Am impresia că din cauza căldurii, toate lucrurile se împîclesc şi se încleiază. Totul devine flasc şi bleg, ca acele ceasuri moi ale lui Dali care, aşezate pe spinări de cai, se lăţesc şi se scurg în jos ca un caşcaval topit.

          Mă tot uit la tărăşenia Parcului Bordei. Emisiuni, articole, pancarte, documente, proteste, politicieni, măgăreli, banere, lanţuri umane, avocaţi, strigăte. Mă uit şi mă crucesc. Eterul mediatic vibrează, duduie, zbîrnîie suprasaturat cu întrebarea patetic-disperată: Chiar nu se mai poate face nimic? Ai zice că parcul a fost îngropat sub miliardele de tone ale unui blestemat de meteorit şi se dau specialiştii de ceasul morţii de unde naiba să ia o macara aşa de mare ca să-l dezgroape de acolo. Dar, dacă te uiţi bine, nu e niciun meteorit. E Băsescu. Băsescu e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mîine vor rîde la soare. Eternul şi fascinantul Băsescu i-a dat lui Costică un parc, aşa cum un tătic îi dă lui Ionică o acadea. Băsescu se vrea tăticul parcurilor. Dar tăticul e întotdeauna incert, spune un dicton: pater semper incertus est. Plouă cu hîrtii în care scrie că Băsescu nu era tăticul acelui loc cu copaci mulţi şi că, deci, nu i-l putea da (desigur, numai pe ochi frumoşi) lui Costică. Dar i l-a dat. Azi Costică face gălăgie că din cauza copacilor el nu poate planta acolo o pădure de blocuri scumpe. Pierde omul sute de milioane de euro. E foarte neplăcut să pierzi sute de milioane de euro (nu ştiu cum e asta, dar îmi închipui). El plînge. Unui tribunal i se face milă şi-i spune: Lasă, Costică, nu mai plînge, na parcul şi joacă-te tu cu el cum vrei. Un tribunal aruncă parcul şi zece înţelepţi nu pot să-l scoată. Dac-ar veni Candide al lui Voltaire şi ar vedea toată îmbîrligătura asta cu miros de parale multe, desigur s-ar întreba, cu naivitatea lui primordială: Pardon că je vous deranjez, dar dv. STAT nu aveţi? Stat care, pardon, să aibă grijă de cetăţeni, că altfel vin băseşti, costici şi alte asemenea creaturi hulpave şi rad tot.
          Eu îi iau vorba din gură lui Candide şi zic: pînă cînd alt tribunal va lămuri dacă tăticul Băsescu putea să-i dea drăgălaşului Costică acadeaua numită Bordei, dacă nu cumva acolo e o şmecherie urîtă, dacă nu cumva şi Bordei e un fel de Mihăileanu, pînă atunci, zic, statul e musai să iasă un pic din moţăială, să caşte ochii şi să le strige scurt: Ei, voi ăia de acolo! La loc comanda. Parcul Bordei e al bucureştenilor. E o utilitate publică. Dacă pe acolo ar fi urmat să treacă o autostradă, ar mai fi fost atîta trăncăneală? E simplu: îi pasă statului de cetăţenii săi sau nu-i pasă. Soluţionarea scandalului Bordei va arăta acest lucru.

          Şi nu e numai Bordei. E şi Parcul Retezat, unde tăticul Băsescu vrea să dea altă acadea unor băieţi drăguţi care fac drumuri şi cîştigă bănuţi. Nu contează că a durat milioane de ani pînă să se înfiripe sub soare un teritoriu binecuvîntat ca acela. Contează milioanele de euro care pot ieşi de acolo, răspîndindu-se care pe unde se cuvine. Băgăm voios buldozerele şi ne facem şi damblaua şi plinul.

          Şi fiindcă drege ce drege tăticul şi ne ocupă agenda, să mai zicem una. Strig de ani de zile, inclusiv în aceste coloane, că se petrece un „genocid” al pensionarilor, faţă de care ceauşismul era pension şoazi-mangîru. Se mişcă, în fine, ceva. La presiunea vîrstnicilor necăjiţi, la presiunea unui partid care descoperă din cînd în cînd că ar trebui să fie de stînga, la presiunea aripilor mai lucide din partidul de guvernămînt, se dă o lege de ameliorare cît de cît a situaţiei. Dar vine tăticul Băsescu, se uită cîş rău de tot şi dă un scrîşnet: Cum adică? Să nu fiu eu tăticul? Nu se există. Şi, numai de dragul de a face valuri şi zîzanie, specialitatea sa maximă, zice că el vrea aritmetică, să vadă el tabelul cu sursele, da-da, tabelul să-l vadă mai întîi. Ştim foarte bine că super-contabilii guvernului pot produce instantaneu cinci sute de super-tabele cu sursele, nu asta e problema, ştim bine că, „animal politic” cu fler, e exclus ca tăticul Băsescu să-şi scoale în cap milioane de votanţi şi că oricum legea va ieşi. El vrea doar să „facă şou”, să „iasă în faţă”, să-şi consume veninul şi să-i arate lui Tăriceanu că nu-l slăbeşte din şicanări. Visul său de tătic e să-l lege cu lanţul de piciorul patului.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com