Saitul George Pruteanu • Chestiunea maghiară

CHESTIUNEA MAGHIARĂ

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

          Stimate domnule preşedinte Emil Constantinescu,
          Îngăduiţi-mi, vă rog, să apelez din nou la calităţile şi prerogativele dumneavoastră de mediator. Am mai făcut-o, telefonic, în seara de 25 iunie, în legătură cu aceeaşi problemă şi am găsit, în persoana dumneavoastră, un interlocutor atent şi înţelept. Şi acum, demersul meu este unul în nume strict personal, dar chestiunea care-l provoacă nu e deloc personală.
          Este vorba de intenţia de modificare a Legii Învăţămîntului prin ordonanţă de urgenţă. După ce, prieteneşte, am discutat amănunţit cu domnul Markó Béla (pe care regret că nu l-am putut convinge), mi-am exprimat, în cadrul unei şedinţe a grupului parlamentar P.N.Ţ.C.D. din Senat, opinia că o asemenea procedură nu este cîtuşi de puţin recomandabilă. 20 de senatori din P.N.Ţ.C.D. şi P.A.R. (dar cifra poate fi mai mare, deoarece încă nu am discutat cu ceilalţi) împărtăşesc acest punct de vedere. Pe de altă parte, la întrunirea din Palatul Parlamentului, din ziua de 26 iunie, domnul senator Mircea Ionescu-Quintus a afirmat că şi grupul parlamentar naţional-liberal este categoric împotriva soluţiei "ordonanţă de urgenţă". Din partea mai multor senatori ţărănişti şi liberali s-a manifestat deplina disponibilitate pentru discutarea, în regim parlamentar normal, fie şi într-o sesiune extraordinară prelungită şi după data de 10 iulie, a respectivului proiect de lege. Întrucît am propus dintru început această soluţie, fireşte că aş accepta-o din toată inima. Cu toate acestea, varianta la care s-a ajuns în conclavul de joi a fost aceea a rediscutării proiectului, luni 30 iunie, în grupurile parlamentare, pentru a se obţine adeziunea acestora la ideea ordonanţei de urgenţă.
          Stimate domnule preşedinte, mă tem că suntem în preajma unei mari erori. Sincer vorbind, nu văd ce argumente "senzaţionale", care să nu fi fost auzite joi, ar putea fi aduse luni, pentru a răsturna, cu 180 de grade, felul de a gîndi al majorităţii parlamentarilor din P.N.Ţ.C.D., P.A.R. şi P.N.L. Iar dacă, cine ştie cum, această întoarcere s-ar produce, ea ar avea numai efecte negative:
          1. S-ar da apă la moară tezei maliţioase a "dictaturii Executivului asupra Legislativului"; opinia publică ar avea motive să creadă că Guvernul acţionează după raţiuni care, în mod ciudat, scapă reprezentanţilor aleşi ai naţiunii. Iar aceştia ar apărea ca nişte caraghioşi, care joi spun "neagră", luni "albă".
          2. Parlamentul ar fi "scurt-circuitat" şi pus în ridicola postură de "instituţie neglijabilă" care, de cum manifestă unele rezerve, poate fi ocolită fără jenă.
          3. S-ar trece cu o vinovată nonşalanţă peste argumentul că un subiect de o asemenea fineţe şi profunzime, cu un enorm impact în sensibilitatea naţională, nu poate face obiectul unei ordonanţe de urgenţă.
          4. Nu e de neglijat, în această ordine de idei, nici argumentul domnului senator Corneliu Turianu, conform căruia modificarea unei legi organice prin ordonanţă de urgenţă este o procedură neconstituţională.
          5. S-ar creea neplăcuta impresie că utilizarea, din toamna lui ’97, a limbii maghiare, în cutare sectoare ale învăţămîntului în care încă nu e utilizată, e o urgenţă mai vitală decît, de pildă, adoptarea legii asigurărilor de sănătate, asupra căreia a insistat, apăsat, domnul ministru Drăgulescu la întrunirea de joi 26 iunie.
          6. În caz că nu se adoptă formula ordonanţei de urgenţă, reprezentanţii U.D.M.R. au anunţat că-şi vor "reconsidera poziţia în cadrul coaliţiei". Ca de la om la om, i-am spus domnului Markó Béla că nu cred că va găsi în altă parte prieteni mai de bună credinţă, mai de calitate şi mai apropiaţi ideologic decît noi. În acelaşi timp însă, i-am notificat că, prin asemenea aserţiuni, U.D.M.R. riscă să lase impresia că practică o prietenie strict interesată, "contra cost" ("îmi dai, rămîn; nu-mi dai plec!"), şi nu una bazată, aşa cum se cuvine şi cum încă mai cred că este, pe afinităţi mai adînci. Pe bună dreptate s-a arătat în cursul discuţiei de joi, că şi alte formaţiuni din cadrul coaliţiei au trecut prin neplăcerea de a nu-şi vedea realizate integral, deocamdată, anumite puncte din programul electoral, dar asta nu le-a împins la ameninţarea cu ruptura.
          7. Varianta rezonabilă a discutării proiectului de lege în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare (chiar prelungite) a "căzut" din cauza ipotezei că parlamentarii vor lipsi masiv şi nu se va întruni cvorumul. Îngăduiţi-mi, stimate domnule preşedinte, să mă îndoiesc că, anunţînd că e o chestiune de importanţă naţională şi sugerînd cu fermitate posibilitatea unor drastice sancţiuni (pe linie de partide) pentru absenţii nemotivaţi, formaţiunile politice ale coaliţiei majoritare nu-şi vor putea convinge parlamentarii să-şi facă datoria.
          Avînd în vedere, în ultimă instanţă, şi aspectul de fond al chestiunii, şi anume că solicitările U.D.M.R. (cuprinse în proiectul de lege) privesc lucruri foarte serioase, dar nu "de-viaţă-şi-de-moarte", nu într-atît de grave şi urgentissime încît să nu suporte procedura parlamentară normală, vă rog, stimate domnule preşedinte, să faceţi uz de înalta dumneavoastră autoritate şi deosebita forţă de persuasiune spre a împiedica săvîrşirea unei erori politice care ne-ar atrage un binemeritat blam din partea electoratului.
          Cu profundă stimă,

	George Pruteanu
	preşedintele Comisiei pentru învăţămînt şi cercetare ştiinţifică a Senatului

Reprodusă după: Cuvîntul liber (Tîrgu Mureş), 10 iulie 1997

O AFIRMAŢIE STUPEFIANTĂ

(...) “Dacă nu ni se va da satisfacţie în privinţa Legii Învăţămîntului, îi vom face ostateci pe toţi românii din Harghita”, a declarat Kolumban Gábor, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. (...) (Gheorghe GIURGIU, Curierul naţional, 1 iulie 1997)

ULTIMĂ SCRISOARE DESCHISĂ ÎN PROBLEMA MODIFICĂRII LEGII ÎNVĂŢĂMÎNTULUI, ADRESATĂ D-LUI PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA

          Stimate domnule prim-ministru,
          Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău această ultimă încercare de a vă convinge să nu luaţi o decizie care ar atîrna o "tinichea" de coada PNŢCD-ului şi a Convenţiei Democratice în ansamblu: modificarea Legii Învăţămîntului prin ordonanţă de urgenţă, cînd în realitate nu e nici o urgenţă.
          S-a spus că s-a ajuns la această situaţie fiindcă legea ar fi fost "tărăgănată în Senat". Se poate să fie şi aşa, dar, în orice caz, această tărăgănare NU la comisia pe care o prezidez s-a întîmplat. Biroul permanent al Senatului a discutat proiectul de lege în şedinţa din 11 iunie 1997 şi a luat decizia (cu 5 voturi pro şi 3 contra) să fie înaintat Comisiei pentru învăţămînt, în procedură de urgenţă. Aflînd de această decizie, înainte chiar de a primi înştiinţarea oficială (care mi-a sosit, după cum se poate vedea din copia pe care o anexez, abia după 5 zile, în 16 iunie), în aceeaşi zi, 11 iunie (adică procedură de... maximă urgenţă!) am încercat să pun în discuţia Comisiei proiectul, forţînd Regulamentul de lucru. Senatorii Opoziţiei s-au împotrivit, argumentînd că nu au existat cele 3 zile de studiu. A trebuit să recunosc că, după pravilă, au dreptate. Următoarea şedinţă ar fi fost abia miercurea următoare. Pentru a-mi face corect datoria de a mă încadra într-o procedură de urgenţă, am solicitat, marţi 17 iunie, preşedintelui de şedinţă în plen, aprobarea de a convoca o şedinţă extraordinară a Comisiei. Nu am primit încuviinţarea. A doua zi, 18 iunie, Opoziţia a "boicotat" lucrările Comisiei, prin senatorii Ciurtin şi Dumitraşcu, care au părăsit sala cu un pretext lipsit de consistenţă. Din cauza absenţei (motivate) a doi senatori din arcul guvernamental, au rămas, astfel, doar 6 persoane. Pentru ca lucrările Comisiei să fie valide, era necesar un cvorum de cel puţin 7. Asta a fost tot. Pe 21 iunie, Guvernul a hotărît să retragă proiectul. Sper că relatarea de mai sus dovedeşte fără putinţă de dubiu că, nu numai că nu am "tras de timp", ci dimpotrivă, am încercat chiar să "forţez" urgenţa discutării în Comisie, pentru că numai în aceasta vedeam soluţia decentă şi corectă, nu în pitirea pe după deget.
          Astea fiind zise, vă mai rog, în acest ultim ceas, stimate domnule prim-ministru: măsuraţi de 10 ori şi tăiaţi o dată. Nu vă stricaţi imaginea, aşezîndu-vă în postura unui om care cedează unor presiuni neprincipiale, bazate pe calcule politicianiste, care nu merg deloc la inima cetăţeanului de rînd. Nu lăsaţi să fie zgîriat prestigiul PNŢCD, de partid al dreptăţii şi intransigenţei, printr-o cedare care mîhneşte profund milioane de oameni din această ţară. Mai există încă soluţia de a se propune o sesiune extraordinară prelungită. Dacă nu se va reuşi, vina să fie a celor care nu vor accepta. În ceea ce mă priveşte, sunt dispus să "negociez" şi 12 ore pe zi, dacă va fi cazul. Dar, vă rog, nu şocaţi electoratul, lăsîndu-l să gîndească amar că de dragul combinaţiilor politice, sacrificăm ceva din semnul vertebral al fiinţei noastre: limba, care ne uneşte, nu ne desparte. Între politică şi morală nu e identitate, dar să nu fim tocmai noi cei care să alimentăm teza că e incompatibilitate. Cum vom explica românilor din Ardeal că noi dăm peste cap învăţămîntul de acolo, de teamă că UDMR se va "supăra" şi-şi va "reconsidera" poziţia? La nivelul omului de bun-simţ de jos, "soliditatea", bazată pe troc, a unei coaliţii nu scuză măsuri care-i rănesc lui sufletul. Elvede în limba română temeiul de împreunătate al celor dintre Nistru şi Dunăre, dintre Mare şi Tisa - şi are dreptate pînă la Dumnezeu. Orice altă limbă dintre aceste graniţe îşi are dreptul la albia ei, lină şi netulburată de nimic, dar nu să se reverse peste cea fundamentală, tulburînd totul. Coaliţie?! Dar esenţiala coaliţie e cea cu electoratul! O coaliţie care-şi e de folos doar sie-înseşi, şi nu celor care prin votul lor o girează, devine o oligarhie şi nimic mai mult, şi nu durează mai mult decît un curmei de tei. Vă rog, chibzuiţi bine, domnule prim-ministru, că e mai bine să fie supărare SUS şi linişte JOS, decît invers.
          Cu adevărat urgenţă, azi, e să nu călcăm în picioare încrederea electoratului. Urgenţă e să-i arătăm în fiecare zi că pentru el lucrăm, nu pentru noi. Urgenţă e să nu sloboziţi acea nefericită ordonanţă, care ar transforma limba română în limbă străină chiar în miezul României.
          În aşteptarea deciziei dumneavoastră, cu strîngere de inimă,

	George Pruteanu
	preşedintele Comisiei pentru învăţămînt şi cercetare ştiinţifică a Senatului

          Bucureşti, 4 iulie 1997
          Curierul naţional, 5 iulie 1997

CUM A DECURS DlSCUŢIA CU DL MAX VAN DER STOEL

          Dacă-mi permiteţi să-ncep cu o glumă, aş spune că dl înalt comisar Max van der Stoel îşi confirmă doar pe jumătate titlul: este înalt (şi ca statură fizică, şi ca statură intelectuală), dar nu este "comisar", în sensul care nouă, românilor, ne displace.
          Discuţia a fost densă şi la obiect. Mai întîi, dl Max van der Stoel (care a precizat că nu se află în postura unui "avocat" al minorităţilor) a vrut să ştie dacă, prin formula pe care a adoptat-o (cu o largă şi grăitoare majoritate de voturi, i-am notificat eu), Senatul intenţionează să interzică şi înfiinţarea de universităţi private în limbile minorităţilor. Iată ce-nseamnă deficitul de informare, mi-am spus eu, şi i-am răspuns d-lui înalt comisar, cu plăcere şi bucurie, că NU. Nu există nici o interdicţie privind înfiinţarea unor instituţii de învăţămînt private. Am adăugat doar că, indiferent de limba, inclusiv româna, în care s-ar desfăşura activitatea într-o astfel de instituţie privată, ea trebuie să treacă printr-un sever proces de evaluare, întrucît statul român îşi angajează responsabilitatea - lucru cu care oaspetele a fost perfect de acord. Apoi, dl Max van der Stoel a sugerat că am putea să ne gîndim, în materie de învăţămînt universitar pentru minorităţi, la soluţia bilingvismului. Am fost din nou fericit să-i arăt că, în spiritul românesc de toleranţă, noi am făcut mult mai mult: de la grădiniţă pînă la doctorat, cetăţeanul aparţinînd unei minorităţi poate studia NUMAI în limba sa, şi că pentru orice specializare, se pot înfiinţa grupe, secţii, colegii (i-am şi prezentat ampla listă a secţiilor în maghiară deja existente). Am adăugat că Senatul a mai operat o apropiere a textului Legii din 1995 de solicitările UDMR, chiar în direcţia sugestiei formulate de dl Max van der Stoel în declaraţia sa de acum 3 ani (în care aprecia favorabil Legea), şi anume statuarea posibilităţii învăţămîntului profesional în limbile minorităţilor.
          Cu textul Legii în mînă (varianta Senatului), dl Max van der Stoel m-a întrebat ce vrea să spună sintagma "la cerere" (din pasajul "în limbile minorităţilor, se pot înfiinţa, la cerere, grupe, secţii, colegii"). I-am răspuns, senin, că această sintagmă nu ascunde nici un dram de intenţie obstrucţionistă, ci pretinde numai să existe un număr minim rezonabil de solicitanţi - nuanţă la care, iarăşi, musafirul nostru a consimţit din plin, apreciind, textual, că "acel articol este în conformitate cu standardele internaţionale". A fost rîndul meu să-l întreb, frontal, cum mi-e felul, pe distinsul oaspete, dacă agreează ideea unei universităţi de stat în limba maghiară. Răspunsul d-sale a fost că standardele internaţionale prevăd doar posibilitatea înfiinţării de universităţi private în limbile minoritare - prilej de a constata că suntem din nou în consens.
          Următoarea clarificare pe care dl Max van der Stoel m-a rugat să i-o ofer a fost asupra chestiunii: de ce a apreciat Senatul că e bine ca, în gimnaziu, istoria şi geografia României să fie studiate în româneşte. Răspunsul meu a fost că: 1) în zonele unde populaţia minoritară este majoritară, limba română are, fatalmente, în şcoală, statutul unei "limbi străine"; 2) apare, deci, necesitatea unor ore în care ea să fie şi practicată, exersată; 3) care alte materii ar fi mai adecvate acestui scop decît cele referitoare la spaţiul şi timpul românesc? 4) cu atît mai mult cu cît aceste două materii sunt apte de a inculca (discret şi cu bun-simţ didactic) în mintea tînărului elemente ale spiritului de solidaritate naţională, indiferent de etnie.
          Referitor la disciplina "lstorie”, dl Max van der Stoel m-a întrebat de ce am optat pentru sintagma "Istoria românilor" şi nu "lstoria României"'? I-am răspuns că, personal, mi-am făcut multe scrupule în această privinţă, întrucît găsesc că ambele formule prezintă inconveniente, dar că, oricum - şi aceasta este esenţialul - îl asigur că prin formula "istoria românilor” se înţelege istoria oamenilor care au trăit de-a lungul timpului în spaţiul statal tradiţional românesc, indiferent de originea lor etnică şi că, în plus, găsim cu totul firesc şi util (este prevăzut şi în lege) ca atunci cînd e cazul, manualele să conţină paragrafe sau capitole referitoare la elemente specifice de istorie a populaţiilor minoritare.
          Spre final, dl înalt comisar Max van der Stoel a cerut un pronostic asupra deciziei viitoare a Camerei Deputaţilor. Am spus că, atît cît îmi pot permite să profeţesc, nu cred că opţiunile Camerei vor diferi, în punctele esenţiale, de cele ale Senatului, din următoarele motive: a) soluţia Senatului este corectă principial şi ideatic şi în spiritul tradiţiei legislative româneşti în domeniu (cu excepţia perioadei staliniste); b) soluţia Senatului este pe deplin conformă cu principiile şi recomandările internaţionale, pe care, în multe puncte, le şi excede; c) un sondaj substanţial, efectuat de C.U.R.S. La solicitarea Fundaţiei Soros a relevat că, în proporţie de 83 la sută, opinia publică estimează că drepturile conferite de lege sunt suficiente cu asupră de măsură şi, în proporţie de 68 a sută, că înfiinţarea de universităţi de stat pe criterii etnice este neavenită. În concluzie, am spus, nu-mi pot imagina Camera Deputaţilor votînd împotriva voinţei poporului. Ca o subliniere în plus a acestei aserţiuni, dl Max van der Stoel a adăugat că: "nu numai că nimic din preceptele europene şi internaţionale nu OBLlGĂ România să înfiinţeze astfel de universităţi, dar nici măcar nu-i RECOMANDĂ".
          Pe această notă, de limpede concordie intelectuală, m-am despărţit de dl Max van der Stoel, cu părerea de rău că întrevederea de o oră a fost prea scurtă.

	George Pruteanu
	preşedintele Comisiei pentru învăţămînt şi cercetare ştiinţifică a Senatului

5 februarie 1998
Adevărul, 6 februarie 1998

Pagina va fi completată, în zilele ce urmează, şi cu alte texte.