(59-14.V.1997) DIALECTE        

          Doamnielor, domnilor şî fătucielor, binie v-am găsît, sară bună, ş-apă numa o să vedieţi mai încolo de ce mi-i vorba aşe.
          Dar mai întîi, trebuie să răbdaţi un preambul. Vă rog să n-aveţi sentimentul că eu aş încerca să vă învăţ ceva, şi cu atît mai puţin limba română, tulăi Domnie!, doar dvs. nu sunteţi florărese, iar eu nu sunt profesorul Higgins, deşi mi-ar plăcea să fiu, nu zic ba, pentru că noi aici, de la această măsuţă catifelată şi acest microfon aţintit spre inima mea, gata să se declanşeze dacă scap vreo greşeală, noi aici, chiar dacă la modul mai voios, mai colocvial, mai nescrobit, facem totuşi ştiinţă, "gaya scienza", cum avusei onoarea a vă zice mai demult - dar nu cu forţa, nu cu otusbirul, ci... aşa, privind şi uimindu-ne. De aceea, de pildă, ne-am uitat deunăzi împreună la puzderia de minunăţii ale etimologiei şi ale spunerii. Ca să ne mirăm şi să ne îngînduram. Toţi laolaltă şi fiecare pe cont propriu. Facem disecţii. Cercetăm şi bolile şi indivizii. Şi copacii şi pădurea. Eu, {#1} cu bagheţica mea, ca-n Lecţia de anatomie a lui Rembrandt, v-am arătat şi o să vă mai arăt (că nu se mîntuie cît ai zice peşte) diverse manifestări ale metabolismului gîndirii exprimate prin vorbă, dar şi ale patologiei vorbirii.
          Azi, însă, ieşim din sala de disecţie şi intrăm în cea de conferinţe, fiindcă am un subiect teoretic, sper să nu adormiţi, că vine un film bun. Sper că antenele noastre bat pînă la Chişinău, dar nici nu mă interesează, eu nu pe bătaie mă bizui, ci pe convingere. Intenţionez să răspund azi, în faţa dvs. la întrebarea: CÎTE LIMBI ROMÂNEŞTI EXISTĂ? Ca să nu umblu cu aproximaţii, m-am sfătuit în prealabil cu Sextil Puşcariu, cu Emil Petrovici, cu Alexandru Rosetti şi, de ultimă oră, şi cu un studiu al d-nei Matilda Caragiu Marioţeanu, apărut în revista Destin românesc scoasă de Fundaţia Culturală Română.
          La felul cum am pus mai înainte întrebarea, răspunsul e fără cotituri: există o singură limbă română, una şi bună, dragă de ea. Se poate vorbi, în schimb, de patru mari dialecte, adică ramuri din străvechime, ale ei, şi iată care sunt acelea:
          1. Dialectul daco-român, respectiv cel în care am onoarea să vă întreţin; acesta e, de fapt (preiau frumoasă imagine a d-nei Caragiu-Marioţeanu) ca planeta Saturn faţă de celelalte, care-i sunt ca inelele.
          2. Dialectul aromân sau macedo-român, {#2} vorbit în ţările balcanice Grecia, Albania, Bulgaria şi în unele republici din fosta Iugoslavie.
          3. Dialectul megleno-român, adică româna din Cîmpia Meglen, pe malul Vardarului, la nord de Salonic, şi {#3}
          4. Dialectul istro-român, vorbit în peninsulă Istria, în nordul Mării Adriatice.
          Acestea ar fi variantele de gradul unu ale limbii române, crengi ale trunchiului primordial.
          Şi în interiorul limbii române de pe teritoriul dacic se pot distinge cîteva variante (de gradul 2), care se numesc sub-dialecte sau, mai simplu, graiuri. Aceste graiuri sunt, după opinia sedimentată a majorităţii specialiştilor, în număr de cinci, şi anume:
          1. graiul muntenesc, folosit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia de est (nu vi le-arăt pe hartă, ca o să vreţi să vă spun şi temperaturile!), sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei;
          2. graiu' moldovinesc, folosît în Molduova şî-n Basarabia pînî hăt, dincolo di Nistru, în Bucovina şî în parte di nord a Transîlvaniei;
          3. graiul bănăţan, folosit în Bănat care-i fruncea, în vestul sălbatec al Olteniei şi-n judieţăle Huniedora şi Arad;
          4. graiul crişan, vorbit în regiunea Crişurilor (Alb, Negru şi Repede), şi, în fine:
          5. graiul maramureşan, viu în extrema nordică a vestului Transilvaniei.
          Observaţi, rogu-vă, boieri dvs., că nu există niciun pic vreun anume grai transilvănean, unde, în fapt, sunt mai multe; nici un grai dobrogean şi, de asemenea, nici vorbă de vreun aşa-zis grai basarabean, cu atît mai puţin o limbă cu acest nume, oricît au năduşit lingviştii sovietici, chiar şi civili, plus cozile lor de topor din Chişinău, să pună ciuboţele roşii puiului de zimbru ca să-l facă urs siberian. N-au reuşit - dar, ce-i drept, l-au cam jigărit. Opinia unui mare savant, şi "neutru" pe deasupra, cum e italianul Carlo Tagliavini, închide orice discuţie serioasă: "pretinsa limba moldovenească nu este de fapt decît româna literară scrisă cu un alfabet rusesc uşor modificat". Asta nu înseamnă că scriitorii, publiciştii, spicherii şi crainicii basarabeni nu trebuie să facă efortul de a se dezbăra, în vorbirea şi textele lor, de infiltraţiile caraghioase şi alterante ("postaşii se ocupă de dostafcă, magazinele sunt închise pentru oborcă, tinerii mesteca jevacika"); asta e o chestiune de şcoală şi de timp.
          Încă o dată: bună seara români, oricum aţi grăi!