|
Cad fulgii mari īncet
zburīnd,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe līngă mama stīnd
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să ne culce?
Rugată, mama repeta,
Cu glasul rar şi dulce,
Cum sta pe paie-n frig Hristos
Īn ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla, milos,
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii
de la stīnă |
Şi īngeri albi cīntau
pe sus
Cu flori de măr īn mīnă.
Şi-auzi! Răsar cīntări acum,
Frīnturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc īn drum,
S-aud acum īn tindă
Noi stam cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt īngerii din cer veniţi
Cu Lerui Domnul Mare!
Ei cīntă-īnălţător şi rar
Cīntări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plīng amar
De-a Iudei necredinţă, |
De spini, de-ostaşi, şi
c-a
murit
Dar s-a deschis mormīntul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judecă pămīntul.
Şi pīnă nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi
drag
Īn casa-ne Crăciunul.
Şi cīnd tīrziu ne biruia,
Pe vatra caldă,
somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe, mic, pe Domnul. |
