|
|
|
VETO
ȘI CE DACĂ?
(Curentul,
8 feb. 2007)
|
De fapt, totul a început de la o turnătorie joasă. Băsescu și-a
denunțat camaradul, companionul de drum, partenerul direct, că e
corupt, că face „trafic de influență”. Admitem că în acel bilețel se află o timidă insinuare a unei vagi sugestii de intervenție la Parchet, și nu neapărat în sensul unei protecții. Un om normal, fie și super-moral, ar fi pus mîna pe telefon, l-ar fi sunat pe Tăriceanu și i-ar fi spus: -Căline, ce vrei tu cu biletul ăla? -Ei, nu știu, doar dacă ți se pare că... -Uite cum stă treaba: eu sunt incoruptibil. Nu interveni pentru nimeni și nimic, că nu ține. Și basta, biletul ajungea la coș, aici s-ar fi oprit totul. N-a fost așa. Cartonașul e păstrat. Trec doi ani. Altcineva face „dezvăluirea”. Mai întîi, Băsescu (luat prin surprindere?) nici nu-și amintește exact despre ce e vorba („a fost ceva, da, dar n-am arhiva în cap...”). Apoi, după cinci zile, găsește „corpul delict” și purcede la delațiune: -Ia uitați-vă ce bilet josnic mi-a trimis! E ceva ce nu se face. Știți cum e asta? Un soț de mahala, fiindcă nevasta a venit tîrziu acasă, se face foc, scotocește prin sertare, găsește niște poze cu doamna în pielea goală sau chiar în alte ipostaze și... pac!, a doua zi le dă la gazete, „ca s-o învețe minte”! (Veți spune că aici nu e vorba de soț și soție - și vă voi răspunde că nu e o exagerare, pentru că în România de azi, președinte și prim-ministru trebuie să formeze un cuplu, un tandem, firește, nu în sens sentimental, ci în cel al funcționalității). Ceea ce face ca murdăria să fie și bizară e că această pîră e... gratuită, nu urmărește decît ponegrirea adversarului, fără vreo consecință juridică, instituțională. Deși apreciază fapta lui Tăriceanu ca demnă de oprobriu, Băsescu nu-și pune problema că nu mai poate conlucra cu un asemenea prim-ministru. L-a „dat în gît” doar așa, ca să-i ardă o scatoalcă. Pentru că, altminteri, dacă era ceva serios, nici nu se adresa presei, ci direct Procuraturii și Parlamentului. Ei bine, însuși faptul că trebuie să ne ocupăm de asemenea meschinării sulfuroase îi descalifică pe cei doi protagoniști, cu precădere pe președinte, ca inițiator. Cu totul alta e misia lor, cu totul alta e „fișa postului” fiecăruia. Dacă am avea nivelul de trai al Elveției, am suporta poate mai ușor această tăvăleală prin clisă. Dar la halul în care se află România-de-jos, ceea ce se întîmplă frizează iresponsabilitatea. Îmi vine în minte o altă comparație simplă, dar perfect adecvată. Să zicem că mergem cu un autobus care are doi șoferi, un șofer și un co-pilot. Ceea ce așteptăm de la ei e ca autobusul să vină la timp, să plece lin, fără să cazi pe spate, să frîneze elegant, nu brutal, să oprească în toate stațiile și să zăbovească atît cît e nevoie ș.a.m.d. Puțin ne pasă că șoferii sunt blonzi sau bruneți, catolici sau musulmani. Or, autobusul nostru hîrbuit merge sacadat și hurducat, bezmetic și hucimarginea, pentru că cei doi șoferi se scuipă, își dau palme și pumni în cap, se acuză reciproc de fărădelegi nenumărate, ochiul fiecăruia e mai mult la zonele vulnerabile ale ăluilalt, decît la drum. Iar cînd e vorba să se facă ceva spre a-l aduce la ordine pe scandalagiu, sar intelectualii autobazei și alți analiști de pe punte, că vai, că oh, că aoleu, că Parlamentul e rău, că e din cauza anticomunismului, că e din cauza Securității, că pasagerii-s mafioți, d-aia vor liniște, că fără nea Cipilică să duce dracului giudețul, că el e Emerson Fittipaldi și Nicki Lauda cel Viteaz! Și ce dacă i-a zis franțuzului că „a venit să-și ia tainul” (adică porția de șpagă - de parcă n-ar exista conturi bancare și, la acel nivel, șpaga s-ar da numai în sacoșe de plastic cu bancnote de 10 euro, de și-a umplut omul portbagajul cu atîta bănet)! Și ce dacă le-a dat una peste bot rușilor, că „Marea Neagră e lac rusesc”?! Bine le-a făcut, să-l fi prins pe Putin și să-i lipească și vreo două palme! Și ce dacă le-a zis magistraților cine trebuie să le iasă șef? Păi să-i lase-n beznă?! Să bîjbîie băieții căutînd linia justă? Și ce dacă a uitat de ăia din Irak? Și ce dac-o ține numa-ntr-o harță cu premierul? Și ce dacă ambasadorul din Italia sare din oală și dă, cu tupeu de neam prost, lecții guvernului de la Roma? Și ce dacă n-au pensionarii ce mînca? Și ce dacă în învățămînt e marasm? Și ce dacă în spitale e prăpăd? La Golden Blitz e bine. P.S. Totuși, în privința modificării Legii Referendumului, cred că Ion Cristoiu are dreptate: noile prevederi ar trebui să se aplice de la următorul mandat.
George PRUTEANU |
.