Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
O POLEMICĂ PE TEMA COMUNISM/CAPITALISM
(Curentul, 26 iulie 2007)

          Un scriitor încă tînăr și publicist interesant, Tudor Călin Zarojanu, are în Dilema veche, nr.180 din 23 iulie, un articol intitulat Comunismul, mon amour. Autorul vrea să combată cîteva „celebre replici” care găsesc niște calități perioadei comuniste și să ne convingă că nu e adevărat, că în comunism era răul și acum e binele.

         Unele din aserțiunile gazetarului sunt într-o asemenea contradicție cu adevărul, că te crucești pînă unde pot duce tendențiozitatea și maniheismul. Voi lua cîteva pe rînd, fără alte preparative. Ca să înlăture afirmația „Ceaușescu a făcut metroul”, T.C. Zarojanu (voi folosi sigla TCZ) scrie: „Ceaușescu n-a construit nimic”. Niciun șef de stat n-a construit, el, nimic. Dar unii șefi de state au dispus construirea unor lucruri în favoarea mulțimilor, alții au dispus mai puțin sau deloc.

          „Cuștile de beton în care ne-a vîrît comunismul”, adică blocurile,  „sunt făcute prost”. Și eu stau într-o astfel de „cușcă de beton”. Atît putea țara, nu plecau banii în conturi străine. Aceste „cuști de beton” se dădeau de pomană și au ridicat mult standardul de viață a sute de mii de familii. Azi se vînd cu multe zeci de mii de euro, deci au valoare. Ceaușescu le-a făcut „ca să-i adune pe supuși în dormitoare comune”. Oare Băsescu urmărește același lucru? Și acum se construiesc blocuri, mai mari decît cele din vremea Împușcatului, numai că apartamentele de acolo nu se vor mai repartiza gratuit, ci se vor vinde, cui are bani, pe sute de mii de euro. Oare tot pentru „supraveghere și control”?

          „Locul de muncă era asigurat”. „Nu e adevărat, scrie TCZ. Se asigura un loc de luat salariul”. Asta e joacă de vorbe. Cum „nu e adevărat”? Orice absolvent de facultate primea o repartiție, mai bună sau mai rea, după notă. Iar salariul nu se lua degeaba, medicul opera, zidarul zidea, profesorul preda, scriitorul publica ș.a.m.d. Șomajul (am trecut și eu prin el, fiindcă eram „nealiniat”) nu era nici 0,1%. Iar salariile veneau întotdeauna la timp, naiba știe cum, dar veneau. Cînd, o dată, n-au venit, în Valea Jiului (azi, Jalea Viului), a ieșit bucluc mare.

          „Tata mi-a spus cu seninătate că doar din cînd în cînd se întrerupea curentul electric”. Adică n-ar fi așa, insinuează TCZ. Eu spun, sub cuvînt de onoare că, în toată viața mea de pînă-n 1989, dacă am trăit 4-5 întreruperi de curent care să dureze mai mult de cîteva ore, foarte probabil din motive pur tehnice, nu politice. Am avut parte de mult mai multe din 1989 încoace, din aceleași motive tehnice.
          „Sistemul comunist (...) a trăit rușinea de a fi singura formă social-economic-politică din istorie de la care un șir de popoare au decis să se întoarcă la forma anterioară!” Nu e chiar așa simplu. Mișcările de stradă din 1989 au antrenat cîteva sute de mii de oameni, nu „poporul”. Ideea anticomunistă a fost adăugată ulterior. Oamenii erau exasperați de necazurile ultimilor 10 ani (mărunte față de cele de azi) și voiau să-l dea jos pe Ceaușescu, sperînd că va veni mai-binele. Erau în necunoștință de cauză.

          „...Degeaba ne mirăm cum de unii nu înțeleg ce-i cu toată condamnarea asta!” (E vorba, desigur, de „condamnarea” oficială, de la Cotroceni). Pe drept cuvînt nu înțeleg unii (mulți), pentru că nu e de înțeles. E un lucru fără rost și împotriva adevăratelor principii democratice, de separație a „puterilor”. E o acțiune pur propagandistică, de îndoctrinare, ca șeful statului să se apuce să dea directive cum trebuie privită istoria. Comunismul e o perioadă istorică la fel ca oricare alta. Istoria trebuie scrisă fără amestec politic „de sus”. Un grup de istorici au scris un eseu despre comunism. Foarte frumos, să-l judece specialiștii, să apară și puncte de vedere contrare, asta e dialectica științei, nu diktate de la președinție. Un președinte dă grațieri, nu condamnări.

          „99,99% din produsele și serviciile existente azi nu existau deloc în 1989”. Asta e poate cea mai stupefiantă afirmație din articol, punctul de vîrf al deformării înșelătoare. Am luat-o în serios, m-am ridicat de la birou și mi-am parcurs migălos tot apartamentul, din bucătărie în baie, din sufragerie pe balcon. Și n-am găsit decît trei obiecte pe care nu le puteam avea în 1989: calculatorul, telefonul mobil, cuptorul cu microunde. Nu le puteam avea nu din cauză că era mai rău comunismul de atunci decît capitalismul de acum, ci pur și simplu pentru că nu apăruseră pe lume, nici în Est, nici în Vest. În rest, lucruri și servicii pe care le aveam în ’89 le am și acum (desigur, uneori altele, modele noi): aparat foto, aragaz, pîine, mașină, unt, fotoliu, telefon, poștă, cărți, frizerie, haine, televizor șcl. Acel ceaușist „99,99%” mă îngrozește prin înverșunarea sa distorsionantă; am impresia, cu tot calmul, că adevărul e exact pe dos: cred că produse și servicii cu adevărat noi în viața mea – și a oricărui om obișnuit – nu sunt mai mult de 1%. Dar TCZ e extaziat și de diferențele calitative: „nici în glumă nu se pot compara (...) apa rece, electricitatea etc. plătite azi cu cele din 1989”. Probabil că apa rece de azi e mai rece, iar electricitatea, mai electrică.

          Cu tot entuziasmul său, TCZ nu răspunde întrebării pe care singur și-o pune, „dacă un om cu venituri modeste își permite să plătească utilitățile care i se oferă acum; dar asta e o altă problemă”.
         
Nu e altă problemă. E Problema. Un sistem care nu-i permite unui om să-și asigure banala întreținere (deci supraviețuire) și în care unul poate fi de „un miliard de ori” mai bogat decît altul NU e un sistem bun.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com    

.