VETO
CÎŢI OAMENI COSTĂ UN IAZ?
(Curentul, 29 iun. 2006)   

          Scriu acest articol în după-amiaza zilei de miercuri, 28 iunie. Nu ştiu mai mult decît ce am aflat aseară şi alaltăieri - şi nici nu mă interesează. Un om a fost împuşcat în cap, de la jumătate de metru, prin geamul lateral al maşinii sale (după alte două focuri de armă care nu l-au nimerit) pentru că... se afla pe malul unui iaz al cărui peşte fusese concesionat celui care a tras, pe nume Rădulescu. Rădulescu nu a venit special (chemat fiind) la faţa locului cu puşca în mînă, încărcată, ca să prindă fluturi cu ea. A venit ca să ucidă. El socotea că i-a fost încălcat ce avea mai scump pe lume: proprietatea. (Că nici măcar nu era aşa, că el nu este proprietar decît pe fauna din iaz, nu şi pe apa acestuia şi cu atît mai puţin pe pămîntul din jur - nu mai are importanţă).
          Ca şi în cazul Iovan-Iancu, dar cu şi mai multă acuitate, o asemenea întîmplare pune în discuţie o problemă esenţială, vitală! aş zice, în lumea românească de azi: ce valori cruciale cultivăm? ce valori cruciale apărăm? De cîte ori e mai scump un iaz decît un om? Cît se mai dă, în România capitalistă, pe viaţa unei fiinţe umane? În România aia în care, dacă 2-3 spitale refuză un bolnav, Salvarea îl aruncă pe trotuar...
          Nu sunt setos de „sînge”, de pedepse edmonddanteşti, în cazul Iovan. Nu el a provocat nefericita întîmplare. Nu cred, deci, că aviatorul - în condiţiile unei justiţii ideale - ar trebui privat de libertate. Cu o armă pregătită deliberat, a omorît, totuşi, un om, care nu-l agresa în niciun fel. Dacă se va dovedi, indeniabil, că victima se afla acolo exclusiv în intenţia de furt, o condamnare cu suspendare şi o sancţiune pecuniară substanţială ar readuce, cred, echilibrul ideii de Dreptate.
Mult mai flagrantă este mentalitatea grangurelui-cu-parale-şi-relaţii în cazul Rădulescu. Acest Rădulescu e un produs tipic al ultimilor 16 ani, un exemplar dintr-o serie groaznic de largă, de brute cu pulsiuni bestiale. Televiziunile dau, predominant, filme care te învaţă că, dacă cineva te deranjează, îl împuşti şi basta. După ani de zile de îndoctrinare, lecţia a prins. Geme ţara de răduleşti. S-a văzut în nenumărate ocazii că banii dau impunitate în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cine e bogat, are puşcă, are iaz şi are şi relaţii, se ştie într-o ţară în care teancul de euro decide, nu legea, nici dreptatea. Oamenii de rînd n-au cu ce-şi plăti nici măcar întreţinerea, necum să-şi cumpere puşti. După modul în care gîndesc eu, un om neînarmat n-ar trebui împuşcat în cap nici dacă ar intra în Banca Angliei sau în Biroul Oval al preşedintelui SUA. Se somează şi, dacă nu se supune, se trage la picioare, în burtă etc., în zone ne-mortale, pentru ca insul să poată fi judecat. Dar eu sunt de modă veche şi cultiv concepţia prăfuită că viaţa e bunul suprem; rădulescul cu iaz şi Remington de 12 mm nu se încurcă în asemenea axiome: eşti sărac - eşti vierme. Proprietatea e „sfîntă”, e über alles (mai presus de toate). Eşti dacă ai, eşti cît ai.

          România de azi nu mai e, propriu-zis, ţara mulţimii mari numită poporul român (ce romantică sintagmă!), ci este a unei găşti lăbărţate de indivizi cu conturi mari şi putere pe potrivă.

          Nu sunt înverşunat, sunt doar mîhnit pînă în miezul meu. Şi spun apăsat: dacă acest individ nu ia 20 de ani de puşcărie, România e o ţară de greaţă.

.