VETO
ROMÂNIA GIURGIUVEANĂ
(Curentul, 11 ian. 2007)  

          Daţi-mi voie să mă laud c-am fost un pic de precursor. Mă dusei, cu ceva timp în urmă, cu maşina în Grecia. A trebuit să trec, fatalmente - acesta e cuvîntul - prin (adică pe lîngă) Giurgiu ca s-ajung la vamă.
          Taxă de ecologizare. -Ce-i aia „ecologizare”? -Trebuie să plătiţi taxa. -Dar pentru ce dau banii? -Toată lumea dă. -La ce foloseşte?? - E obligatoriu. -Da’ de ce?? -Consiliul local.
          Taxă de tranzit. -Asta ce mai e? -Tranzitaţi municipiul. -Şi ce dacă? -Trebuie să plătiţi. -Multe municipii am traversat. -La noi se plăteşte. - La Buzău de ce nu se plăteşte? -Treaba lor. Ş.a.m.d.

          Nu l-aş fi adus în aceste coloane pe individul durduliu şi bucălat, cu pufoaică roşie, care se duce cu Băsescu la femei (unde aţi fi vrut să se ducă? la Biblioteca Academiei?) şi răspunde la numele de Iliescu, dacă hrăpăreţia lui n-ar fi perfect simbolică pentru România de azi. Ce făcea omul ăla acolo, pe buzunarul a mii şi mii de fraieri, (printre care mă număr), se numeşte jaf cu voie de la stat. Stătea în pufoaica lui roşie, îşi aranja cîrlionţii şi încasa bani nemunciţi şi contabilizaţi pe daiboji. Pas de află acum cîţi au intrat şi unde s-au dus! Pentru că şi Giurgiu şi Vama arată ca vai de mama lor. Ani la rînd nu s-a întrebat nimeni: ce-ar fi dacă fiecare orăşel şi tîrguleţ ar proceda la fel: barieră, gheretă, chitanţier? La cîtă lume trece spre nord, Vasluiul îşi făcea şi cosmodrom. Bacăul se asfalta cu marmură. Tecuciul avea zgîrie-nori. Pentru vest, nici nu rezistă imaginaţia: Borşul ar fi bătut New-Yorkul, Vărşandul devenea metropolă...
          Tărăşenia de la Giurgiu a revelat cît de nepregătiţi suntem pentru coabitarea europeană. Am ştiut din prima clipă a conflictului din vamă că vom ceda, era cert (scandalul se internaţionalizase; dădeam proaspetei comisare a Bulgariei minge la fileu, ocazia să-şi arate muşchii; era o excepţie unică în Europa). Speram ca Guvernul să găsească prompt, în două-trei ore, prin prefect, o soluţie elegantă, rapidă, o întorsătură din cîteva fraze meşteşugite, că a fost o regretabilă inerţie a situaţiei pre-aderare, o remediem imediat etc. etc. Nici vorbă de aşa ceva. Suceli, bulibăşeli, întortocheli tipic româneşti: suspendăm taxa, ba n-o suspendăm, o zi Tanda, o zi Manda, telefoane, claxoane, nervi, declaraţii contradictorii, televiziuni străine, încăierări. Această cretină încăpăţînare într-o cauză penibilă şi clar pierdută a făcut un deserviciu grav României. Cum vor plăti rotofeiul domn primar Iliescu şi cei ce-l patronează imaginea de ţară scîrţară, hulpavă şi anacronică pe care au propagat-o cu îndîrjirea lor? Vor plăti pe dracu ghem.

          Şi nu e singura jecmăneală. Cetăţeanului i se smulge ultimul leuţ (mai stă şi la cozi infame ca să-l achite!) ca impozit pentru prăpăditul de apartament la bloc, în timp ce datornici cu mii de miliarde sunt, cu escroacă generozitate, scutiţi dintr-un condei. Şi ce face Onor Statul cu banul luat de la mine, de la dumneata? Cumpără Branul. Cu 60 de milioane de euro. Oameni pricepuţi spun că asemenea castele se vînd cu ceva pe la 10 milioane. Dar noi suntem largi la pungă, ia de-aici, nea Habsburge, că e de unde! Nu stă nimeni facă o evaluare reală, să verifice piaţa (cît ar oferi cumpărători adevăraţi, din banii lor). A zis cineva 15? A zis altul 30? Ete, noi dăm 60, suntem culanţi, spitale avem, şcoli avem, ce ne mai trebuie?! Las deoparte suspiciunea despre cum se vor „distribui” de fapt aceşti bani şi trec la alt exemplu.

          Pe prima mea maşină, un Fiat 850, am dat 25.000 de lei în 1976. În 1991 mi-am luat, din Germania, un Fiat 127, cu 600 de mărci. Apoi, anul următor, un Renault 12 break (adică o „Dacie” făcută în Franţa), cu 1100 de mărci. În 1997, am cumpărat, în ţară, un Renault 21-Nevada, cu vreo 3000 de dolari, pe care-l folosesc şi azi. Nu am avut, pînă acum, decît maşini la mîna a doua. Mai sunt milioane de inşi ca mine în România. Vine acum guvernul liberalo-pedist şi nu te mai lasă să cumperi maşini ieftine. Dai 1000 de euro în Occident, dar îţi mai cere încă vreo 5000, absolut degeaba, statul „tău”. Altă măsură de jecmăneală, care nu-i favorizează decît pe cei înstăriţi (şi pe cei care vînd maşini noi, chiar oameni de-ai Guvernului). E ca şi cum am scumpi de cinci ori merele, sub pretextul că „încurajăm” producţia de kiwi.

.