|
|
VETO
VIAȚA ȘI SISTEMUL
DE VOT
sau STÎNGA ABSENTĂ
(Curentul,
3 mart. 2008)
|
De la ce a plecat toată
tevatura asta cu votul uninominal? În primul rînd, de la faptul că o
mare parte din populație este nemulțumită de halul în care a ajuns
societatea românească la 19 ani de la schimbarea din decembrie 1989.
În al doilea rînd, de la faptul că populația este și mai nemulțumită –
pe drept cuvînt – de „prestația” majorității politicienilor din toate
partidele, de ceea ce fac concret (doar pentru ei, nu și pentru binele
public), de felul cum se poartă și cum vorbesc. În al treilea rînd, de
la faptul că niciun partid nu s-a comportat în mod consecvent cu
adevărat popular, cu adevărat în sprijinul și în avantajul
marii mulțimi anonime, ci numai în avantajul (vizibil sau bine ascuns)
al clientelei politice. Și atunci s-a lansat pe piață mitul votului uninominal, cu minunatul slogan „Să votăm oameni, nu liste!” Sună foarte frumos, dar nu rezistă analizei. Acest tip de scrutin (ca și oricare altul) nu garantează deloc primenirea echipei de politicieni (oricum, nu mai mult decît vechiul sistem proporțional, care aducea și el, la fiecare legislatură, cîteva „prospături”). Nu are cum s-o garanteze, pentru că nu e de imaginat că partidele vor renunța, deodată, la oameni cu vechime, exersați, experimentați, și-i vor trimite la plimbare în favoarea unor necunoscuți. La vot uninominal se vor prezenta, în mare parte, aceleași persoane de pe listele de partid. Deci, ca să alegem „oameni, nu liste”, va trebui să optăm între oamenii care vor putea să „iasă în față”. Iar aceștia vor fi ori cei bine propulsați de partide, ori cei cu bani grămadă. De la partide știm, în linii mari, la ce să ne așteptăm, iar de la cei din cealaltă categorie nu e de sperat că vor fi niște titani ai devotamentului întru cauza cetățeanului. La toate astea se adaugă
constatarea că sistemul votat deunăzi e, în fond, o corcitură, cu „un
pic” de uninominal și mult loc pentru partide de a-și aranja
protejații. Cîștigătorii prin vot uninominal din nenumărate colegii
pot foarte bine să nu intre în Parlament dacă partidele lor nu
stau bine pe țară. Nu mă împotrivesc
votului uninominal sănătos. Din 1997 pledez pentru votul
uninominal/proporțional pe liste alfabetice (partidul propune,
alegătorul dispune). Pot admite că el aduce o cîtime de pondere
suplimentară voinței electoratului. Dar sunt categoric sceptic că
poate învinge oligarhiile de partid și transpartinice.
George PRUTEANU
|