(400-20.IV.1998) O VORBĂ BUNĂ

          Aş vrea, stimaţi companioni, să ating, în această seară, un subiect care s-ar putea intitula: Relaţia Mîntuitorului cu cuvîntul. Timpul fiind scurt, şi vrînd să vă  transmit esenţialul, nu-mi veţi lua în nume de rău că am  recurs la spusele unor oameni mult mai convingători decît mine. Citiţi, vă rog, mai întîi, un pasaj din biografia Isus a lui Jacques Duquesne, apărută în Franţa în 1994 şi în traducere românească, a lui Petru Creţia şi Sorin Mărculescu, la Humanitas, în 1995:
          "Omul Isus, care avea să moară pe cruce, se născuse într-o iesle, într-o şură sau într-o cocioabă. Totuşi a izbutit să se facă auzit şi să schimbe din adînc istoria lumii. S-ar putea crede că niciodată o revoluţie nu s-a făcut cu mijloace atît de puţine. Însă, de fapt, dispunea de mijlocul cel mai mare şi cel mai puternic: cuvîntul".
          Vă reamintesc, în aceeaşi ordine de idei, citatul din Paradisul redobîndit al lui John Milton:
          "Cu vorba inimile omeneşti / Să le supun, şi rătăcitul suflet / Să-l luminez...".

          Dar vorba, în sine, nu e nimic, zbatere de vînt, ea poate fi bună dar poate fi şi rea, mîrşavă, distructivă. Contează cît suflet poartă şi cît suflet atinge. Pentru o frumoasă desluşire a acestei nuanţe, a acestei distincţii, să-l ascultăm pe Monahul de la Rohia, pe cărturarul N. Steinhardt:
          "Hristos e pe cruce, gol; pe cap, o cunună de spini; piroane, străpungîndu-i gleznele şi încheieturile mîinilor, îl ţintuiesc pe lemn... La dreapta şi la stînga Lui, alte două cruci, fiecare cu prada ei, doi tîlhari, doi ucigaşi, ca să fie obida şi mai usturătoare... Tîlharul din stînga îl apostrofează şi el, îl provoacă, îl ia peste picior, îl insultă. Cel din dreapta, însă, nu; deşi răstignit şi în chinuri şi-n cumplită aşteptare şi el, găseşte răgazul şi puterea de a-l certa pe cel urîcios şi mai află şi altruismul şi mărinimia şi nobleţea de a rosti cuvinte blajine şi cuviincioase vecinului său. Nu-L poate ajuta cu nimic, nu-L poate desfereca şi scoate de pe cruce, cu nimic nu-I poate schimba groaznica situaţie, nu-I poate uşura pedeapsa, nu-I poate scurta agonia, nu poate interveni în implacabila desfăşurare a scenariului răstignirii. Nimic, nu poate face nimic decît îndura şi el chinul pînă la capătul nopţii. Şi totuşi, aşa netrebnic şi neputincios cum încă suflă, ce-i este dat să audă? «Astăzi vei fi cu Mine în rai!» De ce această extraordinară şi întru totul minunată făgăduinţă?... De ce această neasemuită cinste, acest har peste har, de ce această imediatitate: astăzi? Cum se explică?"
          Ei bine, iată cum explică Steinhardt această neaşteptată onoare:  
         "Tîlharul n-a putut face nimic, dar a putut îmblînzi şi îndulci atmosfera aceea sufocantă, doldora numai de amoniac, de răutate, de făţărnicie şi venin. L-a mîngîiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună!... O vorbă bună – şi a fost de ajuns! Ca un balsam tămăduitor, ca un leac absolut, un miracol. Acele cîteva cuvinte de respect, de afecţiune, de luare de apărare, de încredere, de compătimire – au schimbat dintr-odată totul şi au prefăcut sinistrul maidan, imunda Golgotă, spaţiul otrăvit de nedreptate, cruzime şi răzbunare, în colţ de omenie, în antecameră de paradis... Cu o biată vorbă bună, ai prefăcut Golgota aceasta în grădină... Cu o vorbă bună putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru..."
(închei aici citatul din textul O vorbă bună al lui N. Steinhardt, din volumul Dăruind vei dobîndi, Dacia, 1994).
          Acum, pentru că trăiesc pe pămînt şi nu în ceruri, v-aş spune că iluzii grozave nu ne putem face. Oamenii sunt aşa cum sunt şi mai e mult pînă departe. În Evanghelia după Ioan stă scris negru pe alb, foarte negru pe foarte alb:
          "Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decît lumina".
          Dar, ca să nu ne rămînă gîndul pe această notă tristă, voi încheia cu finalul biografiei lui Isus a lui Ernest Renan, o pagină sublimă:

__________________
          1) Ernest Renan, Vie de Jésus, Nelson & Calman-Lévy Éditeurs, Paris, 1923, p.270. Traducere de G. Pruteanu.