Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
CE VOR HOMOSEXUALII? PRO ȘI CONTRA
(Curentul, 14 iunie 2007)

          A fost zilele trecute acel marș al jandarmilor, însoțiți, ca să nu se plictisească singuri, și de oarece homosexuali, niscaiva lesbiene, niște transsexuali și travestiți, plus fani de-ai tuturor acestora, popor, tîrgoveți, lume. Ei au demonstrat multicolor, s-au pupăcit ca să-și arate diversitatea, au dat policrom din fundulețe. Mulți heterosexuali și alte persoane netranssexuale și netravestite de pe margini sau balcoane și-au arătat indignarea, unii zavragii au întrecut măsura, aruncînd cu roșii, cu ouă, ba chiar și cu pietre, ceea ce mi se pare barbar.
          Luni am participat la TVR la o emisiune pe această temă, după care am stat nițeluș de vorbă cu cîțiva, cum să zic?, reprezentanți ai „comunității” homosexuale. Oameni rezonabili, civilizați. În esență, le-am spus următoarele:
          1. Că ei fac rău că se amestecă, în aceste acțiuni spectacular-revendicative, cu transbuzucii ăilalți, pentru că acest lucru îi trage spre derizoriu, circ, panaramă. Problema homosexualității este una serioasă și care merită tratată pe un ton de gravitate, nu de bîlci. Băieții ăia cu pene și ciorapi ajurați nu vor, de fapt, nimic, decît să se dea în stambă și să-și încropească o ieftină notorietate.
          2. Că ei fac rău punînd laolaltă o revendicare de bun-simț (aceea de a nu fi discriminați, șicanați, pe motiv sexual, în viața de toate zilele) cu revendicări exorbitante pentru actuala mentalitate românească dominantă (aceea de a se legaliza căsătoriile homosexuale și de a se permite adopția de copii de către asemenea cupluri).
          Detaliez puțin. Am citit și am reflectat mult în legătură cu homosexualitatea. Cu bună vreme în urmă, eram încă în comunism, am fost vreo trei ani prieten (doar atît - prieten! dar nici mai puțin!) cu un mare actor român (de talia, aș spune, a lui Peter O’Toole), pînă ce el a „fugit” în Anglia. Era un homosexual „notoriu”, mi-a făcut curte în prima săptămînă a cunoștinței noastre, am pus lucrurile la punct, s-a conformat, n-a mai fost nicio problemă de acest gen și am putut beneficia de amiciția plină de miez a unui om excepțional, de la care am avut de învățat despre viață, despre artă, dar și despre homosexualitate.
          Caragialian, aș putea spune: îl admir pe homosexualul de valoare, dar resping homosexualitatea. Mai exact și deplin serios vorbind, combat instituționalizarea homosexualității, translarea ei frauduloasă pe un plan de egalitate cu heterosexualitatea. Argumentele mele (reci, calme, raționale) sunt, în ordine, din trei paliere: 1. filosofic; 2. civilizațional; 3. social-politic. La acestea, s-ar putea adăuga argumentul 4. religios, foarte puternic și el, dar nu-l instrumentez pentru că a) nu intră în sfera mea de competență; b) nu e universal, nu se poate aplica și necredincioșilor. Foarte pe scurt, argumentul filosofic e că întreaga funcționare, de miliarde de ani, a Cosmosului e bazată pe heterosexualitate (Amor, che move’l sole e le altre stelle = Iubirea, care mișcă sori și stele - Dante), pe hegeliana dialectică a nuntirii contrariilor întru nou (teză-antiteză-sinteză). În această structură Universală, homosexualitatea e o „ruptură”, un „accident”, o „abnormitate”. Argumentul civilizațional se întemeiază pe constatarea declinului moral (și istoria și prezentul ni-l arată) pe care-l aduce amestecul promiscuu de firesc și nefiresc, de natural și grotesc (am rămas marcat de imaginea oribilă a unei lungi străzi din capitala unei țări occidentale, unde se aflau în vitrine, ca niște obiecte oarecare, bărbați și femei între, probabil, 18 și 65?-70? de ani, de închiriat pentru scopuri sexuale, homo sau hetero). Argumentul politic (polis = cetate = societate) e că nu poți contrazice brutal datini, cutume, practici milenare, legiferînd ceva ce vine categoric împotriva feldeinței românești de pînă acum. După estimările mele, peste 85% din populația României ar fi împotriva unei asemenea legiferări; a o face ar fi un gest flagrant nedemocratic.
          De aceea, mult mai eficace ar fi pentru „comunitatea” homosexuală dacă și-ar axa solicitările pe combaterea discriminării concrete, cotidiene (șicane la serviciu sau în alte părți, insulte, refuzuri), cu menționarea unor cazuri reale și cu urmărirea sancționării celor vinovați. Le-aș da deplină dreptate (și milioane de români ar gîndi la fel), pentru că este o porcărie să defavorizezi un om pentru rațiuni care nu țin de valoarea lui umană esențială: inteligența sa, energia sa, cumsecădenia sa.
          În mod egal, aș respinge și tabuizarea homosexualității. Nu accept intimidarea (buttiglionarea!) celor care o combat cu amenitate, de parcă ar fi în culpă, cum nu accept a-i considera „înapoiați”, „retrograzi”, ca și cum, vezi d-ta, homosexualitatea ar reprezenta progresul. Dreptul de a demonstra nonviolent împotriva legiferărilor homosexuale trebuie să rămînă neatins.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com    

.