Noii activişti culturali

          Un alt concept curios este cel de "cultură gay": Faptul că anumite personalităţi ale istoriei au fost, într-un fel sau altul, angajate în relaţii de tip homosexual îndreptăţeşte pe militanţii din zilele noastre să anexeze aceste personalităţi cauzei homosexualităţii. E elementar: Socrate a fost gay, deci gay-ii sunt oameni deştepţi! O logică simplă, care şi prinde în cazul oamenilor simpli. Faptul că Socrate era, de fapt, bisexual, iar homosexualitatea grecilor antici avea legătură cu un anumit tip de relaţionare socială contează mai puţin.
          Dar oare ce este "gay" în gîndirea lui Socrate? Sau în pictura lui Da Vinci? Ce ar justifica includerea în categoria de "cultură gay" a operei artistice a lui Leonardo da Vinci? Desigur că nu există un răspuns pertinent la asemenea întrebări.
          Însă activiştii pentru "cauza" homosexualităţii construiesc o "cultură gay" în zilele noastre. Şi pentru că e nevoie de recunoaşterea acestei culturi se apelează la... corectitudinea politică. Orice film care tratează "cum trebuie" chestiunea homosexualităţii este premiabil. Pentru orice carte sau expoziţie cu teme homosexuale se face lobby. Astfel, într-un mod pragmatic se construieşte "cultura gay". Eşti regizor şi vrei să te afirmi? Fă un film despre homosexuali şi, dacă nu ai nenorocul de a concura la Cannes, sau pentru Oscaruri cu un film despre negri sau despre avort, ai toate şansele să obţii marele premiu.
          în fapt, cultura gay nu se poate manifesta decît în logica pragmatismului şi a ideologiei corectitudinii politice. Prin ei înşişi, homosexualii nu pot construi altceva decît monumentele de kitsch reprezentate de "carele alegorice" sau costumaţiile cu care mărşăluiesc plini de mîndrie la manifestările de tip gay-pride.
          Privind la televizor (dar şi în România, atît cît mă lasă jandarmii să văd) marşurile homosexualilor mă întreb de ce mişcarea gay nu a reuşit încă să se descalifice prin ea însăşi. Căci la aceste marşuri homosexualii înşişi se prezintă aşa cum sunt: monumente de kitsch, unii dintre ei (travestiţii) cu evidente dezechilibre psihice, superficiali şi fără un elementar simţ al ridicolului. Ce altceva putem cere de la asemenea oameni decît marginalizarea lor culturală? Cu ce sunt mai buni cultural cei din "comunitatea homosexuală" decît cei din comunitatea maneliştilor, de exemplu? Ce au în comun homosexualii mîndri de orientarea lor sexuală cu oamenii de cultură pe care ei îi evocă? Evident că nimic...

Un marş provocator

          Şi pentru că vorbim despre manifestările de tip gay pride, se pare că ele se încetăţenesc şi în România. În momentul apariţiei acestui număr al revistei "Cultura", a treia ediţie a "Gay Fest"-ului este deja încheiată (probabil cu incidente de stradă). Ca observator al fenomenului, nu pot să nu remarc faptul că la fiecare ediţie de pînă acum, militanţii pentru drepturile homosexualilor au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să provoace.
          Marşul lor TREBUIA să treacă prin faţa Dealului Mitropoliei, ca un fel de sfidare la adresa "retrogradei" Biserici care, în încercarea de a fi fidelă lui Dumnezeu nu face compromisuri cu Consiliul Europei. La fel, anul trecut, marşul lor TREBUIA să deranjeze un festival al berii. Prezenţa unor impresionante efective de poliţie şi de jandarmerie, blocarea centrului oraşului pentru ca două sute de travestiţi şi prieteni ai lor să poată fluiera şi ţipa "şăgalnic" erau şi ele menite să "cucerească" publicul bucureştean. Scopul real al acestor manifestări este, cred eu, nu obişnuirea românilor cu "normalitatea" anormalităţii, ci provocarea acestora. Pentru că, atunci cînd eşti agresat, lovit, discriminat, se găsesc destul de multe surse de finanţare din Occident menite să îţi oblojească cu bani (nu puţini) sufletul rănit.