Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.

VETO
VĂ INVIT LA FILM

(stereotipii cinematografice)
(Curentul, 9 august 2007)

          Ca să vedeți ce-nseamnă relaxarea de vacanță! Schimbările astea de vreme, ba 40 de grade, ba 80 de litri pe metrul pătrat (mă gîndesc la metrul pătrat de 1 euro, că pe ăla de 2000 de euro pot să cadă și 800 de litri, nu-i bai), mi-au amintit de filmele românești cu comuniști. Venea comunistul acasă. Ea era în furou. El se așeza îngîndurat. Ea îl îmbrățișa, lipindu-și sînii de obrajii lui. El o privea lung și spunea: -Nu-mi place deloc situația de la Laminorul 4, maistrul Vasilescu e necorespunzător. Ea era dezamăgită, dar pînă la urmă producția atingea cotele planificate.

          Filmul românesc de atunci mi-a amintit filmul american de acum. Fiindcă și dv. sunteți în vacanță, am să vă descriu ceea ce vedeți zilnic, oricît ați zapa:
 

FILM AMERICAN CU POLIȚIST

          Polițistul american e în mașină. Dacă e afro-american (adică negru), e cu un alb. Dacă e alb, e cu un afro-american. Indiferent de culoarea pielii, are ochelari de culoare închisă, foarte șic. Dacă nu e divorțat, merge spre casă, unde îl așteaptă soția și cei doi copii; ea i-a telefonat să cumpere și o pungă mare cu, fiindcă de obicei e Crăciunul sau Thanksgiving sau altceva de genul ăsta. El a cumpărat punga și conduce liniștit - dar... ori sună telefonul, ori vede ceva foarte suspect la intersecția străzii 47 cu strada 49.
          Firește că va interveni. Dar Oamenii Răi fug. El, după ei. Începe cursa de mașini. Acesta e un prilej perfect pentru a se face reclamă indirectă rezistenței incredibile a unor mărci de automobile. Mașinile se izbesc una de alta, se freacă de stîlpi, coboară hurducăind prin rîpe de pe un tronson al autostrăzii pe altul, sparg uși de lemn sau de tablă, încasează sute de gloanțe, sar zeci de metri în vîrfuri de pantă, cad de pe poduri - și n-au nici pe dracu’, merg înainte, zici că-s Dacii, nu alta. Mașinile intră cu 160 la oră pe străzi înguste de doi metri, hîrșîind zidurile, trec prin piețe unde invariabil spulberă tarabele cu mere, pere și fructe exotice, obligă zeci de pietoni pașnici să plonjeze spectaculos în stînga și în dreapta și, după ce au produs pagube de miliarde de dolari, pînă la urmă ajung undeva. Normal e ca mașina urmărită să se oprească într-o vitrină.
          Undeva e, de regulă, ceva labirintic, un depozit cu mărfuri puse în șiruri și coloane care formează culoare înguste. (Dacă urmărirea e într-un spital, se vor răsturna cîteva cărucioare de handicapați. Dacă e într-un restaurant, cineva precis va parcurge un coridor pe o masă cu rotile de pe care vor cădea farfuriile cu mîncare, iar urmăritorii vor aluneca pe ele). Deci, polițistul și Oamenii Răi se fugăresc și se pistolează pe acolo. Polițistul e șmecher, el găsește o tigaie, ceva, și o aruncă în partea cealaltă, Oamenii Răi se precipită să tragă într-acolo, prilej pentru polițist să mai secere cîțiva. Oamenii Răi sunt mulți, dar în privința coeficientului de inteligență stau extrem de prost. Și capacitățile lor de luptători lasă de dorit. Cînd se întîlnesc față-n față cu polițistul care a scăpat revolverul din mînă și n-are decît o rangă, ranga e mai iute decît glonțul. Dacă n-are rangă, polițistul găsește iute un buton pe care să apese - și infractorului îi cade ceva mare și greu în cap.

          După un timp, polițistul i-a lichidat pe ciraci și a rămas numai cu Banditul Ăl Mare. Aici, el greșește și banditul îndreaptă pistolul spre el. Situația pare fără ieșire. Dar defectul banditului e logoreea: ori îi spune polițistului ce combinație grozavă a făcut și-i oferă și lui 2.000.000 de dolari, ori îi trîntește niște fraze parșive și umilitoare, fapt e că trăncănește în loc să tragă. Cum-necum, polițistul scapă. Dar și banditul. Soția divorțează.

          Șeful e foc și pară (telefon „de sus”?). Îi ia cazul. Supărare mare. Polițistul, de ciudă, se duce la w.c. să urineze, și acolo, în fața pisoarului (secvență sine qua non), un coleg care făcea același lucru primește un telefon. -E pentru tine! Banditul îi spune că ha-ha, degeaba s-a zbătut, peste 15 minute Sediul Cutare va sări în aer. (Pe lîngă pălăvrăgeală, lăudăroșenia e al doilea mare cusur al Oamenilor Răi. Dacă tăceau, scopu-și atingeau). Polițistul, val-vîrtej la prietenul său, specialist în calculatoare: să găsească iute codul de acces. Ăla transpiră 5 minute și-l găsește. Polițistul oprește un elicopter, îl rechiziționează lăsînd pilotul să bombăne, și fuge la Sediu. Acolo, lasă elicopterul pe pilot automat și el își dă drumul pe o frînghie, intrînd prin spargerea unui geam. O secretară frumoasă îi sare de gît (toate femeile americane au ele inițiativa), el o respinge, mai sunt 2:38 minute. Aleargă, zona Y, tap-tap codul de acces. Ușa hrrr se deschide, enervant de încet. Asta e camera H. Împușcă broasca, intră. Acolo e Banditul Mare. Luptă rapidă, Banditul Mare se repede, fentă, și Banditul Mare zboară urlînd pe geam, în ralanti, de la etajul 57. Mai e un minut. În cutia asta e bomba. Ceasul digital arată 42. Tic-tac. Broboane de sudoare. Telefon la specialist: care fir??? -Ăla roșu!!! Oroare: nu e niciun fir roșu!!!! 16, 15, 14, tic-tac. -Atunci ăla verde!!!!! Sunt 80 de fire, dar niciunul nu e verde. Tic-tac, 9, 8, 7. Polițistul aruncă nervos mobilul. 5, 4, 3, 2. Taie un fir la întîmplare. Tic-tacul se oprește. Secretara fericită îl îmbrățișează. Îl sărută detaliat, el așa-și-așa. Ies împreună. Jos, puhoi de presă. Fosta soție e-n mulțime. Șeful e și el, pleacă vinovat privirea. Copiii sunt mîndri. Interviuri, glorie. The end.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com

Pentru comentarii, clic AICI . Ele vor apărea în Forum, subiectul Programe TV - Cultura la TV .