S-a dat
publicității, zilele trecute, un sondaj realizat, în octombrie acest
an, de două instituții incontestabil prestigioase: Fundația Sörös și
Gallup România. Iată, mai jos, sintetizate, principalele rezultate ale
acestui sondaj:
| Se trăia mai bine în perioada comunistă |
48% |
| Ceaușescu a fost cel mai bun conducător din ultima
sută de ani |
23% |
| Mai cred în comunism |
45% |
| Comunismul a fost o idee bună, dar prost aplicată |
36% |
| Păstrarea ordinii este mai importantă decît
respectarea libertății |
46% |
| E nevoie de un conducător puternic care să facă
ordine |
76% |
Poate sunt
eu naiv, dar mie aceste procente mi se par alarmant de semnificative.
Le-aș fi pus sub semnul întrebării dacă ar fi fost produse de vreo
anexă a unui partid de stînga-hotărîtă. Nu e cazul. Nici Sörös, nici
Gallup n-au cochetat vreodată cu marxism-leninism-ceaușismul. În
aceste condiții, e de reflectat serios asupra mesajului acelor cifre.
Asta și încerc, foarte pe scurt, în cele ce urmează.
48% dintre români
apreciază că „se trăia mai bine în perioada comunistă”. (Asta
nu înseamnă că 52% trăiesc acum mai bine. Trebuie să avem în
vedere procentajul masiv al celor care pot răspunde: „la fel, nici mai
bine, nici mai rău”). Desigur că nu știm precis ce înseamnă acest „mai
bine”. Se poate bănui că el include, primordial, aspectul material.
Sărăcia dură, umilitoare, a pogorît asupra unui număr enorm de
cetățeni (deunăzi vedeam imaginea, insuportabilă, a sute de pensionari
întinzînd cuminți punga de plastic în care li se puneau, pomană, cîte
două pîini...). În ciuda penuriilor multilaterale care au caracterizat
ultima perioadă a comunismului românesc, iată că unul din doi români
consideră că făcea față mai bine cheltuielilor traiului cotidian din
leafa sau pensia de atunci. Dar, în mod sigur, nu e numai latura
financiară. Sentimentul copleșitor de nedreptate (de pildă, distanța
scandaloasă dintre salariile bugetare minime și cele maxime), generat
și de imaginea unei justiții mercantile, dominate de ban („de ce
să-ți închiriezi avocat, cînd, cu aceeași sumă, poți să-ți cumperi
judecător?”) sau de comanda politică, la care se adaugă percepția
dureroasă a murdăriei morale generalizate (averi stranii realizate
peste noapte, parlamentari care se înfruptă cu nesimțire din banul
public, prostituție mascată în mass-media și ostentativă pe străzi și
în bordeluri, proliferarea galopantă a drogurilor, infracționismul
mereu mai agresiv, violența atotcuprinzătoare - și multe altele) dau o
explicație consistentă acelui „mai bine”.
De aici derivă și
năzuința intensă către „ordine”, fie și în detrimentul
libertății: 46%. Senzația de vraiște totală, de Lume scăpată de sub
control, în care samavolnicia portofelului - sau a obrazului - gros e
decisivă, această senzație disipată capilar în toate cotloanele
alcătuirilor românești de azi: școală, spital, bănci, tribunal,
transporturi, administrație publică etc. îi umple de justificată
exasperare pe jumătate dintre români și e cert că nu-i lasă
indiferenți nici pe ceilalți.
De aceea, cînd e vorba de
rezolvat această reală debandadă națională, gîndul dominant este -
vai! - către un „tătuc” viguros, o „mînă forte”, un cnut. Strigătul de
cafenea al personajului caragialesc „Ne trebuie o tiranie ca-n
Rusia, domnule!” este azi, în era unui Putin care controlează
totul și devine, din președinte, prim-ministru-președinte, de o
neliniștitoare actualitate.
E aici și o explicație a
popularității senzaționale a lui Nicolae Ceaușescu. Clasat pe primul
loc al simpatiei pentru șefii de stat din ultima sută de ani
(să nu uităm că a „concurat” cu un Carol I sau un Ferdinand
Întregitorul!), cu 23 de procente, față de 15 ale următorului, după
cum se clasase printre primii și în topul „Mari români” al TVR de unde
a fost fraudulos înlăturat ("Știu din interiorul echipei care a
lucrat la această campanie că și Nicolae Ceaușescu fusese ales de
publicul TVR printre primii 10 cei mai mari români și că, printr-o
trișerie, a fost împins de pe listă pe locul 11" - Rodica Palade,
Povestea marilor români spusă atît de cool de TVR,
editorial în revista 22, nr. 868, 27 oct. 2006), scorniceșteanul
împușcat de Crăciun este, prin făptuirile lui bune pentru omul de
rînd, la sufletul unuia din 4, iar „doctrina” sa e încă agreată de
unul din doi...
Cred că rezultatele
acestui sondaj ar trebui să provoace o modificare substanțială în
practica politică și în discursul politic românesc. Dar nu se va
întîmpla așa.
P.S. Sunt
curios cu cît i se va scădea nota la purtare diplomatului american
care a zdrobit alaltăieri un Tico și pe femeia de la volanul lui...
George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com
|