(313-23.I.1998) "LIMBĂ" MOLDOVENEASCĂ?        

          Bună seara, români, oriunde v-aţi afla. Am să vă întreţin cîteva minute despre Basarabia, şi anume despre limba care se vorbeşte şi se scrie acolo. Spună ce vor politica şi diplomaţia. Istoria, însă, şi bunul-simţ nu lasă loc îndoielii: există o singură limbă română, pe care nici un pact şi nici un rîu n-o pot tăia în două. Dar timpul şi lucrăturile oamenilor o pot altera. Cei care scriu şi publică, în româneşte, la Chişinău, au datoria de a se împotrivi acestui fenomen şi de a-i corecta, prin propriul exemplu, efectele.
          Am citit, mai demult, o carte de Larisa Vasilieva, despre Doamnele Kremlinului, apărută la Editura Universitas din Chişinău, în traducerea românească datorată d-lor Alexandru Alici şi Nicolae Bătrînu. În general, traducerea e izbutită: e fluentă, e nuanţată. Şi totuşi, e minată de un defect capital: e efectuată într-un limbaj hibrid. Textul d-lor Alici şi Bătrînu e doldora de cuvinte, expresii, sintagme şi întorsături de frază care au fie un iz strîmb de stepă, fie, în cel mai bun caz, au un aer rural-poporan nepotrivit într-o carte de istorie scrisă în limba literară, nu în cea colocvială a uliţelor, nici în vreun dialect. Iată cîteva exemple, din foarte, din prea multe posibile:
          "...în jurul orei opt de seară" (în loc de opt seara);
          "...în adresa noastră se aud răcnete" (în loc de la adresa);
          "...pe mică pe ceas se întinde cîte un braţ" (pasaj de neînţeles, străin de româna literară);
          "...părea că acu-acu nimeresc în" (ton rural complet nepotrivit în limba literară a unei cărţi de istorie);
          "...au pornit unii împotriva celorlalţi, carele pre care" (forma arhaizantă carele e total nejustificată);
          "...o femeie poate face toate celea mai bine decît un bărbat" (turnură rurală neptrivita; corect: poate face orice);
          "...istoria încă îşi va spune cuvîntul" (construcţie neadmisibilă în româneşte);
          "...soţie-mea" (calc forţat după nevastă-mea);
          "...ele s-au reţinut la vilă pînă la ora 3" (verbul corect în româneşte ar fi: au zăbovit, au stat, au rămas);
          "...un detaliu care ca şi cum ar vrea să completeze" (în bună românească e: un detaliu care parcă etc.);
          "...o răsfoiesc şi uite-acum aflu" (din nou, ton rural-pueril strident; corect e şi pe dată sau imediat aflu etc.);
          "...te enerva tonul ei; aşa şi vroiai s-o pui la punct" (construcţie imposibilă; corect: chiar că-ţi venea, sau parcă-ţi venea sau încît îţi venea);
          "...n-a dorit să-i concretizez numele" (verb inadecvat; corect: să-i dezvălui, să-i pomenesc, să-i destăinui, să-i fac public);
          "...paradoxal, dar anume aşa e" (construcţie inexistentă în româneşte; corect: chiar aşa e, sau exact aşa);
          "...a doua zi, numai una ea, a încetat din viaţă" (formulare absurdă în româneşte) ...şi multe altele.
          S-a spus, foarte frumos, de către un mare scriitor, că limba e o patrie. Condiţia pentru că această butadă să dea spre realitate e ca limba să fie comună, una şi aceeaşi, de la Nistru pîn'la Tisa, de la Dunăre la Cernăuţi. Scriitorii şi redactorii care simt româneşte la Chişinău nu trebuie să îngăduie proliferarea acestui jargon moldo-bizar din care am exemplificat, dacă nu vor să producă o "secesiune" lingvistică, o "iugoslavizare" a limbii române. Editurile şi în genere mass-media din Basarabia, ca să stăvilească apa la moara aberantei teorii despre o "limbă moldovenească aparte", se cuvine să-şi pună la punct un corp de supervizori specialişti în limba română adevărată şi unică. Pentru că, sper că voi fi bine înţeles: la Cluj nu apar cărţi cu "accent" ardelenesc, nici la Timişoara nu apar cărţi cu "accent" bănăţean, nici la Craiova cu "accent" oltenesc. Toate merg, şi românii de la Chişinău trebuie să facă la fel, pe accentul românesc.
          Bună seara, români, oriunde v-aţi afla!