VETO
CEI MAI MARI ROMÂNI?
(Curentul, 15 iun. 2006)         

          Ca membru în Consiliul de Administraţie al TVR, am urmărit cu o atenţie specială programul-campanie „Mari români” şi am rămas cu unele nedumeriri. I le-am împărtăşit, într-o convorbire privată, şi preşedintelui-director-general al TVR, dl Tudor Giurgiu. Le supun şi discuţiei publice, prin intermediul coloanelor acestui ziar de prestigiu, cum am făcut-o deja în forumul saitului meu, www.pruteanu.ro.
          Defectul principal pe care-l constat (din cele văzute pînă acum) al acestui program este, în primul rînd, riscul de a contribui la confuzia groaznică a valorilor instaurată în România, de peste un deceniu. Însăşi ideea de „top” are ceva facil, frivol. Vai de ţara care are un „cel mai”! Vom compara cel mai mare inginer cu cel mai mare poet, cu cel mai mare scamator, cu cel mai mare sculptor, cu cel mai mare fotbalist, cu cel mai mare filosof, cu cel mai mare bucătar? Apariţia, pe ecran, dînd iluzia planului de egalitate, a unor nume ca Eminescu, Hagi, Cioran, Becali, Mihai Viteazu, nea Costică din Berceni, Ana Aslan etc. e un grav deserviciu făcut demnităţii axiologice şi o glisare spre derizoriu a ideii de valoare. Reiese că un fotbalist poate fi la fel de „mare” ca Iorga, dacă nu şi mai şi. (Un canotor are statuie în Bucureşti, Noica nu). De altfel, ceea ce s-a difuzat pînă acum e un lung „vox” (sondaj televizual de opinie, pe stradă), cu accente adesea burleşti: dialoguri în gară, în Obor, glume ieftine („cel mai mare român e nepoţica mea”). Chiar dacă am despărţi domeniile, tot va ieşi terfelit conceptul de competenţă: ce rost are să-l întrebi care e „cel mai mare romancier” pe un ins care, în mod evident, n-a citit literatură?! Doar ca să încurajăm aflatul în treabă? Doar ca să zămislim divertisment de categoria: -Ce părere aveţi de „complexul Oedip”? -Nu ştiu, dom’le, eu cumpăr de la Favorit! ...
          Ce poate să iasă din asta? Un „vot”. Eminescu va avea 1000 de puncte, Hagi 1215 ş.a.m.d. Dar valoarea nu se hotărăşte la vot. Ca să aflu care e cel mai mare chimist român (hai să admitem că ar avea importanţă ierarhizarea asta de „competiţie”), nu întreb „strada”, ci pe specialişti, pe chimişti. Ca să aflu care e cel mai mare inginer român, nu mă duc în piaţă, ci printre somităţile în inginerie. Pentru scriitori, întreb istoricii literari, pentru pictori, pe cei de artă. (Poate ar trebui să amintesc aici celebra scenă în care marele critic literar Eugen Lovinescu, profesor de latină, e în cancelarie. Un coleg îl întreabă ce crede despre Hortensia Papadat-Bengescu. Lovinescu răspunde politicos prin cîteva consideraţii fine, cînd este brusc întrerupt de profesorul de sport: -Fugi, frate, de-aici, că scrie prost!)
          Asemenea sondaje nu măsoară valoarea, ci doar notorietatea unor nume. Număraţi de cîte ori a fost rostit la televizor în ultimele şase luni numele Cosmin Olăroiu în raport cu Titu Maiorescu şi veţi avea rezultatul sondajului. De altfel, sondajele făcute fără respectarea regulilor sociologice (eşantion, grupe de vîrstă, repartiţie geografică şcl.) sunt doar manipulare, vorbăreală. Pentru că e şi aeroport, numele Coandă poate fi mult mai „popular” ca altele. Întrebarea dureroasă e: cîţi, la mia de oameni, ştiu măcar vag ce anume l-a făcut celebru pe Coandă?
          Apoi: care e miza acestei campanii? Punerea în discuţie a valorilor? Nu: e doar o „bursă” a numelor, nu se intră în fond. „Dezbateri”? Să fim realişti: ce dezbateri să aibă loc? Doar nu se vor ciondăni oamenii serioşi: -Ba Brîncoveanu e mai mare! -Ba Iorga! -Ba nu, Marin Sorescu! -Sunteţi proşti, cel mai mare e Dobrin! Ce rezultate se pot prevedea? Ori banale (va ieşi Eminescu etc.), ori scandaloase (va ieşi pe primul loc cutare politician gureş, sau cutare vedetă sportivă etc.), cum s-a întîmplat prin alte părţi, un clasament de comédie.

.