Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
STATUL TERFELIT
(Curentul, 15 feb. 2007)  

          Starea jalnică de brambureală, samavolnicie și ipocrizie politică din România de azi e perfect vizibilă în tărășenia „referendumului” secuiesc sau în discuțiile de după succesul în Senat al moțiunii împotriva ministrului Monica Macovei. Să le luăm pe rînd.
          În zeci de reportaje de televiziune apar imagini din județele Harghita, Covasna și Mureș cu pancarte, banere, afișe, panouri, urne inscripționate, formulare - toate cu cuvîntul REFERENDUM. Nenumărați oficiali locali au folosit acest termen, nu altul, în intervenții tipărite în ziare, radiodifuzate sau televizate. Mai nou, unii dintre ei, mai „șmecheri”, își bat pur și simplu joc de reporterii care-i intervievează (și, prin aceștia, și de noi toți) și nu mai folosesc cuvîntul „referendum”, ci spun că e un „sondaj” sau un „test”. Oare ei cred că au de-a face cu o țară de idioți? Un „sondaj”, un „test” nu se face din poartă-n poartă, din om în om, toți la rînd, ci pe un eșantion reprezentativ. Pentru întreaga națiune română, eșantionul este adesea de o mie și ceva de persoane, considerat suficient de sociologi. Iar în Har-Cov, pentru „sondaj” se bate din ușă-n ușă, luîndu-se votul a zeci de mii de persoane?! Ăsta e „sondaj”? Cum să nu te simți pur și simplu exasperat, revoltat de nevolnicia autorităților locale și centrale, care îngăduie să fim, efectiv, luați „la mișto” în acest fel. Președintele Băsescu însuși joacă o carte echivocă și neserioasă. D-lui spune: Dacă e referendum, e ilegal. Dacă e test, e test...” De parcă ar fi vorba de zăcămintele de uraniu de pe planeta Jupiter sau de culoarea ochilor lui Tutankamon, lucruri îndepărtate și obscure, pe care nu le putem cunoaște nemijlocit, umblăm cu ipoteze și presupuneri. Cînd pe urnele cu care umblă zăpăciții ăia scrie REFERENDUM, cînd de luni de zile se vorbește despre și se și face acel REFERENDUM, de ce mai bagă președintele „dacă”? De ce nu se iau imediat măsurile politice cuvenite - subliniez: politice - de demitere a prefecților sub patronajul cărora se petrece așa ceva? De ce? Pentru că e o complicitate cu această murdară lucrătură. Președintele spune doar de ochii lumii că „e ilegal”. De fapt, nu se întîmplă nimic care să sancționeze încălcarea legii. Curat ilegal, da’ lasă-i în pace, că-s de-ai noștri! Lucrurile se petrec de parcă organizatorii acestei porcării - nederanjați de nimeni - ar fi deja într-un ținut de sine stătător, în care Statul român n-are niciun cuvînt de spus. Dacă mîine lipovenii din Deltă ar iniția un „referendum” prin care să ceară alipirea României la Ucraina, tot așa nu le-ar spune nimeni nici „du-te-mai-încolo”?!

          Senatul votează, cu o zdravănă majoritate, o moțiune care cere demiterea d-nei ministru Monica Macovei. În articolul 152, punctul (2) din Regulamentul Senatului scrie negru pe alb: „Moțiunile adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt OBLIGATORII pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate” (http://www.cdep.ro/pls/legis/ legis_pck.htp_act_text?idt=26144; s.gp). Constituția vorbește în același sens (art. 67: http://www.cdep.ro/ pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3). Ei bine, în țara lui Cremene-Vodă, astea rămîn literă moartă pe hîrtie. Cei vizați le sfidează cu nonșalanță. Doamna ministru declară eroic: Nu demisionez. Dl prim-ministru afirmă că n-o revocă pe d-na ministru, că așteaptă nu-știu-ce. Asemenea atitudini sunt stranii și nocive. De la Montesquieu și Tocqueville încoace, e un lucru elementar: legislativul coordonează executivul, guvernul se subordonează parlamentului. Cînd guvernul nu mai ascultă de parlament, intrăm în anarhie, dictatură, autocrație - numai democrație nu mai e.
          De fapt, sunt convins că acestea sunt numai niște zbateri agonice. „Referendumul” secuiesc va rămîne un morman de hîrtiuțe inutile, pentru că dacă se va trece de la vorbe la fapte, țara ar lua pur și simplu foc. Sper că serviciile de informații știu asta și veghează. D-na ministru Macovei va fi înlocuită, e chestie de zile (scriu în dimineața de 14 febr.). Dar însuși faptul că asemenea îmbățoșări anomice se pot petrece e scandalos și îngrijorător.

          De fapt, voiam să scriu despre cu totul altceva: despre faptul că trei milioane de oameni au pensii sub salariul minim pe economie, două-trei milioane de lei, în timp ce alți bugetari, de la agenții de stat, au lefuri medii (atenție: medii!) de 93 de milioane pe lună (cf. Adevărul, 6 febr. 2007). Dreptatea umblă cu capul spart.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com    

.