Tot despre valori excepţionale, evaporate cu înalte complicităţi, e vorba într-un substanţial capitol al memoriilor în dialog (cu Florentina Chivu) ale arhitectului Camil Roguski, apărute sub titlul Ceauşescu : adevăruri interzise la Ed. Lucman, Bucureşti, 2007, 320 pp. Mai întîi, cîteva amănunte tragic-pitoreşti despre al doilea covor, ca mărime, din lume (18/30 m): „Cei 200 de soldaţi pe care îi aveam pentru paza bunurilor destinate dotării Casei Republicii au dispărut. Cine a vrut şi cine n-a vrut a venit să fure din Casa Republicii. Despre covor ştiau şi unii oameni de pe şantier, dar şi alţii, dintre păzitori. Aceştia ştiau pe unde se află. Au vrut să-l fure. Au tăiat un sfert, dar şi-au dat seama că şi un sfert era prea greu de furat. Şi atunci au tăiat numai bordura. (...) Văzînd ce hoţii şi ce jafuri aveau loc, am făcut fel de fel de adrese şi scrisori, mai ales către noul ministru al Industriei, gen. Victor Stănculescu. Nu mi-au răspuns. Am făcut şi la Ministerul de Interne. Mi-au zis că M.I. nu are oameni pentru pază...” (p. 213).
          Jaf în toată regula, uneori „oficial”, s-a desfăşurat şi la Comitetul Central. „Erau două camere pline cu bunuri de artă. N-am mai găsit nimic. Toate birourile şi toate dulapurile erau sparte şi dinăuntru se luase totul. Lumea spunea că s-a căutat arhiva. Nu s-a luat nimic din arhivă. (...) După o lună de zile, după două luni de zile, încă se cărau dulapuri şi birouri. Unde s-or fi dus nu ştiu, dar s-a luat foarte mult. Cu aceste bunuri ştiu că s-au dotat sediile viitoarelor partide. (...) După ce s-a mai liniştit lumea, au început să apară cereri pentru bunurile de la C.C. sau ale lui Ceauşescu. Solicitanţii erau multe feţe cu posturi importante şi, dacă nu ei, neamurile lor. S-au dus la şefii mei cei noi. S-a dat gratis tuturor partidelor tot ceea ce au cerut. Viitorilor deputaţi sau celor care erau pe acolo, lor şi familiilor lor, li s-a dat cît au cerut. (...) M-a scîrbit faptul că oameni cu avere, oameni foarte sus-puşi, au venit să se ploconească şi să ia cîte un bun. (...) De ce nu se cercetează ce s-a întîmplat cu bunurile care au aparţinut C.C.? Eu ştiu precis oameni care au furat cu sacii.” (pp. 228, 229, 264).
          Nu foarte deosebit, în esenţă, s-au petrecut lucrurile la locuinţa lui Ceauşescu: „Intraseră şi luaseră tot ce era pe acolo. Vă spun cu mîna pe inimă că cei care au luat primii au fost securiştii, cei din casă. Ăştia au ştiut unde sunt banii, dolari sau nedolari, unde sunt bijuteriile. Cînd a intrat poporul, acestea erau deja luate” (p. 230). La fel la Palatul şi Muzeul Cotroceni (p. 265), vila din Olăneşti, Palatul Snagov şi altele. „Sunt convins că multe lucruri au ajuns la conducători. O să-mi spuneţi: numiţi hoţii. Mi-e foarte greu să-i spun, chiar dacă-i ştiu. Documentele mele sunt ceea ce am văzut” (p. 265).
          Dacă Procuratura chiar vrea să facă dreptate, începînd cu începutul, lucrări şi persoane ca acelea din care am citat mai sus îi pot fi foarte utile. Numai să vrea...

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com