|
Viața asta-i bun pierdut
Cînd n-o trăiești cum ai fi vrut!
Și-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gîtul tau:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem și-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborîtori,
C-o moarte tot sîntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngîrbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori cîne-nlănțuit.
Cei ce se luptă murmurînd,
De s-ar lupta și-n primul rînd,
Ei tot atît de buni ne par
Ca orișicare laș fugar!
Murmurul, azi și orișicînd,
E plînset în zadar!
Iar a tăcea și lașii știu!
Toți mortii tac! Dar cine-i viu
Să rîdă! Bunii rîd și cad!
Să rîdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit și-un chiu
Din ceruri pînă-n iad!
|
De-ar curge sîngele pîrău,
Nebiruit e brațul tău,
Cînd morții-n față nu tresari!
Și însuți ție-un zeu îți pari
Cînd rîzi de ce se tem mai rău
Dușmanii tăi cei tari.
Ei sînt romani! Si ce mai sînt?
Nu ei, ci de-ar veni cel sfînt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Și nu le-am da nici un pamînt,
Căci ei au cerul lor!
Și-acum, bărbați, un fier și-un scut!
E rău destul că ne-am născut;
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vînzător vîndut
Să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi brațele jurînd le-ați pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Și-n zei! Dar vă gîndiți, eroi,
Că zeii sînt departe, sus,
Dușmanii lîngă noi!
|
|
Sînt eu de vină, mamă,
Sînt eu de vin-acum?
El m-a-ntîlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strîns de mînă,
Și ce-i dacă m-a strîns?
Sînt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plîns?
Era să-l las, măicuță,
Cu gluma și să tac,
Era să țip obraznic,
Ori ce era să fac?
Și tot pe mine, biata,
Și vină, și ponos!
Eram chemați la nuntă
Și n-aveam brîu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat.
Și ce-i un brîu? Și-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat.
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de rîs în lume?
Ori ce era să fac?
De ce-mi arunci tu vina,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci și m-a-ntrebat:
Pe unde-i bietul tata?
Și-i vesel, sănătos?
|
Și m-a-ntrebat de tine,
Așa prietenos.
De bine cînd mă-ntreabă,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era să fac?
Și-acum întreagă vina
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntîlnit pe punte
Și știi tu felul lui:
M-a strîns de peste brațe
Să nu le pot mișca,
Și nu-mi lăsa răsuflet,
Așa mă săruta.
Te zbați, dar tu ești slabă,
Și puntea toată sloi:
Cădeam, ferește doamne,
Sub gheață amîndoi!
Și-acum, tot eu, sărmana.
Cu vina m-am ales!
Că nu-ți venise vaca
Și-n cale-i m-ai trimes.
El, iată-mi-l că vine
Să-mi fie soț în crîng;
Era-ntuneric beznă,
Și nu vedea că plîng.
Și-apoi... să-mi spui pe suflet:
Era să las pe plac
La lupi în codri vaca,
Ori ce era să fac?
|
|
Picurii cu strop de strop
Fac al mărilor potop -
Zilnic cîte-un spic adună
Și-n curînd tu ai un snop.
Mergi încet și las' s-alerge
Alții cît or vrea-n galop.
Fii stejar, să crești în laturi,
Nu înalt și slab, un plop.
|
Nu uita, trăind, de corbul
Și de vulpea lui Esop.
Dacă ești cinstit, n-ai teamă
De dușman, de-ar fi ciclop.
Fă cît poți, și las' să rîdă
Cei ce sar viața-n hop.
Iar de n-are scop viața,
Fă să aibă clipa scop.
George Coșbuc, Versuri,
EPL, 1961 |
