Diana Popescu: ALERGIE LA ALE NOASTRE
(fragment)
 

      „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”. Aiurea. Româneasca noastră a reînceput să le stea în gît celor care-o vorbesc de la mama lor. Pentru a restabili adevărul istoric, trebuie precizat că fobia asta are o poveste de vreo 16 ani.
      Azi (...) s-a ajuns la situaţia hilară (dacă n-ar fi penibilă) în care toată ţopimea face alergie la cuvintele din DEX, tocindu-le pe cele din ghidul de conversaţie român-englez. Nu doar în mediul artistic se petrec asemenea deraieri căznit shakespeariene. Termenii din mediul afacerilor (pardon, din zona business), cei din industria publicitară (mă refer, desigur, la aria creative, la copywritting şi alte specialităţi asemenea) sunt tot atîtea tribute aduse uneia şi aceleiaşi limbi. Care, oricît de rău ne-ar părea, continuă să nu fie a noastră.  Pînă şi terminologia care, pe vremuri, intra în domeniul cosmetică şi coafură, a progresat temeinic, de la frizer la „hair-stylist” şi de la machiaj la „make-up art”. Din jur, de peste tot îţi ajunge la urechi zumzet englezit. Shooting-uri de fashion, meeting-uri şi briefing-uri, brainstorming-uri şi happening-uri, astfel de repere a căpătat programul nostru zilnic. De parcă nu Traian şi Decebal ne-ar fi strămoşi, ci Vlad Ţepeş şi „Nemuritorul” Duncan McLeod. Toată lumea amestecă româna cu engleza, într-un elan de nestăvilit. Really, nu glumesc deloc.