De la ce a plecat toată tevatura asta cu votul uninominal? În primul rînd, de la faptul că o mare parte din populaţie este nemulţumită de halul în care a ajuns societatea românească la 19 ani de la schimbarea din decembrie 1989. În al doilea rînd, de la faptul că populaţia este şi mai nemulţumită – pe drept cuvînt – de „prestaţia” majorităţii politicienilor din toate partidele, de ceea ce fac concret (doar pentru ei, nu şi pentru binele public), de felul cum se poartă şi cum vorbesc. În al treilea rînd, de la faptul că niciun partid nu s-a comportat în mod consecvent cu adevărat popular, cu adevărat în sprijinul şi în avantajul marii mulţimi anonime, ci numai în avantajul (vizibil sau bine ascuns) al clientelei politice.

          Din această triadă de factori s-a născut speranţa că schimbarea sistemului de alegere a celor din frunte le-ar putea îmbunătăţi calitatea. Votul pe liste de partid însemna de fapt numirea parlamentarilor de către partide. Se mergea pe prezumţia că dacă tu, alegător, simpatizezi cu partidul, ţi-e indiferent cine anume va fi în Camerele legiuitoare. Oricum nu te pricepi, ştim noi, staful partidului, mai bine decît tine, mergi pe mîna noastră. Dar, prin prezenţa în Parlament a exasperant de multor ignari, leneşi, hahalere, chiulangii, profitori, gură cască şi alţii asemenea (cam două tremi), soluţia s-a dovedit jalnic de păguboasă. Parlamentul a ajuns pe la subsolul ierarhiei în simpatia publicului.

          Şi atunci s-a lansat pe piaţă mitul votului uninominal, cu minunatul slogan „Să votăm oameni, nu liste!” Sună foarte frumos, dar nu rezistă analizei. Acest tip de scrutin (ca şi oricare altul) nu garantează deloc primenirea echipei de politicieni (oricum, nu mai mult decît vechiul sistem proporţional, care aducea şi el, la fiecare legislatură, cîteva „prospături”). Nu are cum s-o garanteze, pentru că nu e de imaginat că partidele vor renunţa, deodată, la oameni cu vechime, exersaţi, experimentaţi, şi-i vor trimite la plimbare în favoarea unor necunoscuţi. La vot uninominal se vor prezenta, în mare parte, aceleaşi persoane de pe listele de partid. Deci, ca să alegem „oameni, nu liste”, va trebui să optăm între oamenii care vor putea să „iasă în faţă”. Iar aceştia vor fi ori cei bine propulsaţi de partide, ori cei cu bani grămadă. De la partide ştim, în linii mari, la ce să ne aşteptăm, iar de la cei din cealaltă categorie nu e de sperat că vor fi nişte titani ai devotamentului întru cauza cetăţeanului.

          La toate astea se adaugă constatarea că sistemul votat deunăzi e, în fond, o corcitură, cu „un pic” de uninominal şi mult loc pentru partide de a-şi aranja protejaţii. Cîştigătorii prin vot uninominal din nenumărate colegii pot foarte bine să nu intre în Parlament dacă partidele lor nu stau bine pe ţară.
 

          Nu mă împotrivesc votului uninominal sănătos. Din 1997 pledez pentru votul uninominal/proporţional pe liste alfabetice (partidul propune, alegătorul dispune). Pot admite că el aduce o cîtime de pondere suplimentară voinţei electoratului. Dar sunt categoric sceptic că poate învinge oligarhiile de partid şi transpartinice.

          O şansă substanţială de îmbunătăţire a vieţii în România capitalistă, pe termen mediu şi lung, n-o văd decît în apariţia unui adevărat partid de stînga, modern, civilizat şi dedicat realmente „bazei piramidei”. Niciun partid din cele care au fost sau sunt în Parlament nu e de stînga, în sensul plin al cuvîntului. Cele existente, uninominal sau nu, vor intra în aceleaşi combinaţii de cabinet străine de talpa ţării. Viaţa noastră politică e de fapt dezechilibrată. Partidele nu gîndesc de jos în sus. Marile grupuri sociale defavorizate devin obiect de atenţie doar în perioade preelectorale. Domnia neruşinată a banului (recte: a corupţiei, samavolniciei, ilegalităţii, neruşinării) nu e contracarată eficace de marele bun-simţ colectiv, pentru că acesta nu e reprezentat politic de nimeni.

George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
georgepruteanu@yahoo.com