Fraţi muritori, ce după noi viaţi,
Cu inima de piatră nu ne fiţi,
Căci dacă de noi, bieţii, vă-nduraţi,
De Domnu-n mila lui veţi fi primiţi.
Ne şi vedeţi, cinci-şase, aci suiţi;
Iar trupul cel ţinut īn lăcomie
A fost mīncat fīşie cu fīşie;
Noi oasele cenuşă şi noroi,
Dar să nu rīdă nimeni de urgie,
Ci vă rugaţi la Domnul pentru noi!
 
Că v-am chemat să nu vă supăraţi,
O fraţilor, cu toate că pieriţi
Īn direptate-am fost: necumpătaţi
Sīnt mulţi pe lumea asta, precum ştiţi.
Rugaţi-vă cu sufletul smeriţi,
De fiul sfintei Vergure Marie,
Ca mila lui să ne-o păstreze vie,
Ferindu-ne de fulgerul de-apoi;
Iar sufletul īn pacea lui să vie:
Rugaţi-vă la Domnul pentru noi!

De ploaie sīntem umezi şi spălaţi,
De soare sīntem arşi şi īnnegriţi,
De corbi, ereţi°, ni-s ochii adīncaţi,
Iar perii de pe faţă, jumuliţi.
Nicicīnd, nicicum, nu sīntem liniştiţi;
Īncolo-ncoa, cum vīntul care-adie
Ne poartă-ntr-una, cum īi place sie
Ciupiţi ca degetarele, stăm goi.
Nu fiţi dintru a noastră seminţie,
Ci vă rugaţi la Domnul pentru noi!

Fraţi oameni, ce trăiţi şi după noi:
Protivnici nu ne staţi, pietrite inemi,
Căci milă-avīnd de noi sărmanii,-apoi
Şi Domnul n-o uita din voi pre nimeni.
Vedeţi īn furci, cinci, şase, cum ne ţinem.
Dar carnea ce-mbuibatu-s-au hulpavă
De mult e putregai şi prav şi pleavă...
Ni-s pulberi osemintele şi zgure.
Nu rīdeţi de osīnda-ne grozavă,
Ci īl rugaţi pre Domnul să se-ndure!
 
Şi fraţi de vă chemăm, din voi, nicicine
Să nu hulească apriga-ne moarte
Prin drept judeţ. Vezi, nu ştiu toţi prea bine
Cu-nţelepciune-n viaţă să se poarte.
Rugaţi-L pentru sufletele moarte
Pre Fiul Preacuratei Maici Fecioare,
Blīnd harul peste ele să-şi pogoare
Ca fulgerul din Iad să nu-l īndure.
Nu turburaţi a' morţilor soboare
Ci īl rugaţi pre Domnul să se-ndure!

Lăutu-ne-a cu apele ei ploaia
Şi soarele ne-au ars uscatul leş,
Ne-au scos din găuri ochii, corbul, gaia,
Şi capul, smult de păr, rămase pleş.
Nicicīnd nu stăm, cu vīntul megieşi°,
Cīnd ici, cīnd colo, cum se schimbă vīntul.
Biet trupul nostru, veşnic legănīndu-l,
Ciupit ca degetarii, de ţărci° sure.
Soţi, nouă, nu ne fiţi, ferească Sfīntul!
Ci īl rugaţi pre Domnul să se-ndure!

ĪNCHINARE:

Isuse Doamne, Domn şi-acestor locuri,
Ne mīntuie de-a' Iadurilor focuri,
Pre ele, nimeni nu-i din noi, să jure.
Nu ne zvīrliţi voi, semeni, cu batjocuri,
Ci īl rugaţi pre Domnul să se-ndure!

Frăţīnilor ce rămīneţi īn viaţă
nu ne purtaţi īn inimi vrăjmăşie,
că dacă mila voastră ne răsfaţă
şi Dumnezeu mai bun o să vă fie.
Priviţi cum stăm cinci-şase īn frīnghie :
ni-i carnea, ce-o-mbuibarăm altădată,
de multă vreme hoit, de viermi mīncată,
iar oasele-s cenuşă-n fiecare.
Nu rīdeţi de osīnda-nfricoşată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.
 
De-i ruga, fraţilor, prea īndrăzneaţă,
nu vă scīrbiţi de noi, deşi se ştie
c-am fost ucişi pe drept. Nu toţi īnvaţă
cărarea-nţelepciunii cum s-o ţie.
Rugaţi-l, dar, cu inimă smerie
pe Fiul din Fecioara Preacurată
ca mila-I să ne fie pururi dată
ferindu-ne de-a iadului vīltoare..
Nu ne smintiţi din tihna-n fine-aflată,
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.
 
Scăldatu-ne-am cu ploaie şi cu ceaţă,
uscatu-ne-am cu-a soarelui vipie;
şi ţărci şi corbi ne-au ciugulit de faţă,
ne-au smuls sprinceana, părul din bărbie.
S-a dus hodina noastră pe vecie
şi vīntul, după cum o fi să bată
ne-o da de colo-colo cīteodată,
ciupiţi de păsări ca de-un ac ce doare.
Nu fiţi din tagma noastră niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.
 
ĪNCHINARE :

Isus, stăpīnul lumii, domn şi tată,
păzeşte-ne de iad, că-ntreaga ceată
nu-l vrea şi nici nu i-a rămas datoare.
Nu ne huliţi, o, semeni, niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.