(315 - 25.I.1998) LAPSUS

          Stimaţi alegă... asta, pardon, stimaţi telespectatori, seara bună... pentru dvs., nu pentru mine, care sunt într-o situaţie mizerabilă, întrucît urmează să vă ţin un logos despre..., asta, cum îi spune? ... cînd nu-ţi ăăă... despre lapsus! În limba română, lapsus are două înţelesuri întrucîtva diferite.
          Pe de o parte, el înseamnă "neputinţa momentană de a-ţi aminti ceva ce ştii în mod sigur", un lucru pe care nu l-ai uitat propriu-zis, dar care îţi "scapă", refuză în clipa aceea să-ţi vină în minte. Într-o povestire de D.D.Pătrăşcanu (tatăl lui Lucreţiu Pătrăşcanu), intitulată Învingătorul lui Napoleon, este bine prins mecanismul obsedant al unui lapsus de acest tip. E limpede, cred, sensul acesta e şi cel mai frecvent şi e bine cunoscut.

          Celălalt sens al cuvîntului lapsus se pretează la o discuţie ceva mai lungă. Acest al doilea sens este de: "eroare, confuzie de moment, în vorbire, scriere sau chiar în alte acţiuni, eroare datorată nu ignoranţei, ci unei «interferenţe», unei suprapuneri mai mult sau mai puţin întîmplătoare a unor planuri ale conştiinţei". Cele mai obişnuite lapsusuri de acest gen sunt cele de  v o r b i r e , numite în latineşte lapsus linguae (lapsusul limbii) şi cele de  s c r i e r e , pe latineşte lapsus calami (adică lapsusul peniţei) - lapsus în latineşte însemnînd, pe lîngă alte lucruri care nu ne interesează acum, "cădere în greşeală, rătăcire, înşelare". Un exemplu de lapsus în gesturi... scuze!, vreau să spun... de lapsus în vorbire - este EXACT ceea ce am păţit (adică: m-am făcut că păţesc!) eu acum (spunînd "în gesturi", cînd intenţia mea era să spun "în vorbire") sau, alt exemplu, la începutul emisiunii, cînd primele vorbe rostite au fost "stimaţi alegă..." şi m-am corectat repede.
          Ei, la acest soi de lapsus, chestiunea se complică abisal. Trebuie să amintesc că unul din cei mai importanţi, mai "revoluţionari" psihologi ai acestui veac, e vorba de austriacul Sigmund Freud, a acordat o atenţie specială acestui gen de erori, lapsusurile, şi a elaborat o teorie prin care le grupează şi explică: teoria "actului ratat" (acte manqué, în franceză). Pe scurt, Freud, ctitorul psihanalizei, constata că aceste greşeli momentane nu sunt datorate pur şi simplu hazardului, ci unei "dorinţe", unei intenţii subconştiente, care profită de clipa de neconcentrare pentru a se realiza, pentru a ţîşni la suprafaţă. În cazul "jucat" de mine la începutul emisiunii {VIDEO}, !cine ştie ce gînduri despre "alegeri anticipate" şi alte blăstămăţii se învălmăşeau în cerebelul meu parlamentar şi m-am "demascat" prin lapsus! În cazul celălalt pe care l-am imitat, eu aveam în cap ca nu cumva să uit a vorbi despre lapsusul "în gesturi", şi gîndul ăsta, aflat în antecamera conştiinţei, a profitat de scurta neatenţie şi s-a exteriorizat.
          Alt exemplu; să zicem că spun:
          "-Mîine dimineaţă voi pleca pînă la Craio... pardon, vreau să spun pînă la Constanţa".
          Psihanalistul vine şi elucidează:
          -D-ta nu întîmplător ai scăpat Craiova în loc de Constanţa; dacă-mi vei povesti pe-ndelete trecutul mai apropiat şi mai îndepărtat, vom găsi cu siguranţă explicaţia în faptul că eşti preocupat, inconştient, de ceva, vreo persoană, vreo afacere, vreo instituţie, ceva legat de Craiova, şi, ca apa dintr-o pînză freatică ce găseşte o crăpătură în sol, această frămîntare subconştientă a izbucnit la suprafaţă.
          De aceea, Freud spune că actul ratat / lapsusul este, pe alt plan, un "act reuşit": năzuinţa inconştientă şi-a atins, ca să zic aşa, scopul, s-a făcut auzită.

          Ziceam mai înainte că cele mai obişnuite lapsusuri sunt cele de vorbire şi de scriere. Dar mai există şi: lapsusul de  l e c t u r ă   (ceea ce în germană se numeşte verlesen), adica să citeşti alt cuvînt decît e scris acolo, din cauza gîndurilor care foşgăie prin subsolul minţii tale şi de care nu-ţi dai seama. Şi mai există şi: lapsusul de  g e s t   (ceea ce în germană se numeşte vergreifen), adică să faci cu totul altă mişcare, alt gest decît ce ţi-ai propus: trebuie să fi păţit şi dvs. vreodată să vă duceţi în bucătărie cu gîndul să luaţi tirbuşonul şi să vă întoarceţi cu un... cuţit în mînă, mirîndu-vă apoi ce v-a venit, unde v-a fost mintea!; sau să băgaţi mîna în buzunar după batistă şi să scoateţi... stiloul!
          Întrucît nu-mi mai pot permite să lungesc vorba, voi rosti celebra formulă de despărţire a lui... ăsta, cum îi spune... a lui... {SE PIERDE}