(194-26.IX.1997) FLAUBERT - IDEI PRIMITE (I)   

          Bună seara, oameni ai muncii şi ai odihnei, ai afacerilor sau ai artei, de la oraşe şi sate, din blocuri sau din vile. Flaubert īşi īncerca frazele... Dar, scuzaţi-mă, nu pot să-ncep atīt de abrupt, trebuie s-o iau mai pe departe. Ţelul meu cutezător din această seară şi următoarele două-trei este să vă vorbesc despre banalitate, despre ideile prefabricate, despre ideile de-a gata. Aceste două expresii din urmă nu-mi aparţin, ele sunt traducerea, cu oarecare aproximaţie, a unui titlu celebru din opera lui Gustave Flaubert, autorul Doamnei Bovary. Īn franceză, titlul e Dictionnaire des ideés reēues, cuvīnt cu cuvīnt: dicţionarul ideilor primite, adică primite de-a gata, gata făcute şi atīt de aprobate şi de răs-aprobate īncīt vin imediat pe buzele oricărui vorbitor mai puţin exigent sau mai puţin atent.

          Să fac o lungă paranteză introductivă, totuşi. Flaubert a fost un scriitor atīt de atent, atīt de pretenţios la punerea gīndurilor īn cuvinte, īncīt a ramas aproape ca un simbol, ca o īntruchipare a supremei īncordări de a găsi īntotdeauna exprimarea cea mai adecvată, cea mai intens semnificativă, cea mai expresivă. (Aşa era, īn alt registru, şi Caragiale, despre care se spune, şi nu īn glumă, că se scula noaptea din somn ca să scoată sau ca să mute o virgulă īntr-un manuscris). Revenind la Flaubert, de la care porneşte discuţia noastră de azi, el nu numai că şi-a transcris de mai multe ori (de vreo 10 ori) romanul doamnei Bovary pīnă să fie mulţumit, dar, mai mult decīt atīt: avea obiceiul să īncerce, cu voce tare, aproape fiecare frază, ca s-o vadă cum arată, cum se "īntrupează", ce ritm are, ce sonorităţi, ce pauze, ce sincope, ce hiaturi, ce aliteraţii. Ca să le "probeze", le trecea prin...
          …DAR, stimaţi telespectatori, de ce nu mă-ntrerupeţi dacă nu īnţelegeţi un cuvīnt? Păi, care-i rostul acestei emisiuni, să vorbesc pentru mine? Simt că nu toată lumea ştie ce e aceea o aliteraţie: e un efect literar, o figură de stil, constīnd īn repetarea unor anume sunete astfel īncīt să imite sau să evoce, să sugereze un fenomen, o stare de spirit, o frīntură de realitate, fizică sau psihologică, dincolo de sensul pur al cuvintelor īn care acele sunete apar. Una din cele mai cunoscute aliteraţii clasice e cea din Nunta Zamfirei a lui Coşbuc:
          "Şi-n creasta coifului īnalt
          Prin vīrfuri vīntul viu vuia",
dar nu mai puţin reuşită şi citată e cea din Scrisoarea a III-a a lui Eminescu:
          "Vījīind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie".
          De multe ori, īnsă, efectul unei aliteraţii nu e pur imitativ, ci este o subtilă muzicalitate care induce īn cititorul sensibil o anume stare de spirit; iată un exemplu din Arghezi:
          "Mi-ai dat un trup şi mie, īnalt şi svelt, de floare 
          Ca fragile de fraged, uşure şi plăpīnd",
sau altul, superb, din Eminescu:
          "Argint e pe ape şi aur īn aer"
(sper că observaţi, sau mai exact: simţiţi cum deschiderea amplă, maiestuoasă, aici, a vocalei A, dă acestui vers o tandră solemnitate feerică, de miracol care ne pătrunde, dulce, sufletul).
          Ca să trecem şi graniţele, că doar e voie (gīndului nu-i trebuie nici dolari, nici viză), vă mai amintesc că un faimos teoretician al "poeziei pure", abatele şi academicianul Henri Bremond, spunea că "nu sensul face meritul unui vers regal" precum cel din Racine:          
        "La fille de Minos et de Pasiphaé",
pe care, alături de Paul Valéry īl socotea, din motive greu explicabile, cel mai frumos vers al literaturii franceze, prin misterioasa sa forţă de seducţie (deşi, īn traducere, ca sens deci, versul nu īnseamnă decīt: “Fiica lui Minos şi a Pasifaeei” – a soţiei sale, Pasifae). Apropo de Minos, şi-n Dante e o celebră aliteraţie legată de făptura lui Minos, dispecer şi judecător al Infernului. Versul, din Cīntul 5 e:
         "Stavvi Minos oribilmente, e ringhia",
pe care l-am tradus: "Cu-n rīnjet crud, īn rīpă, Minos rage / judeţ vinovăţiilor intrate".
          Şi tot la acest capitolaş, al sonorităţilor inefabil* sugestive, trebuie amintit, tot din Dante, finalul Cīntului 5:
          "E caddi come corpo morto cade"  ("Căzui cum cade sec un trup cīnd moare").
         
          Să ne īntoarcem acum la paranteza introductivă despre Flaubert; cīnd ne-am poticnit de aliteraţie şi a trebuit s-o desluşim. Ziceam despre acest exemplar scriitor că-şi făcea scrupule pentru fiecare cuvīnt, pentru fiecare sunet care i se părea că nu-s la locul lor. Voia să dea prozei (şi e vorba de proză realistă, roman īn toată puterea cuvīntului) perfecţiunea poeziei, dar fără să-i altereze naturaleţea. Pentru asta, īşi "punea la probă", īşi īncerca frazele prin...
          Na, parcă-i un făcut, pentru a treia oară trebuie să mă-ntrerup chiar cīnd să vă spun CUM īşi īncerca Flaubert frazele. De data asta, īntreruperea va dura 24 de ore. La revedere. 
 

(195-27.IX.1997) FLAUBERT - IDEI PRIMITE (II) 

          Doamnelor, domnişoarelor, domnilor, bună seara, ca să zic aşa, dar nu vă pot spune ce a fost la poarta din Pangrati īn aceste ultime 24 de ore, din cauza suspansului īn care am lăsat ieri chestiunea Flaubert. Cred că nu exagerez dacă spun că au fost peste 2, eu cred că aproape 3 telefoane de la tot felul de cetăţeni (e clar că nu filologi, că aceia ştiu) care, cu sufletul la gură, cu răsuflarea tăiată, au somat secretarele, redactorii, body-guarzii de aici să le spună CUM īşi īncerca Flaubert frazele, că ei nu mai rabdă, nu mai pot suporta aşteptarea. O persoană mai slabă de īnger ne-a ameninţat chiar că, dacă nu-i spunem, imediat, la telefon, tot adevărul, se duce şi se īnscrie īn Partidul... !am uitat care!, şi  o să vedem noi dacă ne mai permitem să fierbem oamenii īn suc propriu!
          D-nelor, d-relor şi d-lor, sunt copleşit de acest interes şi sunt ferm convins că veniţi la pomul lăudat cu sacul, mă tem că, aşa cum spuneau latinii, "parturiunt montes, nascetur ridiculus mus", se screm coşcogea munţi īn durerile facerii, ca să se nască, ce? un biet şoricel!
          !Ei, CUM credeţi că-şi īncerca Gustave Flaubert frazele? Foarte simplu: le pronunţa cu voce tare, pe toate tonurile şi timbrele, īn toate felurile: asta el numea "gueuloir", adică, să zicem "pronunţătoria, rostitoria". Să-l citez pe un expert īn Flaubert, pe criticul Maurice Nadeau, care, īn monografia consacrată acestuia¹, scrie: "Frazele pe care nu izbuteşte să le rostească īn ritmul firesc al respiraţiei, sunt īnlăturate ca fiind cocoşate, scălīmbe, prost īntocmite. Există pentru Flaubert o corespondenţă obligatorie īntre lucru, cuvīntul care-l desemnează şi suflul de voce prin care-l numim. Orice notă falsă īn aceste raporturi vădeşte o boală a vreuneia din părţi" şi, pe pagina următoare: "dorinţa de perfecţiune īl face uneori atīt de strict, īncīt se apucă sa dea puţin joc angrenajelor, să desfacă «īncheieturile», să lase mai libere şireturile corsetului-de-fraze īn care Emma pare că se īnnabuşă. Spre a da iluzia facilităţii şi a firescului, trebuie să īndeplinească adevărate tururi de forţă". Şi, după toate acestea, se īntīmplă ca, la capătul unei zile īntregi, să aibă gată o frază, un paragraf, rareori o pagină. Da, d-nelor şi d-lor, după cum vedeţi, scrisul nu să face-aşa, / stīnd la crīşmă şi a bea...
          Vă veţi īntreba, unii: bun, dar cum să fie acesta un exemplu pentru noi? un mare scriitor e un model de performanţă, nu de normalitate. Poate, zic, dar dacă nu e aşa? dacă normal e omul inteligent ca Voltaire sau ca Iorga, frumos ca Adonis sau ca Peter O'Toole, iscusit īn exprimare ca Flaubert sau ca Emil Cioran, ş.a.m.d. – iară noi, noi epigonii, noi, ceilalţi, nu suntem decīt nişte exemplare nedesăvīrşite, biete bucăţi de cărbune īn lungul drum spre diamant...? Nu vă pripiţi cu răspunsul, mi-l veţi da īn plic.

          După acest larg, dar, sper, priincios ocol, īn care am dat tīrcoale mai mult opłsului ideii de banalitate – putem ateriza, īn fine, pe Dicţionarul ideilor primite al lui Flaubert, apărut şi īn romāneşte, īn 1984, la Editura Univers, īn traducerea Irinei Mavrodin. Ce e această carte, ce conţine ea? Ne răspunde chiar Flaubert, īntr-un fragment din corespondenţa² sa:
          "Cititorul va afla aici, īn ordine alfabetică şi cu privire la toate subiectele cu putinţă, tot ceea ce face bine să spui īn societate ca să fii pe placul tuturor".
Cu alte cuvinte, o colecţie de banalitaţi amabile, mai mult sau mai puţin răsuflate sau false (nu tot ce e banal e fals, sunt chiar situaţii īn care Banalul e nivelul maxim, de pildă iubirea, dar despre asta, altădată), o colecţie de clişee de vagă cultură generală, de truisme, de poncife, de pre-judecăţi ramolite, majoritatea caraghioase, altele doar convenţionale ca orice platitudine. Să vă citez cīteva din cartea lui Flaubert:

          "ACTRIŢE  O adevărată nenorocire pentru băieţii de familie bună. Sunt īngrozitor de desfrīnate, fac orgii, papă averi de milioane, mor la spital.
          AHILE  Adaugă totdeauna cīnd i se rosteşte numele: «cel iute de picior», laşi astfel să se creadă că l-ai citit pe Homer.
          BAIADERĂ  Cuvīnt care-ţi īnfierbīntă imaginaţia. Toate femeile din Orient sunt baiadere.
          BĂTRĪN  Cīnd are loc o inundaţie, o furtună etc., bătrīnii locului nu-şi amintesc niciodată să mai fi văzut vreuna care să-i semene.
          BLESTEM  Este rostit īntotdeauna de un tată.
          BRAŢ  Pentru a guverna Franţa, este nevoie de un brat de fier.
          BLONDE  Mai focoase decīt brunetele (a se vedea brunete). (Căutăm cuvīntul brunete)
          BRUNETE  Mai focoase decīt blondele (a se vedea blonde).
          CASCAT  Trebuie să spui: «Iertaţi-mă, nu-i din cauza plictiselii, ci a stomacului»".

          Sfīrşesc aici citatele, dar voi continua şi mīine, deoarece socot că merită să confruntăm truismele epocii lui Flaubert cu cele ale epocii noastre. Vorba lui Caragiale: !Proştii mor, dar prostia e nemuritoare! Seară bună.
 

 (196-28.IX.1997) FLAUBERT - IDEI PRIMITE (III) 

          Bună seara, stimaţi privitori, mai vechi şi mai noi, ai emisiunii Doar o vorbă săţ-i mai spun. Aterizasem ieri īn cīmpul cu bălării verbale, adică: poncife, banalităţi, truisme, comentarii prefabricate, descoperit de Flaubert, īn Dicţionarul său de idei primite. Presupun că mă urmaţi şi azi īn expediţia noastră prin acest cīmp. Scopul nostru e să ne amuzăm, dar şi să colaţionăm*, să comparăm, să confruntăm anchiloza īn gīndire de ieri cu cea de azi. Alcătuind acest dicţionar, echivalent, īntr-o anumită măsură, cu un Prostologhikon, adică o colecţie de prostii şi prostioare ieftine, un set de aprecieri sau gīnduleţe gata montate, numai bune de folosit īntr-o conversaţie fadă, flască şi superficială, alcătuindu-l, deci, Flaubert īşi propusese ca "acel care īl va citi să nu mai īndrăznească să vorbească, de teama de a nu spune cumva vreuna din frazele aflate aici".
          Dacă nu vă e cu bănat, voi continua să spicuiesc din ideile gata făcute ale lui Flaubert:

          "CĂTUN  Substantiv induioşător. Face frumos (dă bine, cum s-ar spune azi! n.gp) īn poezie.
          CHELIE  Totdeauna precoce; are drept cauză excesele tinereţii sau obiceiul de a cugeta adīnc.
          CHIRURGI   Au inimă de piatră, sunt adevaraţi măcelari.
          CIZMAR   «Ne sutor ultra crepidam»".

          Aici eu īntrerup citatul şi oftez nostalgic: !bine a fi dacă cetăţeanului nostru de rīnd," băcanul", cum īl numea Noica, i-ar veni automat pe buze, cīnd aude cuvīntul cizmar, dictonul latinesc Ne sutor ultra crepidam, care īnseamn㠓Nu mai sus de sandală, cizmarule!”, adică, īn general: “Omule, abţine-te să te pronunţi īn chestiuni care depăşesc limita competenţei tale!” Dar mă tem că, pīnă să ajungă acest dicton o banalitate īn gura cui vrei şi cui nu vrei,  o să mai curga ceva Dunăre...! Nu fiţi trişti, viaţa merge īnainte (ete, că vorbesc ca-n dicţionarul lui Flaubert!). Zīmbiţi, mīine s-ar putea să fie mai rău (aluzia la Murphy nu e īntīmplătoare, pentru că acesta n-a făcut decīt să dezvolte o pistă din sugestia lui Flaubert.
          …La care ne īntoarcem, să vedem ce moftologii se mai spuneau pe la 1870.

          "CĪINE  Anume creat pentru a-şi salva de la moarte stăpīnul. Cīinele este prietenul omului.
          CLASICII  E de la sine īnţeles că toată lumea īi cunoaşte.
          COCOŞ   Un bărbat slab trebuie să spună că nici un cocoş de rasă nu e gras.
          COCOŞAŢI  Sunt foarte inteligenţi. Au mare trecere la femeile desfrīnate.
          CONJURAT*  Conjuraţii au īntotdeauna răul obicei de a se īnscrie pe o listă.
          COPII  Cīnd e lume īn jur, arăta-te faţă de ei plin de o iubire lirică.
          COŞAR  Rīndunica ce vesteşte venirea iernii.
          COŞURI  Pe faţă sau īn orice altă parte a trupului, sunt un semn de sănătate; nu trebuie stoarse.
          CURTEZANE  Un rău necesar. Le pun la adăpost pe fetele şi pe surorile noastre de neruşinarea bărbaţilor. Ar trebui izgonite fără milă. Nu mai poţi să ieşi să te plimbi cu nevasta pe bulevard, că te izbeşti la tot pasul de ele. Sunt īntotdeauna fete din popor pervertite de burghezi bogaţi.
          CVADRATURA CERCULUI   Nimeni nu ştie ce īnseamnă asta, dar trebuie să te faci că ştii cīnd se pomeneşte de ea.
          DAR  Valoarea lui nu constă īn cīt costă. Nu darul, ci intenţia contează.
          DEMOSTENE  Ţinea īn gură pietricele cīnd īşi rostea discursurile".

          Iarăşi curm citatul şi iarăşi sunt melancolic. Nu ştiu dacă īn Franţa lui 1870, tot mocofanul ştia că, prin acest procedeu, Demostene şi-a biruit dificultăţile de vorbire, ajungīnd unul dintre cei mai mari oratori ai lumii, poate că Flaubert īşi făcea iluzii. Dar bine ar fi ca şcoala noastră să transforme aceste adevăruri ale Antichităţii īn banalităţi la-ndemīna tuturor.
          Dar haidem din nou īn Flaubert:

          "DEPUTAT  A fi deputat īnseamnă a fi īn culmea gloriei. Trebuie să tuni şi să fulgeri īmpotriva Camerei Deputaţilor. Sunt prea mulţi palavragii īn Cameră. Nu-s buni de nimic", am īncheiat citatul, care e din Dicţionarul ideilor primite al lui Flaubert, nu din altă parte!

          Stimabili telespectatori, aş vrea ca, pe mine, reflectoarele, iar pe dvs., sclipiciul micului ecran să nu ne īmpiedice să vedem ce puţine lucruri noi cu adevărat sunt sub soare! Dar tot eu mă īntorc şi zic, cu cei vechi şi cu Eminescu laolaltă: Non idem est si duo dicunt idem! (Nu e totuna cīnd doi oameni diferiţi spun acelaşi lucru). Faptul că nici parlamentul francez de acum 120 de ani nu era mai bine prizat, de muritorii de rīnd, decīt cel de azi al nostru, nu īnseamnă automat că oamenii sunt nătăfleţi şi nu ştiu ce e bun, ci īnseamnă că renăscuta noastră democraţie reeditează, la distanţă de cinci sferturi de veac, poticnelile pariziene ale drumului spre foarte bine. Deocamdată, īnsă, trebuie să recunoaştem că-n orice parlament din lume există şi palavragii sterili şi hahalere amorfe; totul e ca aceştia să nu fie mai mult decīt negrul sub unghie.
          Dar baiul e că mi s-a gătat nisipul. Mai e şi mīine o zi. Toate bune.

 (197-29.IX.1997) FLAUBERT - IDEI PRIMITE (IV) 

          D-nelor, d-relor şi d-lor, bună seara şi vă rog nu vă supăraţi pe mine, haideţi să fim ardeleni (Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă, / Nădejdea e numai īn noi!) şi să ducem un gīnd pīnă la capăt. E vorba de a epuiza clişeele depistate de Flaubert īn Dicţionarul său de idei primite, ca apoi să ajungem la cele autohtone, d-alea d-ale noastre, dintre noi, pentru noi...! Dar vreau să termin īntīi cu Flaubert, eu sunt ca un fost prim-ministru, stau aici pīnă cad lat, dar nu mă las şi vi le īmpărtăşesc pe cele care sună semnificativ şi azi. Reiau, deci! Ready°? Servesc:

          "DESFRĪU  Cauza tuturor bolilor de care suferă burlacii.
          DIPLOMĂ  Semn de stiinţă. Nu dovedeşte nimic.
          DIVORŢ  Dacă Napoleon n-ar fi divorţat, ar fi şi acum pe tron!
          DOCTOR  Totdeauna urmat de «bun» şi, īntre bărbaţi, īntr-o conversaţie intimă, totdeauna precedat de «eşti dat dracului!»: «Eşti dat dracului, doctore!» E cel mai mare om, cīnd ai īncredere īn el – nu-i decīt un imbecil, de īndată ce v-aţi certat. Toţi sunt materialişti.
          DOMICILIU  Totdeauna inviolabil. Totuşi, Justiţia şi Poliţia īl violează de cīte ori vor.
          DORMITOR  Īn orice vechi castel: Henric al IV-lea şi-a petrecut aici măcar o noapte. Dormitoare comune: garantează moralitatea elevilor.
          DURERE  Urmările ei sunt īntotdeauna bune. Durerea adevărată este īntotdeauna tăcută.
          EDILI  Sunt īntotdeauna vinovaţi de halul īn care se află străzile. Ce altă treabă au?
          ELEFANŢI Au o memorie extraordinară şi le place tare mult să stea la soare.
          ERECŢIE  Cuvīnt de ruşine. Nu se foloseşte decīt īn medicină.
          ERUDIŢIE  Trebuie dispreţuită: e dovada unui spirit mărginit.
          EŞAFOD  Īnainte de a urca pe el, pregăteşte-ţi o frază frumoasă pentru posteritate.
          EXCEPŢIE  Să spuneţi īntotdeauna că orice excepţie confirmă regula, dar să nu īncercaţi niciodată să explicaţi cum.
          FATĂ  Cuvīnt ce trebuie rostit cu timiditate. Toate fetele sunt palide şi plăpīnde, totdeauna neprihănite. Nu trebuie să li se īngăduie să citească, să meargă la muzeu, la teatru şi mai ales la grădini zoologice, pentru că acolo se află maimuţe.
          FERMĂ  Cīnd mergi la o fermă, nu mīnca acolo decīt pīine neagră şi nu bea decīt lapte. Dacă eşti īmbiat şi cu nişte ouă, exclamă: «Doamne, cīt sunt de proaspete, nicicīnd nu poţi găsi la oraş asemenea ouă!»
          FLEGMATIC  Atitudine de bonton. Cuvīnt totdeauna urmat de «ca un englez».
          FONDURI SECRETE  Sume incalculabile cu care miniştri cumpără conştiinţele. Aşa ceva nu trebuie admis!
          FRICĂ  Frica păzeşte bostănăria".
(Aici īl īntrerup puţin pe Flaubert şi zic: īntr-adevăr, la noi s-a aplicat pe rupte acest clişeu, asociat şi cu "capul plecat, sabia nu-l taie", şi cu "furtuna rupe bradul, dar salcia numai se-ncovoaie" şi chiar cu bancul acela care, zău, să fiu iertat de vorba proastă, dar parcă ar prinde ceva din specificul nostru mioritico-naţional, aşa că nu vă fie cu supărare, da-l spun, cu un pic de cenzură:

          Ăsta e bancul. Omul i-a zis-o. S-a descărcat liric, că noi suntem născuţi poeţi şi paznici de bostănării. La polonezi sau la cehi, frica a păzit mai puţin bostănăria, şi totuşi bostănăria a ieşit mai bine, cu fruntea mai sus şi cu mai multe obraze curate decīt la noi. Īnchid paranteza şi-i cer scuze lui Flaubert. Merci, Bécaud!, reiau citatele, că mai am vreo 30 de secunde bune).

          "FRIG  Frigul e mai sănătos decīt căldura" –
şi iar opresc citatul şi mă gīndesc că filosofia asta poncifardă* o s-o īnjuraţi la iarnă (o dată cu preţurile īntreţinerii) şi  o să regretaţi că cele 3 grade de comparaţie din gramatică nu sunt Celsius, că tare bine ar prinde! şi eu... vă citesc din Flaubert! Mă simt frivol şi deplasat, stimaţi telespectatori! Mīine? Mīine o să fie ceva foarte frumos. Seară bună!

  ___________________
            1) Maurice Nadeau, Gustave Flaubert, scriitor, trad. de Paul Dinopol, Ed. Univers, Buc., 1975.
            2) Gustave Flaubert, Correspondance, troisième série (1854-1869), Bibliothèque Charpentier, Paris, 1892, p.116.