Informaţii despre alcătuirea paginii.

(Pro TV, 10.XII.1995) PAVUGADISME (I)

          Stimați telespectatori, bună seara. Ieri am rîs împreună, fără răutate, de boroboațele în exprimare ale unor amatori, ale unor diletanți. Scopul meu nu a fost, așadar, să le demasc incompetența și stîngăcia literară, ci să atrag atenția, cum grano salis, asupra performanței în sine de umor involuntar, de comic intens obținut din greșeală.
          Dar ce te faci cînd gafe de aceeași talie comite, de aceasta dată, un profesionist, om cu carte și cu pretenții: compozitor, muzicolog (cu notabile realizări), publicist etc.? Mi-a picat în mînă un volum, apărut mai demult, intitulat Magicianul de la Bayreuth; e vorba de o carte despre Wagner, biografie și exegeză laolaltă. E semnată de dl Doru Popovici. Scrisul d-sale e, pe alocuri, catastrofal. Răsfoindu-i cartea, am dat chiar la început, la pag. 5, peste o frază de un ridicol incredibil; ascultați-o:
          "Bach a trăit pentru a nota ceea ce destinul îi dicta la ureche
".
Imaginea asta, a destinului însuși, în persoană, care-i șușotea secretos lui Bach ce și cum să scrie, sincer să vă spun, mi-a transmis o ghidușă plăcere și m-a făcut să ciulesc ochii, cam ca și amicii din CFR a lui Caragiale ("-E dulce! -Bărbat de zahăr! -Stăi să vedem ce fel de persoană e Mița"). Numai că, dacă iluziile personajelor lui nenea Iancu au fost dezumflate, bănuielile mele încropinde s-au adeverit cu asupră de măsură. Doru Popovici, în materie de scris, e, aici, un gafeur impenitent. Să privim cîteva exemple:
          "Moartea lor
[e vorba de Tristan și Isolda; n.gp] se transform
ă în mărețe pilde" (cum să se transforme moartea în mărețe pilde, numai Dumnezeu știe).
          Sau:
          "La Weimar are revela
ția ascultării unor lucrări" etc.Nedibaciul autor o fi vrut să spună: revelația unor lucrări, căci nu poți avea revelația unei ascultări! Citez iar:
          "El a f
ăcut-o atentă despre urmarea..." În românește, se spune: a făcut-o atentă asupra, nu despre.
          Pe muzicolog îl apucă din cînd în cînd febra stilului liric; și scrie așa:

          "În luna aprilie, cînd în natură se îmbr
ățișau limpezimile culorilor, a venit la el celebra cîntăreață"
etc. (o giugiuleală galeș-policromă în natură!)
          Sau, tot liric, cu năzuinți metaforice:

          "12 ani a trăit Nietzsche simfonia nebuniei".
(E adînc.)
          Dl Popovici n-are nici un scrupul semantic atunci cînd inventează, luînd-o pe lîngă logică, un mariaj în trei:

          "Opera Parsifal e un omagiu adus
cununiei dintre bine, adevăr și frumos".
Stranie cununie, cu trei miri!
          Șubred tare stă avîntatul wagnerolog și la capitolele stil și ortografie. (
"Trebuie amintită adîncimea studiilor despre... Wagner a adîncit o foarte importantă carte... Dragostea pentru ea s-a adîncit neîncetat... Cei ce au adîncit însemnările regelui" etc.).
          Omul perorează despre Wagner, dar are pe alocuri probleme cu acordul în gen și număr: "a fost editorul unor texte clasice
și a unor" (în loc de al), "o vie simpatie i-a arătat-o regele" (în loc de i-a arătat), "studiul temeinic al cvartetelor de Beethoven au constituit" (în loc de a) ș.a. Partea reflectă întregul, cugetările sunt adesea șchioape: "Cred că s-a neglijat acel minunat etern uman (!?), în virtutea căruia (!?) fericirea presupune preferințe" (E ca în romanele roz). Și mai am o mostră, în care stilul cu briz-brizuri pompoase e parcă al unei țațe cuprinse de sindromul (ca să nu zic gîdiliciul) Jean Moscopol: "Credem că e timpul să dezvăluim (!) un aspect minunat (!) din viața intimă (!) a lui Wagner, și astfel reproducem o pagină plină de sensibilitate și fior poetic (!) legată de moartea cîinelui său". Se pare că, în această carte, dl Popovici e cam cununat cu gafa, anacolutul și kitschul.

          După selecțiuni din opereta-(de-trei-parale) "Lăsați-mă să gafez!", de Doru Popovici, va urma, din același autor, încă nițel Wagner.