(Pro TV, 10.XII.1995) PAVUGADISME (I)

          Stimaţi telespectatori, bună seara. Ieri am rîs împreună, fără răutate, de boroboaţele în exprimare ale unor amatori, ale unor diletanţi. Scopul meu nu a fost, aşadar, să le demasc incompetenţa şi stîngăcia literară, ci să atrag atenţia, cum grano salis, asupra performanţei în sine de umor involuntar, de comic intens obţinut din greşeală.
          Dar ce te faci cînd gafe de aceeaşi talie comite, de aceasta dată, un profesionist, om cu carte şi cu pretenţii: compozitor, muzicolog (cu notabile realizări), publicist etc.? Mi-a picat în mînă un volum, apărut mai demult, intitulat Magicianul de la Bayreuth; e vorba de o carte despre Wagner, biografie şi exegeză laolaltă. E semnată de dl Doru Popovici. Scrisul d-sale e, pe alocuri, catastrofal. Răsfoindu-i cartea, am dat chiar la început, la pag. 5, peste o frază de un ridicol incredibil; ascultaţi-o:
          "Bach a trăit pentru a nota ceea ce destinul îi dicta la ureche".
Imaginea asta, a destinului însuşi, în persoană, care-i şuşotea secretos lui Bach ce şi cum să scrie, sincer să vă spun, mi-a transmis o ghiduşă plăcere şi m-a făcut să ciulesc ochii, cam ca şi amicii din CFR a lui Caragiale ("-E dulce! -Bărbat de zahăr! -Stăi să vedem ce fel de persoană e Miţa"). Numai că, dacă iluziile personajelor lui nenea Iancu au fost dezumflate, bănuielile mele încropinde s-au adeverit cu asupră de măsură. Doru Popovici, în materie de scris, e, aici, un gafeur impenitent. Să privim cîteva exemple:
          "Moartea lor [e vorba de Tristan şi Isolda; n.gp] se transformă în măreţe pilde" (cum să se transforme moartea în măreţe pilde, numai Dumnezeu ştie).
          Sau:
          "La Weimar are revelaţia ascultării unor lucrări" etc.Nedibaciul autor o fi vrut să spună: revelaţia unor lucrări, căci nu poţi avea revelaţia unei ascultări! Citez iar:
          "El a făcut-o atentă despre urmarea..." În româneşte, se spune: a făcut-o atentă asupra, nu despre.
          Pe muzicolog îl apucă din cînd în cînd febra stilului liric; şi scrie aşa:
          "În luna aprilie, cînd în natură se îmbrăţişau limpezimile culorilor, a venit la el celebra cîntăreaţă" etc. (o giugiuleală galeş-policromă în natură!)
          Sau, tot liric, cu năzuinţi metaforice:
          "12 ani a trăit Nietzsche simfonia nebuniei". (E adînc.)
          Dl Popovici n-are nici un scrupul semantic atunci cînd inventează, luînd-o pe lîngă logică, un mariaj în trei:
          "Opera Parsifal e un omagiu adus cununiei dintre bine, adevăr şi frumos". Stranie cununie, cu trei miri!
          Şubred tare stă avîntatul wagnerolog şi la capitolele stil şi ortografie. ("Trebuie amintită adîncimea studiilor despre... Wagner a adîncit o foarte importantă carte... Dragostea pentru ea s-a adîncit neîncetat... Cei ce au adîncit însemnările regelui" etc.).
          Omul perorează despre Wagner, dar are pe alocuri probleme cu acordul în gen şi număr: "a fost editorul unor texte clasice şi a unor" (în loc de al), "o vie simpatie i-a arătat-o regele" (în loc de i-a arătat), "studiul temeinic al cvartetelor de Beethoven au constituit" (în loc de a) ş.a. Partea reflectă întregul, cugetările sunt adesea şchioape: "Cred că s-a neglijat acel minunat etern uman (!?), în virtutea căruia (!?) fericirea presupune preferinţe" (E ca în romanele roz). Şi mai am o mostră, în care stilul cu briz-brizuri pompoase e parcă al unei ţaţe cuprinse de sindromul (ca să nu zic gîdiliciul) Jean Moscopol: "Credem că e timpul să dezvăluim (!) un aspect minunat (!) din viaţa intimă (!) a lui Wagner, şi astfel reproducem o pagină plină de sensibilitate şi fior poetic (!) legată de moartea cîinelui său". Se pare că, în această carte, dl Popovici e cam cununat cu gafa, anacolutul şi kitschul.