VETO
ŢARĂ DE DOSARE
(Curentul, 31 aug. 2006)             

          România e o ţară năstruşnică. De departe se zăresc munţi de dosare şi o mare albastră pe care nu pluteşte nicio flotă, ci doar fregate scumpe. În oraşe şi sate trăiesc fiinţe vii, acoperite cu păr, care aleargă de colo-colo ca să-şi rezolve problemele. În România, problemele se rezolvă cu ajutorul dosarelor de Securitate (fără cel al lui Hă-hă-hă).
          De pildă, un medic rezident, care e necăjit că din salariul său de vreo 5 milioane de lei pe lună nu poate mînca decît un cartof pe zi (fiert: uleiul e scump), primeşte extrase din dosarul de informator al doamnei Cutare şi se linişteşte. El va trata bolnavii cu drag şi spor.
          Un pensionar caută la farmacie medicamentul care-l ţine în viaţă. Costă cît patru pensii. În schimb, e compensat cu nişte note informative din 1982 - altă viaţă.
          Unei dactilografe i-a venit întreţinerea pentru garsoniera din Militari în care trăieşte o sumă echivalentă cu 97,38% din salariul ei; i se ridică moralul cu dovezi televizate că, în 1974, politicianul Cutărescu s-a întîlnit cu ofiţerul Cutăreanu; dactilografa este acum fericită.
          Multe şcoli n-au acoperiş. Cele care au acoperiş, n-au veceu. Cele care au veceu, n-au apă. Cele care au şi acoperiş şi veceu şi apă, n-au bănci. Nu-i nimic - li se livrează dovezi că parlamentarul Cutăroiu a colaborat cu Securitatea şi gata, acum şcolile sunt bune (dacă n-au curent electric, nu-i bai: le dă ministrul Hărdău lumînări). Pe bază de părinţi cu parale, notele la purtare ale unor loaze se măresc instantaneu; pe bază de iubiţei cu parale, fătuci apetisante schimbă liceul mai uşor decît ciorapii - ce contează?! Încă o tranşă de dosare şi totul e în ordine.
          Ţăranul cu doi saci de ceapă e terorizat de golănimea înstărită a pieţelor şi preţurile pentru cumpărător se triplează; dar cumpărătorul poate fi mîndru că la CNSAS a fost chemat Cutăreanu.
          Zeci de întreprinderi se duc dracului şi foştii lor salariaţi rămîn să tragă mîţa de coadă; inima lor însă palpită voios cînd văd la gazetă angajamentul din 1979 al lui Cutărici.
          Pe centuri şi pe străzi defilează galeş curvele; televizată, mîrlănia domină România, dar ţara, vezi dumneata, se spală etic în ploaia de dosare.
          Unei familii i s-au luat, prin ’980, casa şi livada ca să se facă acolo un bloc; regele Mihai, urgenţă zero, şi-a primit Peleşul - familia cu pricina n-a căpătat un leu despăgubire, dar nu duce lipsă de dezvăluiri despre hîrtiuţe anodine de acum 30 de ani, ce-i mai pasă?!
          În genere, decît să ai de-a face cu Justiţia, mai bine intri-n vreo curte de bogătan ca să te împuşte, cu gîndul că scapi; de fapt, nu scapi, că moartea e şi mai scumpă: un loc „de veci”, în cimitir de categoria a III-a, situat la mama naibii, costă de la 6 milioane încolo, iar „vecii” durează 7 ani, după care, caramba! - dar ce importă toate astea, cînd partidele şi guvernul te răsfaţă zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă cu poveşti fierbinţi despre informatori şi informatoare din decenii apuse?
          În loc de parcuri şi spaţii verzi (ocupate acum de betoane şi termopane de-ale miliardarilor) putem planta dosare. Gropile de pe străzi şi şosele se pot umple cu note informative. Spitalele, adevărate grajduri ale lui Augias, vor folosi, în loc de feşe şi seringi, dezvăluiri zguduitoare, iar gripa şi tuberculoza se vor trata cu esenţă de Securitate.
          Industrie, agricultură, artă, cultură, cercetare etc. vor funcţiona exclusiv cu dosare de Securitate care, în viitorul apropiat, vor înlocui şi mîncarea, apa şi aerul. Atunci vom trăi bine şi se va putea decreta că purificarea morală e o.k.

.