Sunt întrebat ce cred despre tărăşenia cu CNSAS. Atitudinea mea pleacă de la poziţia de fond faţă de acea instituţie. Consider că trebuie făcută publică şi incriminată colaborarea cu Securitatea regimului Ceauşescu numai în cazul în care există victime şi dovezi că, în urma acelei colaborări, s-au produs daune de orice natură, inclusiv morală, ori au fost încălcate drepturi conform legilor în vigoare atunci. Altminteri, e un abuz fariseic: orice stat are servicii secrete, orice servicii secrete lucrează cu informatori. Ce facem? Îi incriminăm şi pe colaboratorii Siguranţei interbelice sau pe cei ai SRI-ului de azi?!
          Ca să nu mai pomenesc că, dacă s-a săvîrşit ceva rău, ilegal, primul care trebuie "demascat" şi blamat este coordonatorul, diriguitorul, ofiţerul nelegiuit, nu cea mai măruntă piesă a mecanismului, colaboratorul. Un ştab dă un ordin injust, dar noi batjocorim pălmaşul?!
          Iar dacă a existat ceva rău, lucrurile trebuie finalizate printr-un proces penal şi o sancţiune. Altminteri e doar bîrfă neagră.
          Întrucît CNSAS nu a procedat aşa, eu am fost nemulţumit de activitatea sa, bazată pe interese şi adversităţi politice şi pe tam-tam nerelevant/incorect (dar suficient pentru a face atmosferă proastă în jurul unui om - v. cazul Cezar Ivănescu).
          Unii vor să ştie dacă sunt "de partea Curţii Constituţionale sau a societăţii civile". Atrag din nou atenţia că e vorba doar de o parte, cea de dreapta, a societăţii civile. Şi eu fac parte din societatea civilă, deci sunt de partea... unei alte părţi a societăţii civile.

Manele
          Manelele de azi aparţin subculturii, (in)culturii triviale, de mahala, de golănie, de derbedeism siroposo-lubric. Ele coboară nepermis de jos ideea de "muzică" şi alterează profund gustul tinerelor generaţii. Cei care le prizează cu "plăcere", cu "vibraţie", cu "voluptate" (nu cu oroare sau cu stupefacţie) nu pot fi, în fondul lor, decît nişte subdezvoltaţi spiritual, orice ar mima la suprafaţă. După opinia mea (v. şi www.pruteanu.ro/8forum/forum.php, subiectul cu pricina), a asculta manele e degradant ca şi a te scobi în nas cu degetul pînă la cot. Nenorocirea e că mijloace puternice de informare în masă (deci de influenţare în masă, deci de formare în masă) difuzează = legitimează asemenea gunoaie nocive. De aici începe crima-în-masă împotriva spiritului. Ca o televiziune să distribuie în sute de mii de cămine aşa ceva, e o netrebnicie, un cinism care are ca efect, pe termen relativ scurt, îndobitocirea, mitocanizarea, grobianizarea progresivă a naţiei române.

Are şi n-are drept de veto
          Nu încetez să mă minunez de fierdelemnul şi caraghioslîcul introduse de recenta hotărîre a Curţii Constituţionale apropo de prerogativele preşedintelui.
          În decizia din 2007 (Cioroianu), Curtea spunea:
          (1) "În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) din Constituţie, preşedintele României nu are un drept de veto , dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea sa, atunci cînd constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului".
          În decizia din 2008 (Nicolai), Curtea spune:
          (2) "În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza , o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană.
          "Veto" e o noţiune absolută, fără nuanţe. Prin veto, voinţa mea împiedică voinţa cealaltă să se înfăptuiască. Indiferent dacă îmi "motivez" vetoul sau nu. Dacă preşedintele NU are drept de veto, înseamnă că el NU poate bloca o propunere a prim-ministrului. Decizia (1) spunea că poate doar "cere", dar nu arăta în niciun fel că prim-ministrul ar fi şi obligat să respecte cererea. Ar fi fost şi absurd, pentru că un guvern e o echipă, şi premierul şi-o face cum crede de cuviinţă, răspunzînd pentru eşecuri. Şi chiar şi numai acea "cerere" era limitată la constatarea unor neconcordanţe cu condiţiile legale, atît.
          Totuşi, absurdul pogoară odată cu decizia (2). Deşi preşedintele NU ARE drept de veto, el, straniu,... poate refuza o dată, iar premierul este "obligat" să se supună (deci nu mai e şeful Guvernului). Asta înseamnă, în româneşte, că preşedintele ARE acum drept de veto, o dată - de unde în 2007 nu avea deloc. Iar cuvîntul "motivat" e hilar de-a binelea. Cine verifică dacă e "motivat" sau nu? Preşedintele poate spune "refuz propunerea pentru că respectivul nu e corespunzător şi nu are calităţile necesare" şi se cheamă că a "motivat"...
          Asemenea contradicţii monstruoase duc viaţa politică a României în anomie şi arbitrariu deplin.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com