Cuvîntare în Senat:
IARĂŞI CATEDRALA - ACUM "URGENT"!
20 septembrie 2004
   

            Stimaţi colegi, am în faţă un proiect de lege trimis Senatului spre adoptare cu - atenţie -  procedură de urgenţă. Este vorba de proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri pentru realizarea Catedralei Mîntuirii Neamului.

            S-a mai discutat în această sală despre acest subiect. Îngăduiţi-mi să încep ceea ce vreau să vă spun prin două microparabole.

Există două vorbe foarte vechi şi foarte populare care sună   astfel : “Nodul gordian” şi “Oul lui Columb”. Amîndouă semnifică, în accepţia obişnuită, rezolvarea isteaţă, promptă a unei probleme: Alexandru cel Mare, pus în faţa unui nod inestricabil, de nedesfăcut - provocare pentru minţile cele mai strălucite - a găsit „soluţia”: şi-a scos sabia şi l-a tăiat. Columb, confruntat cu problema de a aşeza astfel încît să stea în picioare un ou (în Guvern avem specialişti în mai multe ouă, nu în unul singur), a găsit şi el „soluţia”: l-a izbit de masă, pur şi simplu.

De ce am început cu aceste două scurte istorioare? Pentru că, în concepţia mea, aceste două rezolvări sunt false soluţii. Niciunul din cei doi, care au meritele lor fireşte, nu a rezolvat cu adevărat problema, ci a improvizat o ieşire brutală din impas, grosolană. Nodul acela era o adevărată problemă intelectuală. Alexandru cel Mare a procedat ca un soldăţoi, un Moş Teacă: l-a tăiat. Nu asta e soluţia! Un om priceput în matematică, în topologie, în subtilităţile acestor noduri care au o „algebră” a lor, ar fi procedat cu totul altfel: studiindu-l şi găsindu-i logica.

La fel, Columb n-a făcut decît să distrugă frumuseţea oului, graţioasele sale curbe, izbindu-l de masă. Asta putea şi comisarul Piedone, nu aşa e rezolvarea adîncă! Exista, acolo, o soluţie bazată pe legi ale fizicii, ale echilibrului etc.

Ei bine, hotărîrea de guvern pe care se bazează atribuirea spaţiului din Parcul Carol către Biserica Ortodoxă este o asemenea soluţie de tip “spargerea oului” sau “tăierea nodului cu cuţitul, cu spada”. Nu este o soluţie nici legală, nici frumoasă!

Vă amintiţi, sper, bine cum a fost atunci. Întrucît monumentul care se află în Parcul Carol este unul de talie “0”, de talie naţională şi întrucît Comisia pentru Monumentele istorice refuza să-şi dea acceptul pentru dărîmarea lui, ministerul a găsit o soluţie de forţă, făcînd o şmecherie (pentru că ăsta este cuvîntul). A smuls, printr-o hîrtie, din competenţa Comisiei Naţionale acel monument şi l-a transferat (ca şi cum, brusc, devenise altceva) în competenţa unui primar, care a luat de îndată poziţia de drepţi, a zis: “Să trăiţi!” şi a semnat cu ochii închişi ce i s-a pus în faţa ochilor.

De fapt, atribuirea este ilegală. Guvernul PSD face o ilegalitate. Ajung, acum, la problema de fond.
            E cazul să vă spun deschis că, în modul meu de a vedea lucrurile, cît şi în concepţia liderului partidului pe care-l reprezint şi a grupului parlamentar, este nevoie de această catedrală. Spun şi eu, cu vorbele marelui Călinescu: “Avem nevoie de monumental!” Nu sunt adeptul meschinăriei de a face numai cocioabe, numai magherniţe, numai dărăpănături şi cîrpeli. Casa Poporului, Stavropoleos, Mănăstirile din Nordul Moldovei, Brîncuşi sunt dovadă că geniul românesc are şi forţa aceasta de a construi grandios, durabil peste mia de ani. Deci cred că poporul acesta poate să facă, are bunătatea, are resursele, are energia de a face efortul să înalţe ceva care să fie admirat şi peste milenii, cum e Domul din Milano, cum e Domul din Köln.

Avem nevoie de monumental. Avem nevoie de această Catedrală. Sunt cu totul „anti-populist” şi „anti-electoral” spunînd asta, pierd voturi, ca să zic aşa, pentru că foarte mulţi oameni cumsecade gîndesc “-Suntem săraci acum, e nenorocire în spitale, e nenorocire în şcoli, e nenorocire cu pensionarii, nu se poate trăi, de ce ne trebuie cheltuiala asta imensă?” Le spun : “-Oameni buni, nu am murit noi cînd Ceauşescu a făcut Casa Poporului - şi iată că putem fi mîndri de clădirea asta, vin japonezi, vin americani, vin toate neamurile să o vadă şi s-o admire, e o minunăţie pe dinăuntru. Nu o să murim nici acum de foame. Merită să se facă un lucru sublim. A thing of beauty is a joy for ever – un lucru frumos e o bucurie pentru totdeauna. Deci sunt pentru construirea catedralei. Dar nu cu preţul unui sacrilegiu.

           Ce înseamnă „urgenţă”? De ce trebuie luat în regim de urgenţă acest proiect de lege? Care e „urgenţa”? Să spun exact ce gîndesc.  „Urgenţa” este una electorală, atîta tot, nici un alt fel de urgenţă. Cred că PSD vrea să capteze, prin acest act, bunăvoinţa Bisericii Ortodoxe, cu speranţa se va repeta gestul acela nu foarte ortodox şi nu foarte fericit, de se a face de la amvon propagandă electorală: „votaţi-l pe cutare, preaiubiţi credincioşi, nu-l votaţi pe cutare, prea iubiţi credincioşi!” Eu vreau să cred că Biserica Ortodoxă, în înţelepciunea ei mare, nu va mai repeta greşeala din 2000. Acest proiect trimis nouă cu procedură de urgenţă – ce insolenţă! - este în mod duhnitor un proiect cu tentă electorală.

Bucureştii au în total trei parcuri mai de Doamne-ajută, Herăstrăul, Cişmigiul şi Parcul Carol. Parcul Carol are o vechime şi o frumuseţe recunoscute de toţi bucureştenii care şi-au făcut drum pe-acolo şi puţini într-o viaţă nu au trecut pe-acolo. E o operă de artă peisagistică. Nu acela este locul potrivit! Există un loc foarte potrivit pentru această catedrală de care avem nevoie, dar nu prin distrugea Parcului Carol. Este o datorie pentru Biserica Ortodoxă (nu-i stabilesc eu priorităţile, nici, Doamne, iartă-mă!, sarcinile) dar spun ce gîndesc: există o rană vie: rana acea se numeşte Văcăreşti. Mînăstirea Văcăreşti  fost spulberată şi nimeni nu a zis nimic, în afară de cîţiva intelectuali. Acolo, poate, ar trebui construită Catedrala, ca o răscumpărare, ca un triumf al gîndului bun, ca o spălare a păcatului. Există şi altă posibilitate foarte demnă de luat în seamă: în preajma Bibliotecii Naţionale Vizavi este Palatul Justiţiei. Ce frumos triunghi ar fi acolo, stimaţi colegi: Cultura – Biblioteca Naţională, în partea cealaltă, Justiţia şi, alături, Transcendenţa. Un triunghi superb - şi loc este, acolo, berechet.

Vă amintesc că amplasarea Catedralei a fost o adevărată peregrinare şi a constituit obiectul mai multor hotărîri de guvern, toate foarte ferme, toate foarte întemeiate: o dată era vorba să fie în Piaţa Unirii, deasupra  metroului, pînă şi-au dat seama că era o aberaţie tehnică, era imposibil de construit pe acele catacombe, apoi a mai fost soluţia în faţa  Casei Poporului, în actualul parc care la rîndul lui se află pe fostele hale... Au căzut acestea şi s-a ajuns la construirea pe acest osuariu care este în Parcul Carol. Printre dumneavoastră sunt şi evrei, sunt şi musulmani, dar mă adresez creştinilor: vi se pare dumneavoastră creştineşte să construim o catedrală pe un osuariu? Pe nişte morminte care urmează să fie tulburate? Mie unuia nu!

Ajung şi la monumentul care se află acolo şi care se preconizează să fie dislocat. Este un monument, după părerea mea şi a multor critici de artă, efectiv frumos. Repet: A thing of beauty is a joy forever, spunea un mare poet englez Wordsworth, “un lucru frumos e o bucurie pentru totdeauna”. Nu ne uităm la Versailles ca la un simbol al feudalismului, nu ne uităm, la splendidele statui făcute de  Fidias  ca la un simbol al sclavagismului pe care nici unul dintre noi presupun că nu-l admiră, ci le contemplăm pentru frumuseţea lor în sine. Monumentul de acolo nu este un monument comunist, asta e o idioţie, arta nu are ideologie, arta e deasupra ideologiei şi vă rog să mă credeţi, spun acest lucru nu numai eu, ci specialişti de un... anticomunism feroce, anticomunişti talibani din zona de dreapta a intelectualităţii române. Ei bine, aceşti oameni, cu conştiinţa lor artistică reală, spun: “Este un monument frumos!” “Hèlas!” cum ar spune francezii, vai, este un monument frumos, chiar dacă l-au făcut comuniştii sub Gheorghiu-Dej, chiar dacă a fost făcut şi cu scopul de a adăposti acolo rămăşiţele marilor eroi ai comunismului, este un monument frumos, cu marmură adusă din Finlanda, din Italia, cu nişte forme graţioase şi nobile care arată aspiraţia spre puritate, spre înălţime, spre curăţenie.

Deci, este un păcat împotriva artei, o crimă de “lès-artă”, ca acest monument să fie dărîmat şi înlocuit cu o catedrală care ar deranja şi observatorul de alături şi care ar distruge practic întreg parcul, pentru că la un hram în care se adună acolo zeci de mii de persoane, totul va fi călcat în picioare.

N-am uitat ce proteste a generat, cu doar cîteva luni în urmă, această idee de a plasa acolo Catedrala, s-a ajuns pînă la crearea de lanţuri umane şi vă spun cu toată francheţea că aş face acest lucru, m-aş ralia oricînd lanţului uman care s-ar aşeza acolo, în faţa buldozerelor. Nu ca un fel de eroism de doi bani, ci pentru că vreau cu orice chip să împiedic această barbarie, de distrugere a unei opere de artă pentru construirea alteia, cînd există alternativă, cînd se poate găsi un alt loc. Au spus lucrurile astea şi arhitecţi eminenţi, oameni admiraţi de toate „taberele”, cum este desenatorul şi arhitectul Gheorghe Leahu, care s-a pronunţat ferm în acest sens; arhitectul Beldiman¹; preşedintele Uniunii Arhitecţilor, domnul Peter Derer; Catedra de Istorie a Arhitecturii şi de Conservare a Patrimoniului² de la Universitatea Bucureşti.

Este, deci, cu totul inoportună  construirea catedralei acolo, pe această atmosferă de sciziune în mentalul românesc între cei care ar accepta lucrul ăsta şi o majoritate – sunt convins, o majoritate –  care se împotriveşte. Nu ar fi de bun augur, nu ar fi un lucru făcut cu frica lui Dumnezeu dacă această catedrală s-ar aşeza împotriva voinţei chiar a celor pe care vrea să-i atragă spre ea, a credincioşilor. Oameni plini de credinţă i-am văzut acolo, în parcul Carol, arătîndu-şi indignarea că urmează să se facă ceva ce nu se face. Aşa că, adresez acum, calmîndu-mi vocea, o smerită rugăminte – sper ca prin acest microfon să ajungă la urechile cuvenite – o smerită rugăminte către mai marii Bisericii Ortodoxe să nu întemeieze un bine făcut duhului românesc pe un mare rău.

            Vă mulţumesc pentru atenţie.

            (Aplauze) 
 

___________________________
       1) În interviul acordat revistei Cultura, nr. 5, 14 aprilie 2004, şi eminentul arhitect Alexandru Beldiman îşi manifestă dezaprobarea faţă de acest proiect nefericit.
       2) Întru totul remarcabile grupajele pe această temă realizate de revistele Observator cultural (nr. 217, 20 apr. 2004) şi 22 (nr. 737, 20 apr. 2004), cuprinzînd texte semnate de Domnica Macri, Monica Lotreanu, Peter Derer (preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România), Rodica Culcer, Aurelian Trişcu, precum şi materiale exprimînd, faţă în faţă, poziţia Catedrei de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti şi, respectiv, poziţia Bisericii Ortodoxe.
      ADDENDUM .  V. aberanta Hotărîre a Guvernului, care stă la baza acestei nenorocite intenţii.
 

.