VETO
DIN UNA-N ALTA
(Curentul, 2 nov. 2006)         

          Sunaţi la 932. O să vi se răspundă ceva cam aşa: tetvedoyuk az harom romtelecom. Adică pe ungureşte. Dar limba maghiară nu e limbă oficială în România. Dacă cetăţenii români care se declară de etnie maghiară ar reprezenta 20% din populaţie, ar fi posibilă oarece discuţie. Numai că ei sunt 6-7 la sută. Aşadar, această limbă, care nici măcar nu este una de circulaţie internaţională, nu are ce căuta la Romtelecom, doar e Romtelecom, nu Rom-Ung-telecom. Cetăţenii români de etnie maghiară nu sunt imbecili, să nu ştie limba ţării lor. Iar pentru imbecili, cîţi or fi, nu faci un număr naţional de telefon. (Ministrul Nagy Szolt zice că din „motive comerciale”. Minciună. Cel fel de motive comerciale, dacă s-a mers pe şest, de vreun an, nu s-a făcut niciun fel de reclamă, nicăieri?!) E clar că această manevră nu e decît încă o tentativă, pe uşa din dos, de a obţine, pentru limba maghiară, un statut de limbă oficială, ca şi cum România ar fi un stat federal. Mie mi se pare de neadmis.

          Sute de elevi din Bistriţa, înnebuniţi de frigul din şcoli (învăţămîntul e prioritate naţională, nu ştiaţi?) , au ieşit în stradă cu pancarte, cerînd cîteva grade în plus pe ţevile caloriferelor sau teracota sobelor. La o altă manifestaţie, similară, unde era vorba de lumină electrică, ministrul Hărdău îşi punea problema dacă protestatarii ar accepta lumînări. Sunt curios dacă acum va oferi brichete.

          Dacă şeful Partidului Naţional Liberal, aripa Clăbucet Sosire, se va îmbolnăvi, stau şi mă-ntreb: oare cine va fi desemnat să plîngă în direct şi la o oră de vîrf? Valeriu Stoica, doamna Turcan, junele Boureanu...? Cert e că batista va fi oferită de R.F. Alexandru.

          Ne comportăm de parc-am fi al 51-lea stat american şi nu al 27-lea din UE. Unde te învîrţi - Halloween. Ce treabă avem noi cu această bizară „sărbătoare”, nu ştiu. Un servilism pripit, un spirit de imitaţie pueril ne îndeamnă să băgăm în capul copiilor nişte aiureli, nişte strîmbături, nişte monştri care n-au nimic a face cu ce se întîmplă, de mii de ani, de partea asta a Atlanticului.

          Preşedintele Băsescu a trimis înapoi Parlamentului o lege care preconiza obligativitatea uniformei în şcoală. Considerentele d-sale inavuabile sunt probabil electorale. Liceenii de azi vor vota mîine şi nu strică să-i gîdilăm sub bărbie. Dar a fost rău sfătuit. În atmosfera actuală din România şi din şcolile româneşti, ideea ar fi excelentă. Din cel puţin trei motive:
               1. Primul ar fi acela că astfel s-ar estompa cruntele deosebiri între vestimentaţia celor bogaţi şi vestimentaţia celor săraci. Şi unui adult neajuns la înţelepciune, asemenea diferenţe îi pot provoca suferinţă mocnită, complexe, crispări - darmite unui suflet adolescent, căruia nu-i putem pretinde ascetismul unui Steinhardt sau stoicismul unui Noica. Cînd ai 16 ani, în faţa cămăşii de cîteva milioane a colegului, a ta, de 100.000 de lei, te arde ca o cămaşă a lui Nessus.
               2. A doua raţiune a uniformei ar fi aceea că, nemaiîngăduind exhibarea provocatoare a zonelor erogene, ar reduce pulsiunile sexuale în şcoală şi ar mări capacitatea de concentrare a elevilor. Fără a fi, Doamne fereşte, „cazarmă”, şcoala (care nu e nici parada modei, nici discotecă) trebuie totuşi să rămînă un spaţiu spiritual, unul al sobrietăţii studiului.
               3. Al treilea argument e acela că uniforma ar mai pune o oarecare frînă fenomenului tot mai alarmant al chiulului în masă (elevi căutaţi prin baruri şi cafenele cu jandarmii etc.).
Fac repejor precizarea că nu mă gîndesc la o uniformă posacă, rigidă, maoistă, ci la una cochetă, modernă, şic (chiar cool!), cu un numitor comun naţional şi elemente diferenţiate de la colegiu la colegiu.
          Am auzit obiecţia penibilă că, vai!, astfel s-ar teşi personalitatea şcolerului. Nimic mai nociv decît a cultiva frivola idee că, la 17 ani, personalitatea ar consta în talia mai joasă a pantalonului sau adîncimea mai mare a decolteului. De fapt, la cei mai mulţi tinegeri, acest element de „personalitate” se manifestă prin supunerea gregară la moda momentului. Importantă e instilarea ideii că personalitatea trebuie să izbucnească din stofa lăuntrică, nu din cea exterioară. Personalitate înseamnă ce şi cum gîndeşti, ce şi cum spui, ce şi cum faci, nu „ţoalele” de pe tine.

          Băiatul ăla cu părul mare care se tăvălea pe Magheru cu picioarele-n sus, de speria băbuţele, şi care a fost găsit de TVR pentru a-l „prezenta” pe Ştefan cel Mare, a primit din partea Mitropoliei Moldovei o diplomă pentru „merite deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine”. Modelul ar trebui urmat, şi Academia Română e musai să decerneze formaţiei „Vacanţa Mare” un premiu pentru contribuţii la cunoaşterea filosofiei germane din sec. al XVIII-lea...

.