Romulus Vulpescu: MICRO-ANTOLOGIE

TRISTIS AMOR

Închis prin odăiţe adînci şi suferinde,
Îmbrăţişam - spre ziuă - pe cîte-un pat îngust,
Femei adolescente, dar màture la bust,
Privat de-ale iubirii repere şi merinde.

Stătea un aer jilav, şi rar, şi fără gust,
Trăgînd brumate pleoape de abur pe oglinde:
Şi ceas de ceas, un cinic destin părea că vinde
La un mezat de silă un inedit din Proust.

Înţepeniţi în cripta urîtei necropòle
- Un habitaclu umed, cu două seci busole -
N-aveam măcar, de pază, o spadă între noi

Spre-a interzice puntea pe care n-o poţi trece.
...Şi ne priveam cu ochii deschişi, rotunzi şi goi,
Simţind cum ne-mpietreşte, treptat, o ură rece.



ÎN FIECARE ZI

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.


DESTIN

Noi ne iubim în paturi de-mprumut:
Pe-o canapea îngustă, fără pernă,
Crezînd că aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eternă".

Noi ne iubim pe scenă,-ntr-un decor:
Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesă
Eu par un ceas truver rătăcitor,
Tu eşti o oră magica prinţesă.

Sperăm cu disperare amîndoi
Că ni-e deajuns o-mbrăţişare-n fugă
Şi că statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza să-i distrugă.

Noi ne iubim visîndu-ne-n secret
Perechea pasionată şi celebră
Trăind în moarte, fără de regret,
Un scurt şi iluzoriu act de febră.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcuş fără alarme,
Am deveni doar într-un simplu pat
În care-am învăţa cum se şi doarme.


CARTE POŞTALĂ 1

Sus, lîngă Turnul Alb, e gri,
E rece, vînt şi ud.
Jos, cerul Tîmpei se-nnegri
Şi nu există Sud.

Braşovul fără tine-i mort,
E sumbru, rău, urît.
Biserici negre-n suflet port
Şi orgi dogite-n gît.

Contemplu-n cimitirul grec
Un nume brîncovan.
Şi-aş vrea să plec, nu pot să trec,
Şi te aştept în van.

N-am să revin, n-ai să revii:
Munţi mici, munţi mici şi trişti...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exişti.


DUMINICA DE IERI

Aprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit - vecini cu vîntul - plopii
Şi degetele-mi vîntul le resfiră...
E-o linişte de umbră cînd te-apropii,
Şi mîna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineţie - toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, tîrg. Rămîne rana.

CARMEN MERETRICIS
                                              pentru M. R. P.

      Se cîntă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:
                               "Cînta o cutră beată
                                           În Crucea de Piatră...".

Era o poamă de paişpe bani,
Cu hoit alintat şi cu ochii tirani
Că se cordea cu fanţi caramani
    În Crucea de Piatră.

Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt.
Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt
Cînd îi făcea trataţii la birt
    În Crucea de Piatră.

Şi se purta numa-n liliachiu:
De oful peştelui ăl mai spanchiu
Cu care-n bombe pilea la rachiu
    În Crucea de Piatră.

Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:
"Să mă vază toţi craii hoit ce am,
Cum n-a văzutără ei neam de neam
    În Crucea de Piatră...".

Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,
Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici
Să mai fi fost dame-aşa de gagici
    În Crucea de Piatră.

Venea şi boieri - d-ăi de umblă-n caleşti;
Şi-ambasadori suspina la fereşti...
Şi pentru ea s-a tăiat şapte peşti
    În Crucea de Piatră.

Zicea o marghioală-n Vitan, trepăduşa -
- Alege-s-ar prafu' de ea, şi cenuşa ! -
Că mă-sii i-a zis Pena, şi Corcoduşa,
    În Crucea de Piatră.

Da' nişte mămici de la trei cuplărăi,
Cu nişte coarde de pui de găi
O-nvidia (domnule, oameni răi
    În Crucea de Piatră).

Cînd înnemerea muşterii mai de soi -
Cu clifturi inglişe şi bumăşti purcoi -
Făcea cu aceştia "Romanţa în doi"
    În Crucea de Piatră.

Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,
Cînd striga oltenii la prune tîrzii...
De ea, de atunci nu se mai auzi
    În Crucea de Piatră.

Zic unii că are palaturi ca-n vis,
Că cîntă-n şantanuri la nemţi, la Paris...
Că ţaţele nu se mai satur' de zis
    În Crucea de Piatră.

Căci aşa ţi se-ntîmplă destinul în viaţă:
Păcat c-o să moară-n streini - cîntăreaţă.
Putea să se-ajungă, la urmă, şi ţaţă
    În Crucea de Piatră.


TELEFON

Odaia ta - pustie de bărbat -
Cu husele penumbrei de vacanţă,
Şi uşa,-n care n-are rost să bat,
Şi patul - m-au uitat cu siguranţă.

Mi-a mai rămas un singur sclav, fidel
într-un regat ucis de intrigi sumbre:
La glasul tău, fac - din exil - apel
Să mă evoce, muzical, din umbre,

Dar cifrul de semnale sună-n gol:
A timp oprit şi gri ce ne desparte...
Complice cu-al absenţei protocol,
Mai pică de pe raft, murind, o carte.

Ironic, telefonul - ferm, lucid,
Deşi trădat - doar el mai înţelege
Că, îmbrîncindu-mi episodu-n vid,
în alt culcuş încoronezi alt rege.

Mai stăruie un miros de tutun -
Răcit în amintiri şi în dantele:
Şi sun nebun, inoportun, sun, sun,
Dar nu se-ating de receptor nici ele.

El, totuşi, pătimaş, tot cheamă lung,
Mecanic, ritmic, a sfîrşit de lume,
înnebunit că - aparat şi ciung -
Mîini n-are: cînd revii, să te sugrume.


CARTE POŞTALĂ 2

Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş
Şi beau cafea.
Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,
Cu lume rea.

N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef
Să mai scriu versuri:
În fiecare prost presimt un şef
Şi întrevăd demersuri.

Abandonat de tine, trag tutun
Şi mi-e cam silă,
Că-n barbă-aborigenele văd un
Semn de prăsilă.

Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,
Într-un scurt iureş,
Întreagă cafeneaua praf s-o fac
La Tîrgu Mureş...