VETO
IAMA CU LAMA
(Curentul, 28 sept. 2006)         

          Să vă spun cum mi-am petrecut eu măreaţa zi cînd naţiunea română a aflat, cu neţărmurită mîndrie şi nestăvilit entuziasm, că va face parte din marea familie europeană. Mi-am petrecut-o încercînd să mă împac cu gîndul că-mi va fi dărîmat garajul, pe care l-am cumpărat cu vreo 10 ani în urmă de la „Granitul” (unde e acum Carrefour) şi pentru care (loc etc.) am plătit an de an taxele, mereu mai mari. De fapt, nu m-a înştiinţat absolut nimeni, nici în scris, nici telefonic, că urmează să mi se năruie garajul. M-au „anunţat” bubuiturile şi tărăboiul aferent dărîmării celorlalte garaje, de lîngă al meu. Cu atît mai puţin, nu mi-a spus nimeni de ce trebuie sfărîmate garajele. Au costat o grămadă de bani, aparţin unor oameni cu venituri modeste şi Primăria le transformă în moloz. Care e interesul public care justifică o măsură atît de brutală: oare urmează să treacă vreo autostradă prin „curtea interioară” a blocului meu cu 10 etaje din Socului (Pantelimon, un cartier modest al Bucureştilor)? Greu de crezut. O fi urmînd să se construiască acolo o bază NATO? Nici asta n-aş zice, NATO nu luptă cu manelele... Să se fi descoperit vreun zăcămînt de ţiţei prin zonă? Am fi simţit damful. Oricare ar fi explicaţia, noi, păcătoşii ex-posesori de garaje de beton n-o ştim. Şi care e urgenţa? E război? E alunecare de teren*? E stare de asediu? Mister deplin.
          Poate că garajele ticăloase stăteau în calea voiosului galop al ţării noastre spre înălţimile europene. Poate că, din plictisul omului care, hélas, a rezolvat toate problemele şi nu mai ştie ce să facă să-şi omoare timpul, edililor Capitalei le-a venit hachiţa să zdrobească garajele. Poate că a picat chiar de la Bruxelles directiva fermă: „Nu mai ţineţi întemniţate maşinile! Lăsaţi-le să respire aerul tare al vieţii! Respectaţi Drepturile Automobilului! ” Dar aceste lucruri minunate nu ni le-a spus nimeni. Noi am auzit doar barosul şi buldozerul. Primul gînd a fost că e un atac terorist: Hopa!, Bin Laden nu mai intră cu Boeing-uri în Turnuri, dă iama cu lama în garaje! Aşa ne trebuie dacă ţinem ostaşi în Irak! După aceea, am văzut că, în ciuda cîtorva elemente înşelătoare care mişună pe acolo, nu e vorba, totuşi, de arabi şi Al Quaeda. Al doilea gînd a fost că Voican Voiculescu e un mincinos, că nu l-au împuşcat, de fapt, pe Ceauşescu ci doar o sosie, şi că Tovarăşul a revenit la putere şi e nervos. Deschizi radioul: nu. La putere e tot Băsescu. Băsescu? Ce ne spune nouă acest cuvînt? Te pomeneşti că ei cred că astea-s chioşcuri şi că noi vindem cărţi aici, Doamne fereşte?! Sau să fie mîna lui Chirac? Să fi pretins d-lui canapele albe de piele şi chisăliţă de garaje la micul dejun?! Ar fi dat Rodica Culcer ştirea şi am fi ştiut mintenaş. CNSAS-ul? Cu Securitatea n-au avut cum să colaboreze garajele noastre, că-s născute după ’90.
          Într-un capitalism sănătos la cap, cu respect faţă de cetăţean şi de bunurile lui, soluţia ar fi fost cu totul alta. Ai garaj? Foarte bine. Îţi mărim zdravăn taxa de plătit şi, din banii obţinuţi, facem spaţii verzi, locuri de parcare, amenajări şi alte bunătăţuri pentru onor populaţia votantă. Admit ca garajul să fie un „lux”, dar nu o „infracţiune”. Viloaie cît toate zilele construite fără nicio autorizaţie îşi rînjesc bine-mersi termopanele, oribilităţi arhitectonice se lăfăie nestingherite unde vrei şi unde nu vrei (v. banca cilindrică de doi bani de pe Calea Victoriei), hardughii de beton tronează şi-n Herăstrău, străvechi parcuri bucureştene sunt înlocuite cu imobile de lux pentru miliardari - dar războiul se poartă cu amărîtele de garaje din cartiere la fel de amărîte. Acolo e buba. De-aia stă ţărişoara-n loc.
          Aş fi de-a dreptul pisălog dacă aş mai pune şi întrebarea: unde naiba vor fi parcate acum cele 45 de maşini care pînă deunăzi aveau adăpost? Probabil, tot acolo, pe maidanul (sau, în cel mai bun caz, cimentul) care va rămîne, că în casă nu le putem lua, iar celelalte locuri sunt răs-ocupate. Halal progres, halal cultură.
          Stimabile cititor, mi-e ciudă că în loc să scriu de sutele de directori de şcoli maziliţi de parc-ar fi garaje, fiindcă nu-s de-ai Alianţei, sau de Theodor Baconschi, un diplomat şi un cărturar excepţional, scos cu buldozerul şi trimis pe linie moartă din acelaşi motiv, mi-am vărsat năduful într-o chestiune care n-are nici adîncimi politice, nici piscuri metafizice. Dar, ce să-i faci, Anaximene? Trăim printre fenomene.

____________________
          *) Alunecare de teren ar putea fi. De la cineva la altcineva...

.