Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
LEGALIZAREA PROSTITUȚIEI = STATUL-CODOȘ (I, II)
(v. și România - o casă de toleranță)
(Curentul, 8 mar. 2007; Curentul, 9 mar. 2007)

          Ministrul Blaga vrea legalizarea prostituției (presa de joi, 1 martie). În ultimii ani, am reflectat deseori la acest subiect. Încredințez cititorului o parte din acele gînduri (unele, fragmente din dialoguri polemice).

          ...
E foarte urît ce e, în această privință, în Olanda. E unul din punctele de jos a ceea ce s-a numit (Spengler) Untergang des Abendlandes = „Amurgul/Declinul Occidentului”. Am văzut. Știu. Mă cutremur - nu exagerez - că aș putea trăi clipa cînd vor fi și în București - ca acolo - femei de vînzare cu ora, aflate în vitrine, ca niște obiecte nenorocite, cum am văzut și în Bruxelles, pe o stradă lungă de lîngă o gară. Mai rău decît cîinii: un cîine îl cumperi de tot, nu poți să-l închiriezi. Sub acest aspect, Olanda e un anti-model. (6.09.04)

          Numai bărbații bicisnici plătesc pentru sex.
         
Statul care legiferează prostituția înseamnă că o și legitimează (căci nu poate admite o activitate ilegală), devenind astfel supremul codoș (el, Statul, supervizează închirierea de femei) - ceea ce e o porcărie. (27.12.04)

          Chestia cu "cea mai veche meserie
" e un clișeu ieftin. La fel de bine și de verificabil se poate spune că furtul e "cea mai veche" etc., sau agricultura, dacă admitem că, înainte de a se acupla, oamenii trebuiau să mănînce.
          Legalizînd prostituția, pe de o parte, statul devine întîiul codoș, iar pe de alta, el admite implicit că femeia e un obiect care poate fi închiriat cu ora.
          Pentru dezvoltarea unei vieți sexuale bune, prostituția nu este necesară, dovadă - anii de comunism, în care nu exista, și nimeni n-a pățit nimic.
         
Se găseau, cu chiu cu vai și cu mari precauții, oarece femei stricate (1/1000 față de azi), foarte clandestin și dosit. Prostituția ca industrie și ocupație la vedere lipsea cu desăvîrșire și era foarte bine. (15.02.05)

         
Comparînd „prostituția” dinainte de 1989 cu cea de azi e ca și cum s-ar compara o petardă cu o bombă atomică, spunînd că, în fond, amîndouă fac "poc!" Eu nu afirm că înainte de 1989 toate femeile erau cinstite și virtuoase. Omul nu se schimbă nici în 1000 de ani, darmite în 15. Femei "stricate" au existat dintotdeauna, inclusiv în socialism. Dar prostituția, ca instituție, ca mod-de-existență - nu. Nu existau bordeluri, nici clandestine, nici neclandestine (și asta era bine pentru dezvoltarea sexuală). Nu existau, nici pe centură, nici pe străzi lăturalnice sau centrale, "fete" care să te privească lung și clar, dînd din șolduri (azi, cele de pe centură nu dau din șolduri, ci îți arată direct fundul sau țîțele) - și era bine că nu existau, și pentru aspectul moral al lumii și pentru o sexualitate bună, împlinită. Nu existau mii, zeci de mii de anunțuri de tîrfe în ziare, ca acum - și era bine că nu existau. Nu exista puzderia de "agenții matrimoniale" (chipurile) sau de "fete de acompaniament", furnizoare de prostituate - și era, de asemenea, bine că așa ceva nu prolifera. Nimic din cloaca sexuală care e România de azi nu exista atunci. Concubinaj, da; amante, da; femei discret întreținute, da (foarte puține și cu mare fereală, că partidul era al dracului pe chestia asta); femei mai mult sau mai puțin ușuratice, da, cîte pofteai, ca-ntotdeauna ș.a.m.d. Dar atît.
          Argumentele
în favoarea prostituției se încadrează în viziunea cinică a nepăsării față de o valoare supremă care e demnitatea umană. Se acceptă cu nonșalanță statul-porc, statul-codoș-suprem, care admite închirierea trupului uman ca pe o bicicletă, cu ora, cui pune banul jos. Statul care batjocorește o componentă mirabilă a vieții: sexualitatea, transformînd-o în gimnastică tarifată. Repet: prin legalizare, statul ar da girul său acestei degradări, ba ar mai scoate și, ptiu!, un ce-profit. Ar fi complicele "peștilor", el ar fi "peștele" cel mare. În loc să-și facă datoria de a descuraja (de vreme ce eradicată nu poate fi) prostituția, statul-codoș ar încuraja-o, creîndu-i "condiții" (o încurajează, escamotat, și acum, începînd din școală: profuziunea de concursuri de miss ce e altceva decît un îndemn de a-ți valorifica lucrativ corpul și sex-appeal-ul?) (25.07.05)
         
(Urmare în numărul de mîine)

             (Urmare din numărul de ieri)
         
Modelul care se propagă în masă acum (și devine idealul pentru chiar puștoaice de gimnaziu) este individa cu forme și tupeu care se face cunoscută ca să găsească un tip cu bani care s-o-ntrețină, să-i ia mașină scumpă și haine scumpe, voiajuri etc. Le vedem zilnic la tv și în ziare. Asta se cheamă "succes"; ele au "reușit". (15.02.05)

         
Și furtul există, orice ai face. Și crima există, de mii de ani, orice ai face. Vă consolați? Le legalizați? Nu, ci căutați să le țineți cît mai underground și într-o proporție cît mai mică posibil.
          „În comunism nu exista educație sexuală”... Afirmație de victimă a clișeelor propagandei maniheiste! Am cel puțin vreo cinci cărți de educație sexuală și probleme ale sexului, apărute în România înainte de 1989, de la nivelul elementar al sfaturilor pentru adolescenți pînă la tratatul de sexologie.
          Nu-s utopic, nu-i vorba de stopat total, ci de redus fenomenul la 5% din cît e acum. Și ar fi curățenie. (15.02.05)

          Legalizarea prostituției nu rezolvă nicio problemă, creează o prostituție în plus și probleme în plus, fără să elimine niciuna din cele existente. Plus că, în acest fel, statul își pierde coloana vertebrală a demnității, devenind un porc, un complice pe față al comerțului cu carne vie, un "acționar" în bănoasa afacere a batjocoririi femeii, a omului în genere. (26.07.05)

          În fond, putem pune și altfel problema: Femeile alea nu știu să facă și altceva? Să-și cîștige existența nu ca niște tîrîturi, ci ca niște femei normale. În loc să le ajute să ajungă niște scursuri, statul ar trebui să le sprijine să-și recapete omenia. Unde se poate. Șomajul e o plagă sinistră a României de azi, dar cele mai multe n-o fac din disperare, din lipsa oricărei alternative, ci din lene, pentru că au prins gustul banului ușor cîștigat. Un pisc al aberației e pretenția ca statul să le mai și faciliteze mersul pe acest drum grețos, în loc să folosească cele mai drastice soluții spre a le împiedica. (27.07.05)

          Eu consider, din toată ființa mea, că un bărbat normal și bine împlinit NU POATE avea un contact sexual CONTRA COST. Acela nu e act sexual, e masturbare în carne vie. Și ăla nu e un bărbat, e o căzătură. Un bărbat ca lumea caută o femeie adevărată, nu un "tonomat" de vărsat spermă. Există încă mulți inși, inclusiv politicieni, de o neseriozitate inadmisibilă, care nu reușesc deloc să fie open mind, să depășească viziunea îngustă a golănașilor (complexați) de cartier, bucuroși c-o să aibă curve... Toată înțelepciunea lumii (care privește mustrător prostituția), toată bolta înstelată și legea morală ale lui Kant, toată ordinea firească a bunei cuviințe - sunt vax în fața nevoii irepresibile a unora de a slobozi cît mai multă porceală pe Pămînt. (27.07.05)

          Nu vorbim în aceste coloane despre introducerea (orwelliană!) a virtuții obligatorii, ci despre prostituție, ca "instituție", ca ocupație continuă și afișată explicit. Nu femeile ușuratice (demi-mondenele, cocotele, întreținutele, flușturaticele ș.a.m.d.) vreau eu să fie desființate prin lege(!), ci prostituatele străzii și ale bordelurilor, în primă instanță. Staaaaau unii bornați într-un catehism, "nefrecventabil", de protejare fanatică a curvăsăriei explicite, fără să realizeze că propun o lume de viermuială, desfrîu, cinism grotesc. Ce univers e acela în care degradarea cea mai de jos a ființei femeiești e acceptată ca legitimă și legală?! Un univers dement, infect. În România de azi, legea e un rahat. Dar într-un stat mai puțin căcănar - cu politicieni mai puțin bicisnici - decît cel și cei de care avem noi parte azi, forța ordonatoare a Legii s-ar simți. (28.07.05)

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com    

.