(296-06.I.1998) IOANA şi ION (1)

          Bună seara. Fizica ne învaţă că Ionii sunt nişte particule care CONDUC. Are dreptate.
          Tot fizica ne mai spune că "o ciocnire poate rupe uşor legătura slăbită între Ioni – şi aceştia devin independenţi". În jurul nostru, legăturile dintre Ioni ba se rup, ba se refac, e ca un fel de tarantelă sau, ca să fim mai neaoşi, ca un fel de tananică. De fapt, şi legăturile dintre Dumitri, Alexandri, Tudori, Virgili, Adrieni şi alţii se rup şi se refac în neştire, dar noi azi vorbim de Ioni.
          Ionii, mai spune manualul, pot fi pozitivi sau negativi. Din păcate, în viaţă lucrurile nu-s totdeauna ca în cărţi, fiindcă, nu ştiu cum se face, dar noi am avut parte mai mult de ioni negativi.
          Om mai trăi şi-om mai vedea.
          Cam asta ne grăieşte fizica despre Ion.

          Să trecem la antroponimie şi, după aceea, la etimologie.
          Se pare că Ion este numele cel mai răspîndit de pe glob (desigur, în variante specifice diferitelor limbi). Numele Ion ne vine din ebraicul Iehohanan, redus la Iohanán. Acesta este compus din două părţi: Io: prescurtare obişnuită pentru Iehova (Dumnezeu) şi verbul hanan: a avea milă, a face favoare (din care verb se şi trage numele Ana) – deci traducerea lui Iohanán este "Din graţia lui Dumnezeu; Dumnezeu s-a îndurat", adică o formulă de mulţumire adresată Cerului de părinţii care-şi doreau foarte mult un copil. Din acest străvechi Iohanán au derivat, mai întîi la greci Ioánnes, apoi la latini Iohánnes. De aici, mai ales după secolul IV d.Cr., dar, cu sporită intensitate, după anul 1000, numele s-a răspîndit în toată Europa: la nemţi Johann (sau Hans), la englezi John, la italieni Giovanni (sau Gianni), la unguri Janos, la ruşi Ivan, la cehi şi polonezi Ian, la olandezi tot Ian, la francezi Jean, la spanioli Juan, la irlandezi Sean, la armeni Horbanés apoi Ovanes, la arabi Hana, la greci Iannis etc. La români, o primă atestare documentară a numelui ar fi cea din 1247, în Diploma Cavalerilor Ioaniţi, care vorbeşte de un conducător pe nume Ioan, cneaz al unei formaţiuni de prin nordul Olteniei. Variantele româneşti ale numelui sunt nenumărate; alături de cele două principale (Ion, cea populară, şi Ioan, cea cultă) exista Ioanete, Ioncea, Ioncel, Ivancea, Ivaşcu, Iova, Itu, Ianache, Enache, Iancu, Ene, Encea, Oancea, Oncică, Oniciu, Ioanid, Ioanichie, Ioniţoiu, Ioaniţoaia, başca puzderie de diminutive şi hipocoristice^*: Nacu, Nelu, Nela, Nică, Nica, Cica, Nilă, Niţă, Niţu, Onaş, Onăşel, Nucu, Oana. La acestea se adaugă nume de familie care-l conţin pe Ion, produse de influenţa greacă: Caragiani, Caragiale, Caraion, Carianopol, Papaiani, Mavroiani ş.a., precum şi variantele datorate înrîuririi apusene: Jana, Janina, Gianina, Giani, Geanu, Gioni etc. După opinia lui Ion Aurel Candrea, numele Ion ar predomina, pe meleagurile noastre, în proporţie de 70 la sută, dar Graur găseşte exagerată estimarea; în statistici locale, Cristian Ionescu citează proporţii de circa 30 la sută.
          Stimaţi oameni cumsecade, continuăm mîine, seară bună!


(297-07.I.1998) IOANA şi ION (2)

          Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, bună seara şi la mulţi ani celor sărbătoriţi azi. Eu mi-am început încă de ieri mica lucrare asupra sferelor anecdotice, etimologice, mitologice sau folclorice înglobate în străvechiul nume Ion. Nu-mi rămîne, cu voia dv., decît să continuu azi.
          În mitologia greacă, Ion a fost fiul, de o legendară înflăcărare şi impetuozitate, al lui Apollo şi al Creusei, şi a domnit peste pămînturile care i-au păstrat numele: Ionia şi, de la acestea, Insulele Ionice şi Marea Ionică, în vestul Greciei.
          Victor Kernbach menţionează şi o divinitate folclorică a mitologiei româneşti, pe Ion Sîntion, frate de cruce al lui Crăciun, arcaş şi eliberator al divinităţii supreme. Nicolae Densuşianu îl punea în legătură cu zeul Ianus, cel cu două feţe, bizuindu-se pe quasi-coincidenţa zilelor celebrării. În creştinismul popular românesc, lui Ion Sîntion i s-a substituit, tîrziu, figura Sfîntului Ioan Botezătorul, deşi nu au nimic comun.
          Credinţa spune că minunea cea mai de seamă petrecută după ce Sfintul Ioan l-a botezat pe Mîntuitor a fost aceea că s-a sfărîmat contractul prin care Adam îşi vînduse Diavolului sufletul său şi pe al urmaşilor săi.
          În Bucovina, se spune că de Sînt-Ion se "botează gerul", adică începe să se moaie, şi vremea se îmbună. Aşa să fie! Tot în acea zonă, se socoteşte că Sf. Ioan Botezătorul este patronul pruncilor, care-i păzeşte de nenorociri. În Ardeal, se zice că dac-a venit Sîn-Nicoară pe cal alb, pleacă Sînt-Ion pe cal negru, adică se "înfrînge" iarna, se duce. Aşa să fie! În Muntenia, era datina de a se boteza de Sînt-Ion, cu agheazmă, şi viile, grădinile, vitele şi ogoarele. Tot aici, în sudul nostru cel de toate zilele, Simion Florea Marian nota că Sfîntul Ion se serbează mai mult de către femei, fără bărbaţi, fiindcă aceasta ar fi ziua, citez: "cînd femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul". Am încheiat citatul şi zic iar: Aşa să fie!
          O legendă care circulă în toate provinciile româneşti şi care s-a transformat şi în colindă, spune că Sînt-Ion a fost blestemat de maică-sa să se prefacă în fiară de pădure. El s-a transformat în pui de căprioară şi trăit astfel 9 ani şi 9 zile. Apoi, s-a făcut din nou om, a înălţat o mînăstire şi abia după aceea l-a botezat pe Isus Cristos, zice legenda noastră.
          Dar de "iordănitori" aţi auzit? Ei sunt, în Muntenia, un fel de colindători de Sf. Ioan, care-şi încep umbletul încă din seara de Bobotează. Merg prin case, cîntă Iordanul (ceea ce cîntă şi preotul în ajunul Bobotezei) şi "iordănesc", adică stropesc pe membrii familiei cu apă sfinţită şi apoi îi ridică în sus de trei ori. (Prin unele părţi, acest obicei se mai numeşte şi "vălărit") !Pe Ioni sau pe Ioane, dacă-i prind "iordănitorii", îi duc pe sus la gîrlă sau la fîntînă ca să-i "scalde"; în cazuri mai bune, Ion sau Ioana scapă doar cu cîteva găleţi de apă turnate în cap. Numai dacă-i cinstesc foarte-foarte bine pe iordănitori reuşesc să rămînă neiordăniţi.
          Dar bag seama ca şi eu vă iordănesc cam de multişor. E cazul să mai mîntui.
          Tuturor Ioanelor şi Ionilor, pozitivi, negativi sau neutri, mai mari, mai mici sau mai egali, doar trei vorbe le mai spun: SĂ FIE FERICIŢI!