|
|
|
VETO
FĂȚĂRNICIA "DEPOLITIZĂRII"
(Curentul, 29 mar. 2007)
|
Aud pe mulți vorbind despre
„depolitizarea TVR”. Cad pe gînduri. Ideea are o latură rezonabilă și
una nesăbuită. Să ne deslușim: Am spus de nenumărate ori că, în viziunea mea, astăzi, principalul factor formator de oameni este televiziunea (= sunt televiziunile). La mare distanță față de efectul celoralți factori care mai contează : familie, școală, biserică, anturaj, ziare, Internet, cărți - televizorul e cel care modelează opinii, concepții, comportamente, ținută, stil de viață. Recunoști „marca” micului ecran atît în cutare colț de cartier, cît și în România în ansamblu. Așa stînd lucrurile, e evident că tubul catodic e manipulatorul politic nr. 1. În acest sens, firește că e de dorit ca televiziunea publică a României, TVR (adică televiziunea care are, prin definiție, ca public-țintă, întreaga națiune, indiferent de vîrstă, sex, orientare politică etc.), să fie idealmente neutră, imparțială. N-a fost, de-a binelea, integral, niciodată după 1989. Au fost momente cînd partizanatul TVR era grotesc, să ne amintim episoade ca Piața Universității (demonizată din unghi strict fesenist), năvălirile lui Victor Ciorbea în direct (la ceea ce putea fi numit TVR-CD), interviul Alinei Mungiu cu Ion Iliescu (asemănător, pe alocuri, cu scenele finale din „Trădați în dragoste”), răfuiala pe ecran de acum trei ani cu Comisia de Cultură condusă de Adrian Păunescu ș.a. Sub actuala conducere a departamentului de știri, asemenea „gîlme” au fost eliminate și echilibrul a sporit simțitor (chiar dacă nu ireproșabil: interviul luat de șefa departamentului, d-na Culcer, președintelui Băsescu a fost mult prea „pașnic” și consensual; la Jurnal, comentatorii sunt mereu aceiași, dintr-o singură parte a spectrului politic; unele știri nu vin la timp - cum a fost cazul mișcării pensionarilor de la Galați). Se mai obiectează că la alții știrile sunt mai scurte și mai „ritmate” - dar aici trebuie spus că o televiziune publică face bine că nu caută, la știri, rating-ul, ci substanțialitatea, seriozitatea. Mai multă atenție acordată problemelor imediate ale omului de rînd ar face Jurnalul și mai bun. În orice caz, aici, percepția de „purtător de cuvînt”, „gazetă de perete” a(l) Puterii a dispărut. Ea se mai regăsește în selecția unor realizatori de emisiuni, care provin, ca un făcut, din zona „băieților buni” sau a „fetelor bune” (pentru palatele Cotroceni sau Victoria). N-ar strica, pe această linie, să fie scris, pe frontispiciul TVR, acel gînd deja clasic, că democrație înseamnă să te bați ca adversarul să poată vorbi liber... Unii vorbesc de „depolitizare” și în privința Consiliului de Administrație. Adică membrii acestuia să nu mai fie desemnați de partide (plus Guvern, Președinție, sindicat, reprezentant al salariaților), ci de...? De cine? Să ne deslușim din nou. Pînă la noi ordine, așezare mai bună pentru democrație decît parlamentul nu s-a inventat. Oamenii unei țări au vederi diferite și acestea se „materializează” prin partidele din legislativ. TVR fiind o televiziune publică, trebuie vegheat ca în Consiliul ei de Administrație să se găsească reprezentanți ai tuturor acestor mari puncte de vedere asupra realității sociale, politice, economice, culturale. Fiind propuși de partide, membrii CA se echilibrează reciproc. (La limită, s-ar putea prevedea și existența unui reprezentant al unei Ligi a Apoliticilor, a Indiferenților). Dar care ar fi alternativa? Se vîntură ideea de a fi numiți de „societatea civilă”. Prima întrebare: care societate civilă? De stînga sau de dreapta? A doua întrebare: este societatea civilă o instituție bine delimitată, cu adresă și număr de telefon? A treia întrebare: ce minune va face societatea civilă pentru a găsi inși eminamente străini de furtunile politice și absolut imuni la acestea? A patra întrebare, care e de fapt cea dintîi, pentru că e de principiu: de ce ar fi nevoie de această „depolitizare” a CA? TVR se adresează numai persoanelor nepăsătoare la politică? Publicul ei e de pe Marte, nu are nimic de-a face cu social-democrația, liberalismul, naționalismul, creștin-democrația etc., nu simpatizează cu niciuna din aceste direcții? E compus din eremiți ai peșterilor din vîrf de munte? Nu cumva această variantă e o formulă de dominare mai discretă și monocoloră a CA? Un fel mai elegant de a ascunde gîndul „să-i scoatem pe oamenii altora, să fie numai oamenii noștri”?
George PRUTEANU |
.