Cuvîntare în Senat:
CATEDRALA, DA! DAR NU ÎN PARCUL CAROL!
5 aprilie 2004

    Stimate colege şi stimaţi colegi, în declaraţia politică de astăzi aş vrea să ridic o problemă care animă, care agită, în mare măsură, opinia publică românească, cercuri intelectuale, dar şi pături largi ale populaţiei, şi anume: construirea “Catedralei Mîntuirii Neamului”.
    Vreau să vă spun, din capul locului, că, în ceea ce mă priveşte, ca intelectual, ca, pur şi simplu, cetăţean, sunt din toată inima pentru construirea unei asemenea catedrale. Cred că noi, românii, chiar şi astăzi, în această perioadă foarte necăjită a României, avem nevoie de monumental. Numai monumentalul înfrînge mia de ani - şi în aceşti termeni trebuie să gîndim. Nu doar bisericuţe, nu doar cocioabe, nu doar blocuri prăpădite, ci lucruri din acestea, care să arate forţa spiritului românesc, să arate vîna acestui neam şi a acestei naţiuni, în creativitatea ei.
    Deci, sunt de acord că România, astăzi, în 2004, 2005, 2006, merită să facă acest efort gigantic, pentru a înălţa ceea ce toate marile oraşe au: catedrala - care să fie pivotul spiritualităţii ei întru Dumnezeire.
    Problema care se pune este, însă, dacă facem un lucru atît de bun cu preţul unui rău la fel de mare. “Parcul Carol” este unul din cele trei mari parcuri ale Bucureştilor: Herăstrăul, Cişmigiul şi acest parc. Foarte vechi, foarte popular, el face parte din viaţa intimă aproape, aş spune, a zeci de mii de bucureşteni, care acolo s-au zbenguit cînd erau prunci, acolo s-au cunoscut, acolo s-au iubit, acolo şi-au plimbat copiii şi aşa mai departe, nu e nevoie să insist.
    Construirea unei asemenea catedrale ar însemna - acesta este cuvîntul - distrugerea parcului, pentru că o catedrală nu este doar imobilul propriu-zis, nu este doar clădirea, ci şi toate auxiliile sale, imensele locuri de parcare, magazinele care trebuie create în jur, spaţiul de respiraţie al acestei clădiri (pe care o presupun superbă ca idee, o văd cu ochii minţii).
    De ce să distrugem un asemenea aşezămînt de lumină şi de bucurie, cum este “Parcul Carol”, cînd am putea foarte bine, în acest mare Bucureşti, să găsim un alt loc, de pildă - propun, nu sunt specialist - lîngă Biblioteca Naţională, sunt terenuri destul de mari, şi chiar şi simbolic ar fi bine: s-ar afla acolo trei puteri aproape laolaltă: Biblioteca Naţională, Justiţia în faţă şi Puterea Divină, alături.
    Patriarhul se prevalează de o idee a mai vechiului patriarh, Miron Cristea, dar să nu uităm că, la vremea aceea, Bucureştii erau aproape un teren viran, comparat cu ceea ce este astăzi. Astăzi, el este mult mai aglomerat şi a crea această mare nemulţumire nici nu cred că este de bun augur pentru o catedrală, cu atît mai mult cu cît ea ar urma să fie construită pe un osuariu. Nu cred deloc că acest lucru este bine. Din nou, nu sunt un predicator, nu sunt pastor, nu sunt preot, dar ceva, în sufletul meu (ca şi-ntr-al oricărui om cuminte), îmi spune că nu este bine să răscolim cu buldozerul acele morminte, pentru a face loc unei catedrale.

     În al doilea rînd, intervine ceea ce se află, acum, acolo. Acel monument este foarte reuşit, n-o spun numai eu, ci şi un mare număr de esteţi, de critici de artă. Mie, efectiv, îmi place. Mă tulbură. Vă rog să observaţi (reamintiţi-vi-l, vă rog!): nu are nici un însemn comunist. Este un monument foarte frumos, grandios, la locul lui, cu deschidere, cu perspectivă. Este făcut din materiale scumpe; au admis comuniştii! să se aducă din import, din Finlanda, din Italia, granit din cel mai nobil, încît dislocarea lui de-acolo este foarte riscantă - o spun specialiştii.
    Monumentul este semnat de arhitecţii Nicolae Cucu şi Horia Maicu şi este una din capodoperele statuariei româneşti, ale artei monumentale româneşti din perioada comunistă. Dislocarea lui ar însemna un risc tehnic şi, în orice caz, o impietate faţă de o operă de artă şi faţă de echilibrul acestui parc, iar opinia publică ar fi atît de zguduită, atît de sfîşiată, în bunele ei sentimente faţă de “Catedrala Mîntuirii Neamului”, încît gîndiţi-vă ce ar ieşi dintr-un fapt care este jumătate bine, jumătate rău. Acest melanj, acest amestec ar fi o piază rea pentru o operă atît de înalt simbolică.
    (Ceea ce vă spun, acum, sunt gîndurile mele, dar nu vă ascund că am avut şi o discuţie în cadrul partidului şi ele reprezintă, astfel, şi punctul de vedere al grupului nostru parlamentar.)
    Trebuie să vă spun că - şi ştiţi, probabil - au protestat, în modul cel mai civilizat, intelectual, fără tămbălău, fără gesturi nelalocul lor, şi Uniunea Arhitecţilor, adică oameni foarte îndrituiţi să se pronunţe în această chestiune, a unei clădiri monumentale în Bucureştii de azi, şi plasticieni pentru care nu putem avea decît toată stima, cum este eminentul arhitect, desenator şi om de carte, Gheorghe Leahu, şi alţi artişti şi oameni de cultură, multe organizaţii nonguvernamentale, pe scurt, este o stare - metaforic spus - de schizofrenie, de sciziune în mentalul românesc, care cuprinde, pe de o parte, dorinţa, în bună măsură, de a avea această catedrală, dar, pe de altă parte, nemulţumirea ca ea să se construiască prin năruirea a ceva care este frumos şi intangibil, “Parcul Carol”.
    În concluzie, folosesc şi această tribună pentru a înălţa smerita rugăminte către mai marii Bisericii Ortodoxe Române, să mai mediteze, o dată, în buna şi frumoasa lor înţelepciune, dacă acest mare bine, pe care l-ar face duhului românesc, n-ar putea fi făcut şi mai bine fără să se întemeieze pe un rău.
    Vă mulţumesc pentru atenţie.
    (Aplauze.)

___________________________
     ADDENDUM. În interviul acordat revistei Cultura, nr. 5, 14 aprilie 2004, şi eminentul arhitect Alexandru Beldiman îşi manifestă dezaprobarea faţă de acest proiect nefericit.
      ADDENDUM 2. Întru totul remarcabile grupajele pe această temă realizate de revistele Observator cultural (nr. 217, 20 apr. 2004) şi 22 (nr. 737, 20 apr. 2004), cuprinzînd texte semnate de Domnica Macri, Monica Lotreanu, Peter Derer (preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România), Rodica Culcer, Aurelian Trişcu, precum şi materiale exprimînd, faţă în faţă, poziţia Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti şi, respectiv, poziţia Bisericii Ortodoxe.
      ADDENDUM 3.  V. aberanta Hotărîre a Guvernului, care stă la baza acestei nenorocite intenţii.
 

.