|
|
|
VETO
DESPRE NEDREPTĂȚI, ORORI ȘI
SUSPENDARE
(Curentul, 25
ian. 2007)
|
Ne lăsăm furați de scandalurile curente
de pe micile ecrane și din paginile ziarelor, de tevatura ivită din
chestiuni care n-au, în fond, nici cea mai mică importanță și uităm,
adesea, să privim lucrurile de sus, de unde se vede în ce lume strîmbă
trăim. Am să dau cîteva exemple. Profesorii părăsesc în masă învățămîntul, medici și cadre sanitare medii fug unde văd cu ochii în Europa. Motivul: salarii de batjocură, cîteva milioane de lei vechi. Atît zice statul că poate da. În același timp, însă, tot el, statul (de RAPPS e vorba), dă unei banale firme de avocatură 400 de milioane de lei vechi pentru niște servicii care n-au existat, iar dacă ar fi existat ar fi presupus o implicare de cîteva ore. Avem dreptul să ne întrebăm: cu cît e mai calificată munca acelui avocat de e plătită - de unul și același stat - cu vreo sută de milioane pe oră, în timp ce profesorului sau medicului nu i se dau nici 30.000 pe oră? Un pensionar primește un milion, două, trei pe lună. Pentru mine rămîne un mister sinistru cum se poate trăi cu această sumă. Unor granguri, membri în „consiliile” unor privatizări care NU au avut loc, care NU au reușit, li se oferă mii de euro pe lună. Ba mai vine și prim-ministrul și le plînge de milă, că ei, ca miniștri, au salarii mici și trebuia să li se mai dea ceva, că nu se-ajungeau, le plîngeau copiii pe acasă de foame. Ce țară e asta?! Alt exemplu. Cunosc familii modeste, din București sau din provincie, care au avut cîte-o căsuță și o grădină. Ceaușescu a construit, pe locurile lor, cîte un bloc sau magazin sau școală. A venit „revoluția” și capitalismul. Oamenii cer o compensație pentru ce li s-a luat. (În genere, e vorba de despăgubiri modeste, de 20-30.000 de euro, dar care, pentru ei, ar reprezenta o avere). Bat de ani de zile tribunalele fără să fi văzut un leu. În schimb, pentru a cumpăra Peleșul de la Regele Mihai, cu 30 de milioane de euro, se găsesc bani. Pentru a-i da 60 de milioane de euro (vorba vine, nu ne-am născut chiar alaltăieri) unui Habsburg în schimbul Branului, iar se găsesc bani. Întreb din nou: ce țară e asta, a cui e? Încă un exemplu: oamenii din serviciul sanitar de urgență au ieșit în stradă pentru că nu se mai putea. Merg cu niște salvări ruginite și răscîrpite, cu cîte 3-400.000 la bord, vechi și de 20 de ani. În aceeași țară, în același timp, miniștri se preumblă cu Audi, BMW-uri și alte mărci de multe zeci de mii de euro. De ce pentru acele mașini au fost bani și pentru salvări nu? (După părerea mea - și am spus-o la vremea cuvenită și în Senat, textul a apărut și-ntr-o carte - e o nerușinare ca instituțiile bugetare, începînd cu Președinția, continuînd cu Guvernul și Parlamentul și trecînd prin toate celelalte, mai mult sau mai puțin pompoase, să aibă și să folosească mașini care nu sunt fabricate în România. De unde au Guvernul și Parlamentul bani pentru mașini străine? Și de ce trebuie Guvernul, Parlamentul și toate agențiile și para-agențiile, care trăiesc numai din banii contribuabililor, să îngrașe conturile unor firme de aiurea? Nu e mai normal ca acești bani să meargă în buzunarul inginerului și muncitorului român, și în drumuri, și pensii, și parcări, și dotări în spitale...? Aș vrea să mi se spună, cu lux de amănunte, ce ar păți un ministru dacă ar circula cu un Logan sau cu un Cielo. Chiar mă interesează acut acest lucru, ce ar păți el.) Acum, că mi-am vărsat năduful, îngăduiți-mi să mă refer la două chestiuni fără legătură directă cu cele de mai sus. Ați mai trecut de curînd pe Republicii? Ați văzut clădirea aceea ca niște „balcoane închise”, cu multe etaje, de lîngă Biserica Armenească? (De fapt, ce zic eu „de lîngă”? că e, practic, lipită de biserică, doar o pisică poate trece printre). Opinia mea fermă e că acela care a aprobat o asemenea monstruozitate urbanistică ar trebui întîi pălmuit și apoi băgat la pușcărie. Exista un precedent: cilindrul ăla de sticlă, caraghios și ieftin, de pe Calea Victoriei (o bancă sau așa ceva), aflat chiar în preajma a două dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureștilor: CEC-ul vechi și Poșta Mare. Dar oroarea edilitară de pe Republicii bate orice record de nepotrivire, de absurditate arhitecturală. Și închei cu Băsescu. Circulă scepticismul: că referendumul nu va reuși. Și eu cred că nu va reuși referendumul. Dar, pînă la referendum, Parlamentul trebuie să-și facă treaba și să-i arate cartonașul roșu. O ridicare a permisului de conducere pe 30 de zile i-ar prinde bine și țării și președintelui. Acesta din urmă ar avea răgazul de a mai citi Codul Rutier Fundamental și alte coduri, utile vieții printre oameni.
George PRUTEANU |
.