1. Salariul profesorului de la ţară. O victorie în „bătălia” din anii 1997-1999 a fost introducerea în lege a unei prevederi care stipula o creştere substanţială a salariului cadrului didactic care predă în mediul rural. În funcţie de distanţa faţă de centrul urban, sporul la salariu putea ajunge pînă la 90%. Situaţia învăţămîntului la sate era, atunci, rea de tot - acum e catastrofală. „Partea cea mai dramatică e faptul că ponderea populaţiei de origine rurală din totalul studenţilor a scăzut pe ţară la mai puţin de 5%, iar în unele universităţi la sub 1%”, constata regretatul fost rector al Universităţii bucureştene, prof. Ioan Mihăilescu, într-un articol (Facultatea - interzisă fiilor de ţărani), publicat în Adevărul din 9 sept. 2005. Situaţia s-a înrăutăţit an de an, şcolile de la ţară sunt burduşite cu suplinitori cu pregătire precară. E explicabil: cărui profesor să-i convină a trăi şi munci în condiţiile medievale de acolo? În acest context, e cu totul revoltătoare dispariţia din proiectul de lege a acelor sporuri, care aveau rostul de a-l cointeresa pe dascăl să bată colbul şi noroiul cătunelor şi de a da o şansă copiilor din acele spaţii defavorizate.

          2. Istoria şi Geografia în ungureşte? Multă energie s-a consumat, la vremea de care vorbeam, în confruntarea cu UDMR pe chestiunea respectării unei prevederi tradiţionale a legilor învăţămîntului românesc. Şi s-a reuşit. E vorba de cea cuprinsă, de ex., în art. 11 al Legii Învăţămîntului secundar din 1931 (elaborată sub ministeriatul lui Nicolae Iorga), care suna astfel: „"Oricare ar fi limba de predare a secţiunii minoritare, limba română, istoria Românilor, geografia României şi instrucţiunea civică se vor preda obligatoriu în limba română". Mulţi copii de prin Harghita sau Covasna nu ştiu o boabă româneşte. Ei învaţă acolo limba statului în care trăiesc ca pe o limbă străină, exotică, stranie, cu care, după terminarea orei de română, nu mai au niciun contact. Istoria şi Geografia, adică timpul şi spaţiul ţării lor, predate şi studiate în româneşte, constituiau terenul de exersare, de utilizare efectivă, vie, a ceea ce au învăţat la orele de română. Ei bine, proiectul d-lui ministru Adomniţei a abolit acea prevedere. Şi Istoria şi Geografia vor fi în ungureşte, cu mărunta concesie că „se menţine transcrierea toponimiei şi a numelor proprii şi în limba română” (Legea Înv. Preun., art. 53, alin. 4). E absolut scandalos.

          3. Secretomanie? O ciudată prevedere apare, în două dintre legile propuse de ministrul Cristian Adomniţei, într-o manieră contradictorie. „Se interzice utilizarea în incinta unităţii/instituţiei de învăţămînt a oricăror mijloace de înregistrare audio-video în timpul programului şcolar”, stă scris în Legea Înv. Preun., la art. 12 (6). „Înregistrarea audio-video sau prin alte mijloace a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul cadrului didactic. Încălcarea acestei prevederi se pedepseşte conform legii” (care lege?), spune Stat. Pers. Did., la art. 11 (2). Lăsînd deoparte contradicţia (ori e categoric interzis, ori e permis numai cu acordul cadrului), să mergem la fond. Ce rost are această prevedere? Fireşte că trebuie strict interzise convorbirile telefonice în timpul programului, dar aceea e cu totul altceva. Ce nenorocire se întîmplă dacă elevul înregistrează, cu un dispozitiv oarecare, ce spune profesorul, în timpul orei, despre munţii României, sau despre bătăliile lui Mihai Viteazu cu turcii, sau despre organizarea Uniunii Europene, sau despre reproducerea mamiferelor? Se petrec în sălile de clasă lucruri confidenţiale, mişmaşuri secrete, care n-au voie să iasă dintre zidurile şcolii? E ceva de ascuns? O fi ora de clasă vreo întîmplare privată, vreun ritual masonic şi nu ştim noi?

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com