Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
ROMÂNIA, ÎN NIȘTE CIFRE
(Curentul, 20 iul. 2006)           

          Un instantaneu al României de azi, în niscaiva cifre:

          Cam 350 de profesori au ieșit din sală cînd s-au prezentat subiectele la examenul de titularizare. Normal: nu se respecta regula jocului! Nu erau subiectele pe care le știau ei. Alți 50 au fost prinși copiind sau scriind după dictare la telefon, cu mini-casca în ureche. Ăștia erau tîmpiții. Înmulțiți 50 cu coeficientul h ca să aflați cîți n-au fost prinși. După aceea, împărțiți-i prin țară, să vedeți ce fel de copii vor forma.

          3 liberali s-au dus la un hotel și, de acolo, i-au dat un cap în piept, prin corespondență, președintelui lor, Tăriceanu. Acesta, însă, n-a resimțit decît o vagă gîdileală. Între cei 3 se află o doamnă cu bună imagine, un domn nu prea fiabil, cu motoraș, alimentat de la Cotroceni, și un conspirator de cabinet, autor al unui teanc de planuri supercalifragilistice. Ce-o fi căutat doamna aia acolo?!

          1858 e numărul adeverinței eliberate de un liceu din Bacău pentru ca o domnișoară cu plete să se mute la un liceu din Snagov, complet împotriva Regulamentului școlar, dar aproape de alesul inimii. (Vorba lui Pascal: Snagovul are reguli de care Regulamentul habar n-are). Probabil, e o recompensă pentru progresele uimitoare. Dacă înaintea epopeii ei de amor mult televizat avea media generală pe la 7, acum media a urcat la 10. Ar mai fi crescut, desigur, dacă nu se termina anul. Amorul e un lucru foarte mare. Dar nici banul nu e un lucru foarte mic.

          Vreo 20 de revoluționari fac greva foamei în fața Parlamentului. În decembrie 1989, ei au ieșit în stradă împotriva tiranului Ceaușescu, care nu le dădea spații comerciale, terenuri, case, scutiri de impozite, o grămadă de chestii. La Inter, în fața tancurilor, vocile lor tunătoare se ridicau fără preget: -Vrem buticuri! Dictatorule, dă-ne terenuri lîngă lac! Marele Cîrmaci s-a dus să se ciuruiască puțin și nu le-a dat. Nu e dreptate în țara asta de nerevoluționari...

          În Consiliul local din Tîrgu Mureș sunt 23 de consilieri. Unii dintre ei sunt membri ai unui partid care nu e partid, dar e mereu la guvernare. Ceilalți, nu. Dl Gyorgy Frunda zice că ședințele Consiliului trebuie să se desfășoare în limba partidului care nu e partid. Ciudat e că dl G.F. zice asta în românește. Nem tudom. Nimeni nu e perfect.

          2 copii avea un muncitor din Iași. Fata i-a fost violată și ucisă, băiatul a fost terorizat pînă la a-și pierde mințile. Omul și-a căutat dreptatea în Justiție (?!?). Cînd și-a dat seama că a nimerit complet greșit, și-a pus capăt zilelor. Naivitatea se plătește.

          Vreo 8.000.000 de uiguri din China sunt reprezentați de Frontul de Eliberare a Uiguristanului, cu care Consiliul Național de Eliberare a Secuistanului, din România, a încheiat un acord de colaborare. Nu știm pe ce linie, fapt e că băieții cu ochii mijiți de la F.E.U. sunt specialiști în atentate cu bombă, cîteva le-au ieșit foarte bine.

          4 tinere de 16 ani, dispărute de cîteva luni din Bîrlad, au fost găsite de poliție pe țărmul însorit al Mării Negre și trimise acasă. Purtătoarea lor de cuvînt a declarat: „Am fost pe litoral să ne f...”. Sociologii și sexologii s-au întrebat de ce n-au putut face acel lucru în Bîrlad. Unanim au răspuns că e în legătură cu sărăcia locului, care ferfenițește rentabilitatea libidoului. Ce erecție pot avea portofelele din județul Vaslui?

          Numai 1 (una) cîmpie revendică un cetățean de etnie maghiară din municipiul Blaj. Hazardul face că acea cîmpie e chiar Cîmpia Libertății, unde s-au întîmplat niște Adunări Naționale. N-ar avea importanță, nu trebuie să lăsăm trecutul să ne strice nouă prezentul mănos, dar o să fie panaramă mare la tribunal, căci va intra în conflict cu domnul ăla rudă cu Burebista, care cere teritoriul Daciei, și cu nepotul de soră al Ciobanului Bucur, care vrea orașul București și împrejurimile. Numai judecător să nu fii.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com    


 

.