|
|
VETO
VOTUL UNINOMINAL NU FACE MIRACOLE
(Curentul,
19 feb. 2007)
|
Ca să-i arate
Parlamentului că el e mai „al dracului”, președintele Băsescu vrea vot
uninominal. Nu voise pînă acum, ba chiar se împotrivise - și d-lui, și
partidul pe care-l păstorește. Acum, însă, are impresia că votul
uninominal e o contralovitură strașnică. Numai că propunerea d-sale este, în mare măsură, ceea ce gazetarii numesc un fonfleu = o fanfaronadă, un fleac umflat artificial. Mai întîi, trebuie spus cititorului că nu există un singur fel de vot uninominal. Există (dacă simplificăm lucrurile) cel puțin patru: 1) votul uninominal „absolut” (în circumscripția respectivă există un singur mandat și candidează oricine dorește; cel care are mai multe voturi cîștigă). 2) Votul uninominal „absolut” cu două tururi (la fel ca la 1, doar că intră în turul doi numai cei care au trecut de un anume prag procentual). 3) Votul uninominal preferențial (votantul nu alege un singur nume, ci trebuie să scrie, pe lista cu candidați, ordinea preferințelor sale; apoi, pe baza unui calcul aritmetic eliminatoriu, cu luarea în considerație a locurilor 2, se stabilește cîștigătorul). 4) Votul uninominal pe liste de partid (partidele propun liste de candidați, ordinea acestora pe listă fiind alfabetică; alegătorul pune ștampila pe numele dorit; cîștigă primii n clasați, în limita numărului de n mandate). Deci, mai înainte de a organiza un referendum, poporul român ar trebui să afle care vot uninominal i se propune. Primele trei variante prezentate sunt profund nepotrivite în țara noastră pentru alegeri parlamentare. Defectul lor principal este acela că, mergînd pe sistemul „numai primul clasat intră”, un enorm cuantum de voturi este pierdut. Dacă primul clasat a obținut 15% din voturi, 85% din populația acelei circumscripții a votat degeaba, nu va avea niciun reprezentant în legislativ. Această modalitate e valabilă pentru alegeri la primării sau, dacă e vorba de parlament, numai în țările cu doar două partide. Defectul secundar, dar nu mai puțin important, e că îngăduie ieșirea în față a tot felul de vedete dubioase, oameni cu parale care-și pot permite campanii electorale scumpe. În fine, al treilea defect evident e că se obține un parlament foarte eterogen, foarte „pestriț”, o adunătură și mai favorabilă decît acum combinațiilor, șmecheriilor, votului pe bază de interese personale, adunătură despre care nu poți ști ce linie politică va urma. Soluția rezonabilă este varianta a patra, votul uninominal pe liste de partid. Deși sunt la fel de nemulțumit ca oricine de comportamentul tuturor formațiunilor politice românești pînă acum, e inadmisibil să nu lăsăm partidelor rolul fundamental în democrație, acela de a grupa milioane de oameni în funcție de esențialul vederilor lor privind drumul țării: social-democrație, naționalism, liberalism, creștin-democrație etc. Marele avantaj al acestei variante e că răpește partidelor capacitatea de a „numi” oameni în parlament, lăsînd cetățeanului puterea de a hotărî cine intră și cine nu. Cu toate aceste considerații, mai trebuie să spun un lucru, cu riscul de a fi dezagreabil unora. S-a „mitizat” mult, s-a „fetișizat” aproape, de ani de zile, votul uninominal, printr-o propagandă pasională, lăsîndu-se să se vadă în el o soluție miraculoasă de spălare și primenire a clasei politice și de atașare a ei de sufletul alegătorului. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Fiind, desigur, mai bun (mă refer la varianta 4) decît formula actuală, votul uninominal are limitele lui și nu poate face minuni. El induce partidelor, mai acut decît pînă acum, tendința de a racola „vedete”, în detrimentul oamenilor foarte serioși și destoinici, dar mai puțin cunoscuți. În al doilea rînd, legătura dintre ales și alegător nu capătă, după vot, mai multă trăinicie decît pînă acum. Dacă cel intrat în parlament e hahaleră, chiar uninominal ales fiind, tot nu poate fi scos de acolo. Multitudinea de individualități neînregimentate politic generează o veșnică incertitudine privind direcția pe care merge legislativul. Venalitatea și căpătuiala, indiferența și absenteismul, incompetența și ineficacitatea nu sunt stîrpite. (În această linie, mai utilă ar fi reducerea, pentru 10-20 de ani, a parlamentului la o singură cameră, cu 50-100 de persoane). În ceea ce mă privește, susțin introducerea votului uninominal pe liste de partid. Dar nu-mi fac iluzia că vreun sistem poate înlocui sau genera oameni cinstiți și devotați interesului public.
George PRUTEANU |
.![]()