VETO
GÎNDURI NEGRE
(Curentul, 14 dec. 2006)

          Mii de familii urmează să fie date afară din locuinţe, chiar în prag de Sărbători. Cei care au Puterea se fac a privi chestia asta ca pe o fatalitate, de parc-ar fi înscrisă în Legile Naturii. Dar e o porcărie politică, făcută de mîna omului. Instrumentul cu care mîna omului a pregătit această porcărie se numeşte Stat - adică o gaşcă de politicieni. Ionescu trebuie să iasă cu lucrurile în stradă, pentru ca Popescu să poată vinde casa, pe sute de mii de euro, unuia care o va dichisi niţel şi o va vinde şi mai scump. Dar ce vină are Ionescu, care are o pensie de 3 milioane de lei vechi pe lună? El şi familia lui au primit locuinţa aceea de la un Stat care, bun-rău cum era, dădea un acoperiş oamenilor, nu li-l lua. Toată trăncăneala despre democraţie (= puterea poporului, nu?), despre „creştere economică”-bla-bla , despre Uniunea Europeană, devine un rahat în faţa acestei realităţi sinistre: aruncăm oameni nevinovaţi în stradă. În numele „sacrului” (şi foarte rentabilului) drept la proprietate. Dar care drept e mai important? Dreptul de a avea saci de euro sau dreptul de a avea un acoperiş deasupra capului, cum pînă şi unui cîine îi dai? Să nu-mi spună cineva că statul n-are bani, că ... bip bip bip. Statul n-are bani pentru că e o jigodie de stat, favorizant al grangurilor şi al miliardarilor. S-au făcut averi de sute de milioane de euro, de unde? din străinătate? nu! din bunurile acestei ţări! Ia să le impozităm mai zdravăn, să vedeţi ce de bani ar avea statul. Dar corb la corb să scoată ochii...?

          Promit să mă bucur din toată inima şi să particip cu ţîpurituri, chiote şi ţopăieli la farafastîcurile care vor avea loc după 1 ianuarie, dacă (şi numai dacă) prin intrarea în europeana uniune: 1) va scădea sensibil costul întreţinerii la bloc (cu măcar 30 la sută); 2) se va ieftini la fel curentul electric; 3) se vor ieftini alimentele de bază (pîine, carne, lactate, legume, ulei, fructe); 4) se va ieftini benzina şi transportul în comun; 5) se vor ieftini cărţile; 6) va exista cu adevărat învăţămînt şi la ţară; 7) vei fi tratat în spitale fără să şpăguieşti. Vreau garanţii serioase în acest sens. Altminteri, sincer, nu văz la orizont niciun motiv concret de bucurie pentru mine ca şi pentru trei sferturi din populaţie. Doar răul va merge mai bine.

          Ţara arde şi baba se piaptănă. Mi-e ruşine ce mărunţişuri mă mai frămîntă pe mine. Dar pentru că printre cititorii Curentului sunt, în mod sigur, şi inşi de felul meu, las ochii în jos şi le spun. Se-ntimpla, de-o vreme, ceva foarte neplacut si nociv din punctul de vedere lingvistic in presa romana. Unele ziare publica texte de-ale cititorilor intr-o varianta bizara, aiuristica, intr-o limba, practic, inexistenta, un terci de romana, italiana, esperanto si pasareasca - adică aşa cum am scris eu ultimele două fraze de mai sus. „Moda” asta a venit din prostia utilizatorilor de calculator care încă nu-s în stare, în 2006, să-şi instaleze (în mai puţin de trei minute) programul pentru scrierea corectă a limbii române, cu semnele diacritice specifice. Internetul e plin de această „limbă” peltică şi sîsîită, o adevărată bătaie de joc, o încropeală „românească” în cel mai rău sens al cuvîntului, pe scîrbavnicul principiu de mahala balcanică „las’că merge şi aşa”. La nicio naţie nu vom întîlni atîta desconsiderare a limbii sale: deschideţi saituri franţuzeşti, italieneşti, germane - toate au diacriticele la locul lor. La noi, pînă şi saitul preşedinţiei e redactat în limba oligofrenă. E trist de tot că, din comoditate, şi ziare serioase pe hîrtie (de versiunea pe Internet nu mai spun!) „legitimează”, prin prestigiul lor, această siluire a limbii.

          Se va mira, poate, cititorul acestei rubrici că n-am acordat aproape nicio atenţie porcăielii dintre liberali pe de o parte, sau celei dintre liberali şi democraţi, pe de alta. Nu-i acord mai multă atenţie decît unui banal scandal la un bloc de periferie, pentru că socot că n-are importanţă, nici efect. Mîrîieli insignifiante de oameni submediocri. La vie est ailleurs, vorba lui Kundera. Viaţa e în altă parte. S-au înlocuit nişte miniştri, ei şi? Se va schimba mîine, săptămîna viitoare, luna viitoare, anul viitor ceva în bine pentru zece milioane de oameni? Nici vorbă. Ruptura, prăpastia dintre colcăielile guvernanţilor şi traiul ţării profunde e insurpasabilă.

          Am citit prin ziare o formulă de o rară mojicie: „generaţia expirată”. Lamentabil e că au preluat-o şi oameni care mai ştiu ceva carte. Nu e nimic nou sub soare: la querelle des anciens et des modernes (lupta dintre cei vechi şi cei moderni), grobiană în registru mioritic. Numai că valoarea nu depinde de numărul anilor (l-am parafrazat pe Corneille) şi nu poţi blama contingente întregi. Există bătrîni moderni şi tineri chisaţi - şi viceversa. Există septagenari deştepţi şi teenager-i tîmpiţi - şi viceversa. Nu excluzi oamenii la hurtă, decît dacă judeci ca o brută.

.