu
că și-n ograda sa mai sunt
ciurucuri
și de mai vin, pe toate le voi spune...
- De ce nu-l suni pe celular, mai bine,
să-i spui chiar tu, de la a
ta-nălțime ?
Eu i-aș grăi, dar bine n-o să-i cadă...
- Nu mai am timp, Jurnalul bate-n ușă !
Tu spune-i doar, din partea
mea, atîta:
De-i cel mai bun, să fie cel mai tare!
Adio, deci! Să-mi
împlinești cuvîntul !
- O, tristă Danemarcă-a Mioriței !
Ce multe încă-s putrede în tine !
Și cîtuși de puțin nu-i ințelept
să cred că eu aș fi menit să-ndrept !
- // -
|
