(38-23.IV.1997) GHEORGHE (I)

          Bună seara, stimaţi compatrioţi. Eu nu sunt George Bariţiu, eu nu sunt George Topîrceanu, nu sunt George Călinescu, nu sunt George Washington, nu sunt nici George Pompidou, nici Giorgio Armani, nu sunt George Enescu, nici macăr Gheorghe Turda nu sunt.
          Dar sunt şi eu un George, şi nu vă prezint ştirile, ci emisiunea Doar o vorbă săţ-i mai spun.
          Stimate Georgete, Gherghine, Gete, Georgiane, Gine, stimaţi tizi George, Gheorghe, Gigi, Gelu, Ghiţă sau Iorgu, vă zic şi eu la mulţi ani şi vă cer voie să vă iau numele, care e şi al meu, la niţică cercetare.
          Originea numelui de bază George-Gheorghe este grecească: Georgios sau Gheorghios, nume care apare şi în scrierile lui Platon. În acest nume se disting bine cele două părţi din care e compus: cuvîntul vechi atic ge (sau gea, geo), care înseamnă "pămînt", şi cuvîntul ergon, care înseamnă "muncă, lucru". Iată-ne, deci, pe noi, Georgeii şi Georgetele, înrudiţi (prin nume doar!) cu respectabilele ştiinţe care îl au pe geo sau pe ergo în denumire: geometrie (măsurarea pămîntului), geografie (descrierea pămîntului.), geologie (stiinţa pămîntului) - sau: ergonomie: disciplina care studiază metodele şi condiţiile de muncă în general (cu asta, am răspuns şi d-lui Gheorghe Marciuc din Galaţi, care mă-ntreba ce-nseamnă "scaun ergonomic": înseamnă un scaun astfel conceput încît să fie optim adaptat trupului omenesc şi activităţii pentru care e destinat). Revenind la particula -ergo-, trebuie să vă spun că tot de acolo vine denumirea unităţii de măsură pentru energie sau lucru mecanic: ergul. Aţi observat, sper, că şi în cuvîntul "energie" se află topită bucăţica esenţială -erg.
          Aşadar, numele nostru va să zică, pornind de la origini, "lucrătorul pămîntului", altfel spus: ţăranul, agricultorul; atrag atenţia că "ţăran" înseamnă "omul pămîntului" (de la latinescul terra,-ae) şi insinuez prin asta că ţăran fără pămînt e un nonsens, e ca şi cum ai spune "avion submarin" - iar agri-cultor e un cuvînt care are exact aceleaşi componente ca şi George-Gheorghe: ager, -gri = pămînt, şi colo- ere- ui- cultum = "a munci, a lucra, a cultiva". Vedeţi, dar, din această etimologie, ce frumos înţeles are expresia "om cultivat": un om care s-a muncit pe sine, nelăsîndu-se în paragină, obligîndu-se să dea roade.
          Ei, şi dacă tot am zăbovit atîta pe uliţele Romei antice, să amintim ca marele poet latin Virgiliu, ghidul pe care şi l-a ales Dante spre a-l purta prin subteranele Infernului şi potecile Purgatoriului, a scris un amplu şi frumos poem intitulat Georgicele, titlul însemnînd: poemele închinate muncii cîmpului.
          În documente româneşti, numele pe care-l discut apare, în diverse variante, încă de la începutul veacului al XV-lea. Şi, apropo de variante: numele George-Gheorghe e dintre cele mai bogate în variante, unele din ele bănuiesc chiar că o să vă pară neaşteptate. Ştiaţi, de pildă, că nume ca Iorgu sau Iorga sunt variante de la Gheorghe? La fel, nume care par cu totul diferite, cum ar fi Giurcă sau Iuga sau Iuresh sau Iordache sau Giurgiu sau Gociu - se trag toate din rădăcina Gheorghe-George.
          Cîteva cuvinte acum despre sfîntul al cărui nume e sărbătorit azi. El s-a născut în Capadocia (asta era o provincie romană din Asia Mică), dintr-o familie nobilă, şi, ca soldat roman, din cauza apartenenţei sale la creştinism, a fost decapitat în anul, se pare, 304. E unul din cei mai populari sfinţi, printre altele e şi patronul Angliei. Încă din veacul al IX-lea devenise protectorul armatelor - aşa a intrat în datinile multor popoare creştine, inclusiv al nostru: ca ocrotitor al vitejiei militare.
          În acelaşi timp, Sf.Gheorghe e şi patronul sacru al trezirii fertilităţii pămîntului şi al fecundităţii vitelor, el "aduce primăvara". Se spune că Sf.Gheorghe i-a înviat boul unui biet sărac care nu mai avea ce să înjuge.
          Presupun ca în ajun de Sf.Gheorghe, oarece fete au respectat datina şi s-au uitat în cofa de apă ca să vadă ce diplomat occidental se va îndrăgosti lulea de ele. Presupun, de asemenea, că, pentru a deveni atrăgătoare, "sexy" cum zicem noi azi, fetele au semănat busuioc cu gura şi l-au stropit, tot cu gura, cu apă ne-ncepută. În fine, presupun că n-aţi dat nimic azi din casă, fiindcă, dacă da, o să daţi tot anul.
          Cu asta, basta, şi dacă vreţi să ştiţi mai multe despre numele Gheorghe, consultaţi Graur, Nume de persoane; Cr.Ionescu, Mică enciclopedie onomastică; Kernbach, Dicţionar de mitologie generală şi Simion Fl. Marian, Sărbătorile la români. Spor la treabă.
 

(405-25.IV.1998) GHEORGHE (II)

          Bună să vă fie inima, stimabili teleiubitori de logos, să vă fie bună că să-mi iertaţi un anume "contratimp" în care am intrat! Eu am o datorie faţă de dvs. Doar nu vă-nchipuiţi că am uitat de Sfîntu Gheorghe. N-am uitat deloc, dar mi-am zis eu că e mai bine să nu vă vorbesc despre asta chiar în aceeaşi zi, că să nu am aerul că mă auto-sărbătoresc. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău că am amînat cu două zile, dar sper că mă înţelegeţi. Aşa că azi, deşi după o datină străveche ziua de azi poartă numele de "Marcu Boilor", adica ziua sfîntului evanghelist Marcu, zi în care se spune că nu e bine să ari deloc fiindcă ţi se vor îmbolnăvi vitele, deşi e "Marcu Boilor", eu voi reveni la Gheorghe, urîndu-le, mai întîi, tuturor celor care poartă numele de Gheorghe, George, Georgeta, Gherghina să le fie bine şi să înfrîngă balaurii amărăciunii cotidiene.
          Despre originile numelui Gheorghe sau George v-am vorbit anul trecut. Dar nu cred că v-am spus că din aceeaşi rădăcină din care vine Gheorghe sau George (care-s de fapt acelaşi lucru), vin şi nume care la prima vedere par cu totul diferite, nume de botez sau de familie. Astfel, aflaţi, vă rog că nume ca: Gane, Ghica, Gherguş, Goga, Gogea, Giurea, Giurcă nu sunt decît variante ale numelui Gheorghe. Şi n-am epuizat lista. Oricît v-ar părea de ciudat, tot derivate de la numele de bază Gheorghe sunt şi nume ca: Iorga, Giurgiu, Iuraşcu, Iurie, Iureş, Iuga, sau Gorea. Repet, sunt variante, metamorfoze, transformări în timp ale lui Gheorghe. Statisticile arată că, din punctul de vedere al frecvenţei, numele Gheorghe se situează pe locul 3 sau 4, după Ion, Nicolae şi Vasile. Numele apare în toate limbile, iată doar cîteva exemple: la spanioli are forma Jorge, la albanezi Giergi, la italieni Giorgio sau Gina, la unguri György sau Györök, la ruşi Gheorghi sau Egor sau Iurii ş.a.m.d. E întîlnit foarte adesea şi ca nume de locuri; de pildă, la noi în ţară, vă pot menţiona: Sf. Gheorghe (oraşul şi, respectiv, unul din cele 3 braţe ale Dunării), Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, Sîngeorz-Băi, Giurgiu, Ghergani, Găneşti şi altele.
          Cea mai veche atestare (apariţie) a numelui la noi e din anul 1400, sub forma Zorza, apoi, la 1415 găsim o Gherghina, la 1465 Gheorghe după care devine foarte curent în textele care s-au păstrat.
          Sfîntul Gheorghe este reprezentat de obicei călare pe cal (v. şi imaginea de mai sus), în timp ce biruie cu o lance sau cu o spadă un dragon. După vechile credinţe româneşti, Sf. Gheorghe e "capul primăverii", adica înverzitorul naturii şi semănătorul tuturor seminţelor, dar şi stîrpitorul balaurilor, adică al acelor monştri prin care, în viaţa rurală obişnuită, sunt personificate bălţile spurcate, iezerele, mlaştinile, mocirlele, cu alte cuvinte: orice umezeală rea. De la ziua Sfîntului Gheorghe şi pînă la Rusalii, care vine la 50 de zile după Paşti, trebuie neapărat să se tundă oile, "căci după Rusalii intră mustăreaţa din lîna bătrînă în carnea oii şi apoi pute carnea, dar afară de aceasta, pornind lîna nouă, aşa e de tare lîna, încît nu se poate tunde", arată cunoscătorul Simion Florea Marian. Tot după străveche tradiţie, ciobanii (dar şi văcarii, herghelierii şi porcarii) sunt tocmiţi pe durata dintre Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru (Sînedru!), adică jumătăte de an, cea mai dulce omului. Pe vremuri, închirierile caselor sau arendările moşiilor se făceau luînd ca termene tot aceste două repere: de la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru sau viceversa. În mîinile acestor doi sfinţi, Dumnezeu a pus cheile vremii, pe care ei le poartă la brîu cu mare grijă. Cînd se aude orăcăit de broaşte, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sf. Dumitru şi cu o cheie închide iarna, iar cu cealaltă, deschide primăvara. Cînd nu mai sunt păsări călătoare şi copacii sunt desfrunziţi, Sf. Dumitru ia la rîndul lui cheile, cu una închide vremea bună şi cu cealaltă sloboade iarna.
          Poveşti frumoase, din vremuri patriarhale!
          Dar uite că s-a golit clepsidra, şi fiindcă Gheorghe înseamnă, în fond, "cultivatorul pămîntului", e timpul să-ncalec pe-o şea, să mă duc şi eu să-mi văd de ale mele şi, de-oi putea, să mă lupt şi cu balaurii ideilor care au cîte 10 capete, toate pătrate!
          Să fie sîmbătă, să fie tihnă, odihneşte-te Gheorghe, odihneşte-te Ioane!