|
|
|
VETO
FABULAIUREALA
(Curentul,
2 mar. 2007)
|
Fîlfîie de ceva vreme prin spațiul
mediatic un fel de cuvînt compus care seamănă cu o pereche de
gărgărițe în rut. Cuvîntul cu pricina este fabulospirit,
dar el apare și în variantele fabulouspirit, fabulosspirit.
Năzdrăvănia (ne-zdravăn) a fost produsă
în laboratoarele de comunicare ale MAE, în scopul înalt, nobil și
măreț de a „contura imaginea României”, de a
„poziționa România ca pe o țară cu
oameni spirituali”. Nu a fost ușor. S-a încercat întîi cu sarmale
și cu mămăligă. Eșec. „Nu a mers
nici cu sarmalele, nici cu mămăliga”,
după cum se arată într-un comunicat de presă semnat de purtătoarea de
cuvînt a MAE, d-na Corina Vințan. Dar departamentul de comunicare nu a
disperat. A stins aragazul și a aprins cuptorul cu microbazaconii.
De fapt, un cuptorotelefon, cu care s-a sunat la firma „GAV Scholtz &
Friends”. Helpajutor! a scîncit MAE, ne trebuie un sloganoconcept! No
problem, a replicat GAV, și cît ai zice
broascopește, a și zămislit unul de să stea motanopisica în mustăți.
Ba chiar cel mai aldracoșmeker
dintre friends, probabil șeful,
a și apărut la televizor, volubil,
sfîrîitor, titirez, și perora:
vedeți, eu povestesc, fabulez, sunt român, deci fabulospirit, aia e! Vă invit să ne așezăm strîmbodrept și să judecăm. Româna creează foarte ușor concepte concubinate. De la struțocămila lui Cantemir, drumul e deschis și larg, e de ajuns un „-o” la finele primului cuvînt și poți să-i unești pînă și pe Tări cu Băse. Anarho-sindicalism, științifico-fantastic, vaso-dilatare, spațio-temporal etc. Numai că trebuie să știi românește ca să faci miciurinisme d-astea. Zmeurostejarul merge pe hîrtie, da-n pămînt nu crește. Cam așa e și cu siamezii Scholtz-Vințani. Cuvîntul născocit de MAE & Friends ca să reprezinte România e, după opinia mea, o aiureală puștească. Mai întîi, că nu spune nimic specific despre feldeința (cuvîntul e tot al lui Dimitrie Cantemir = firea, felul de a fi) românească. În al doilea rînd, că lingvistic e comic și - mai grav - triplu echivoc. Primul gînd (cel normal) pe care-l ai cînd îl citești e că se referă la fabulă. „Spirit de fabulă” - e singura descifrare corectă a acestei combinații. Fabula, știm bine, e o poezie în care trăsături sau metehne umane sunt personificate de animale. Ar reieși, deci, că noi, românii, ori suntem mari fabuliști (nu suntem!, tot La Fontaine rămîne ăl mai mare fabulotitan), ori gîndim animalier: unde pune Hegel Idee, noi punem Mîță... A doua posibilitate - dar mult mai restrînsă, forțată - de lectură ar fi fabulos spirit. Cuvîntul „fabulos” e destul de flu: el înseamnă „foarte mare, teribil, extraordinar, nemaipomenit, fantastic, minunat; inventat, plăsmuit, ireal”. Adică noi, românașii, spunem despre noi înșine străinilor că suntem foarte mintoși, avem un spirit ceva de speriat, nemaivăzut și ireal. Francezii, nemții, evreii, italienii, grecii ș.a. nu au spirit din ăsta ca noi, praf i-am făcut, o să slăbească de invidie. În fine, a treia posibilitate de lectură - la fel de zănatecă - ar fi fabul(ație) spirit, adică „spirit de fabulație” (pe asta și pedala unul din mămicotăticii vocabulei). Adicătelea, noi românii le cam inventăm. Născocim vrute și nevrute, capitala noastră „de suflet” rămîne Scornicești. Scornicim planetaro-cosmic. Münchhausen și Pinocchio sunt niște aschimodii lîngă noi, la fabulat fabulos batem tot. Cam asta se înțelege, stimabile cititoroprieten, din trăsnitoaltoiul lui MAE și-al prietenilor săi bine plătiți. „Că în fieșce țară / Cele mai multe rele nu vin de pe afară; / Nu le aduc streinii: ci ni le face toate / Un pămîntean d-ai noștri, o rudă sau un frate” - scria, la 1842, un fabulofabulist român, Grigore Alexandrescu.
George PRUTEANU |
.